ACTUALIZARI

Playlist martie 2012



duminică, 24 octombrie 2010

Întâlnire de-un week-end

Povesteam aici despre lecția franceză. În acest weekend de octombrie am trăit experiența de pe Valea Prahovei.
Am plecat ca tot omul vineri după masă spre o locație pe lângă Bran, unde aveam o întâlnire. Nici nu am trecut bine de Otopeni și deja am prins coloană. Un accident la o trecere de pietoni. Desigur că la noi nu există informații despre trafic în timp real (dar vor exista, au anunțat la televizor) și stai și aștepți și aștepți și aștepți. Un român, om de bine, știa el că un pod este căzut și că putem ocoli puțin pe o stradă care are ieșire după pod. Desigur că nu era nici un pod distrus. Strada respectivă exista însă și cei care au luat-o pe acolo au ieșit câteva sute de metrii mai sus, după vreo 10 minute. Nu au lipsit nici șoferii care să se bage pe toate părțile, dar cu succese minore.
Într-un final trecem și de locul accidentului. Mergem încet, dar sigur. La Ploiești 99% dintre mașini aleg DN1. Eu am optat pentru DN1A. Doream să fac poze. N-am prea avut noroc. Nu a fost loc unde să opresc și să nu fie câini. Bicicliști prin munți nu sunt însă, pentru că la noi este teritoriul camioanelor, al tirurilor și probabil i-ar fi mâncat și câinii. TRIST!

Pe DN1A - cunoscut și sub numele de „Cheia” - accident. Într-un viraj cineva s-a înfipt într-un cap de pod și a turtit puțin autovehiculul. Tot felul de mașini de la medic legist, la SMURD, descarcerare, pompieri, poliție și altele pe care nici eu nu le știu. Iar am așteptat fără să știu dacă se poate trece peste o oră sau zece ore. Iar mașini pe contrasens, care culmea nu s-au mai întors, deci trag concluzia că au trecut cumva. Atunci de ce să nu facă așa mereu. Dacă îi trăgea poliția pe dreapta vreo 5 ore, altă dată ar fi stat la coadă.
Ajung aproape de pensiunea unde trebuia să ne cazăm. Este un sat lângă Bran, locație turistică, drum pe hartă, dar nimeni nu s-a obosit să treacă vreo adresă acolo. Păi ce să caute cineva acolo? Am menționat locație turistică? Mai mult, deși este într-o zonă plină de turiști, nu aveam semnal la Vodafone. Nu mai întreb la ce bun să am semnal.
Găsesc și pensiunea, până la urmă destul de simplu dacă ești din zonă. Probabil de asta nici nu exista vreo adresă, cam cât îți poate lua să o găsești și cu ocazia asta vizitezi zona. Pare o strategie bine gândită.
Amicii mei au ales să vină pe alt drum, liber, prin Târgoviște. Drumul este liber cu un motiv. Vorba aia, „există o explicație”. Este foarte prost. Amicii mei au ghinionul de a intra cu mașina într-o groapă. Rezultatul 2 anvelope rupte. DA, rupte!
La vreo 11 noaptea, pe un drum liber, eu fără semnal, degeaba m-au sunat. Dintr-un noroc după o vreme a trecut pe acolo un taxi. Chiar noroc că a fost taxi și că știa zona. Pentru suma potrivită s-a rezolvat.  Și așa, în loc să ajungă ca mine la o oră decentă, au ajuns la 3 dimineața la pensiune, desigur după multe încercări, fiind mai dificil să te orientezi pe întuneric și obosit.
A doua zi am avut intenția de a ajunge la Bolboci. O porțiune din drum este spre Târgoviște. Foarte prost. Nu vă recomand niciodată această alternativă de a ajunge pe Valea Prahovei. Drumul forestier spre Bolboci era închis. E drept că sus părea furtună, oricum ploua peste tot. Am revenit și am trecut prin Sinaia. Plin de turiști la plimbare. M-am plimbat și eu prin Sinaia de câteva ori în viața mea, mai cu seamă când nu mai suportam să stau la coadă la telecabină, dar să pleci din București doar să te plimbi prin stațiune ...
La Bran m-am dus prin Pârâul Rece. Vreme urâtă și nu erau grataragii. Doar gunoaiele lăsate de ei cu alte ocazii.

Multe gunoaie. Nici un biciclist, nici un alergător de cursă lungă. Opresc pentru câteva poze. Prin iarbă natura își face loc.
In the grass
Beauty of nature
Colors of autumn
Intelligence
Clouds

În Bran plin de turiști, deci ar fi lume care să poată alerga sau să se plimbe cu bicicleta. Eu nu pot alerga din cauza unui picior mai beteag și nici nu știu să merg cu bicicleta (nu sunt sigur că aș putea să merg oricum). Dar poate nu face parte din cultura noastră. Unii aleargă, noi facem grătare și lăsăm gunoi. Nu am cum să înțeleg de ce ar lăsa cineva gunoiul într-un loc în care în mod sigur revine. Care este mecanismul gândirii?
Am poposit la „Mama cozonacilor”.
Food

Am mai căutat lucruri de vizitat prin zonă, dar deși internetul e mare, n-am găsit nimic concret. Mare noroc cu un prieten din Brașov care mi-a povestit despre niște dealuri aproape de Bran. Ne-am cocoțat pe dealurile alea, unde sunt multe vile deja, dar puțini turiști, de fapt probabil nici un turist, toți erau jos în Bran. Aproape frumos, aproape liniște, cu excepția șoferilor de „raliu”, pardon, de Logan și a ATV-urilor care nu pot circula decât cu viteză maximă. Poate tot eu sunt defect, nici cu ATV-ul pe un drum public nu simt nevoia să mă plimb.
Hay close up
Cloud no 9?
Fairytale
Autumn panorama - Note inside
Close to heaven
Autumn view

Am zăbovit puțin pe acolo și ne-am întors acasă pe DN1, un drum plin de radare și foarte aglomerat, cu șoferi care merg fie sub viteza legală, fie  peste. Așa că ai de ales și am ales ușa numărul 2.

Despre fotografie ... (5) Compoziția III

Data trecută am rămas la des amintita „regulă” a liniilor care ghidează privitorul spre punctul de interes. La cât de des este pomenită, cam atât de rar sunt prezentate și alte aspecte legate de această abordare, care este mai mult un procedeu, decât o regulă.
Vă voi arăta câteva exemple de „linii” interesante, dar care nu au drept finalitate subiectul, ele fiind elementul forte al cadrului, iar subiectul, dacă există, capătă un rol secundar. Aceste imagini au o altă abordare, o altă „citire”. Folosirea liniilor ne „plimbă” prin cadru și accentuează spațialitatea.
Linii care ghidează privirea spre anumite puncte de interes:

Way to paradise
End of the Day
SkyFrame

Linii care ne plimbă prin cadru:
Alone With The Lines
Tetris

Vertigo

„Liniile” pot fi căi ferate, râuri, poduri, drumuri etc., am încercat mai sus să vă dau exemple cât mai variate.
Tot la capitolul „linii” aș integra și folosirea formelor geometrice în cadru:
Geometric Decision
Geometric Rose!


Încălcarea regulilor
Rules ...
Am încercat să vă dau chiar mai sus o serie de exemple cu încălcarea regulilor. Ba chiar aș spune ca atunci când faceți o fotografie să apelați la reguli numai dacă ați epuizat orice altă posibilitate. În felul acesta sper să apelați la stereotipii cât mai puțin sau să dati șansa unui cadru să se dezvolte și altfel. Până la urmă regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
De asemenea nu uitați că uneori anumite reguli (abordări, procedee - cum doriți să le spuneți) pot avea o putere mai mare ca altele.
O abordare centrală a creat un efect interesant:
Optics
20101023_0059
Aici centrat mi s-a părut cadrul ca fiind cel mai echilibrat:
Gopher ...
Am tăiat din om pentru a pune accentul mai mult pe bufniță:
Owl and trainer
Deși nu este natural, unghiul transformă imaginea radical, o scoate din banalitate:


Nerespectarea proporțiilor poate da naștere unei imagini deosebite:
The Princess
Zona dinamică care trebuie să urmeze unui obiect aflat în mișcare nu este necesară dacă există alte elemente care să sublinieze acest lucru:
Plane

Și excepțiile pot continua. Creativitatea este deasupra tuturor regulilor. Mesajul poate și el să pună regulile într-un plan secundar. Încercați mai multe abordări ale aceluiași cadru și alegeți-o acasă pe cea mai potrivită.

Încadrare - focus - reîncadrare
Pentru a respecta regula treimilor sau alte procedee, există o tehnică numită „focus și recompunere”.
Dacă vă mai aduceți aminte din prezentările anterioare, punctele de focalizare sunt concentrare central de obicei, uneori cel mai eficient fiind numai în centru. Pentru a avea un focus cât mai clar și rapid este normal să focalizăm central. Dar astfel suntem foarte limitați în compunerea cadrului (nu numai pentru a respecta regula treimilor).
O soluție este să recompuneți cadrul după ce a fost focalizat subiectul, prin mișcarea aparatului. Manevra funcționează doar dacă focalizarea aparatului este setată pentru a se „bloca” pe un anumit câmp de focalizare.
Cum spuneam, shutter-ul este ca o pleoapă mereu închisă, care se deschide la apăsarea definitivă a unui buton - shutter release button.
Același buton este folosit și la focalizare prin apăsarea la jumătate, dacă aparatul și obiectivul sunt setate pentru focalizare automată (AF).

Punctele de focalizare pot fi activate în două moduri principale: să funcționeze toate și aparatul să aleagă automat zona de focalizare din cadru sau să funcționeze numai unul (de obicei cel poziționat central) asupra căruia ai control deplin.
Focalizarea automată este de mai multe feluri. Deși poartă diverse denumiri, practic se comportă la fel și voi face referire la denumirile întâlnite la Nikon:
AF-C - focalizare automată în mod continuu. Practic aparatul va încerca permanent să focalizeze subiectul sau anumite zone pe care le consideră el a fi vizate (în funcție și de punctele de focalizare activate). Dacă apăsăm butonul pentru shutter la jumătate și mișcăm aparatul, va focaliza permanent.
Avantajul acestui mod este că imaginea va fi mereu focalizată, mai ales dacă subiectul se află în mișcare (există și derivate din acest mod, pentru a păstra automat focusul pe un subiect care se mișcă în cadru, de exemplu „3D tracking”). Neajunsul este că nu există un control foarte bun asupra zonelor focalizate dacă dorim recompunerea sau chiar și când subiectul este în mișcare. Dacă focalizăm un subiect prin ținerea la jumătate a butonului pentru shutter și mișcăm aparatul, el nu va păstra subiectul respectiv în focus, ci va focaliza pe noi obiecte sau zone, chiar dacă subiectul devine staționar.
AF-S - focalizare automată o singură dată. Când ținem apăsat butonul pentru shutter la jumătate, focusul s-a „blocat” pe zona aleasă și putem muta aparatul pentru a recompune cadrul.
Avantajul este că recompunerea cadrului va păstra subiectul în focus. Dezavantajul apare dacă fotografiem și obiecte aflate în mișcare și staționare, deoarece trebuie să schimbăm mereu modul de focalizare automat.
Pentru a elimina neajunsul de mai sus, au fost introduse 2 metode.
Prima este un al doilea buton numit „autofocus lock” (AF-L) care permite „blocarea” focusului pe un anumit subiect atunci când folosim AF-C.
A doua metodă este una automată, „autofocus automatic” (AF-A), prin care aparatul decide când un subiect este în mișcare sau nu.
Mă opresc puțin asupra AF-L. Acest buton, introdus pentru prima dată de către Canon la aparatele pe film SLR în 1989, oferă o serie de avantaje, dar este neglijat foarte des, mai ales de către începători. În fond trebuie să lucreze cu 2 butoane simultan, pe când apăsarea unui singur buton pare mai simplă.
AF-L de obicei este asociat și cu AE-L. AE-L înseamnă că va fi „blocată” și expunerea împreună cu zona de focus. În principiu se pot separa cele 2 funcții, dacă nu se dorește și blocarea expunerii, dar este un lucru foarte util (din păcate nu este acum momentul pentru abordarea ei).
AF-L poate fi folosit și la fotografierea unui subiect care se mișcă. Să presupunem că o mașină va trece printr-un anumit loc. Prefocalizați locul respectiv, apăsați AF-L și când trece mașina declanșați. În funcție de aparat se pot combina diverse setări pentru a obține anumite rezultate. Vă povestesc mai multe la fotografierea lucrurilor în mișcare și cu alte ocazii despre AF ON/OFF, AF-L și AE-L.
Pentru recompunerea cadrului trebuie să folosim fie AF-S, fie AF-C+AF-L.
Dar cât de bine focalizat mai este un subiect (sau zonă a acestuia) dacă „blocăm” focusul și mișcăm aparatul?
Pentru a înțelege această zonă de focus, întâi să ne imaginăm fotografia în profunzime, ca pe o succesiune de geamuri transparente, fiecare fiind un plan de focalizare. Apoi fiecare geam în funcție de închiderea diafragmei, are o zonă clară („in focus”) și una neclară („out of focus”).
Observați în imaginea următoare cum același plan (poziționat în adâncime) a ieșit focalizat.

Focus ring

Pentru ca la recompunere să nu pierdem planul de focus, mișcările trebuie să fie stânga/dreapta și/sau sus/jos, nu înainte/înapoi.
O serie de teste au arătat că există mici defocalizări ale subiectului chiar în condițiile de mai sus, dar de obicei sunt neglijabile. Dacă trebuie să vă mișcați o distanță mare de la subiect pentru a recompune cadrul, atunci poate este mai bine să folosiți un punct de focalizare mai aproape de subiect, dacă nu chiar pe acesta, dar numai dacă în mod normal rezultatul este unul slab.
Aceste abordări se bazează pe folosirea focalizării automate. Multe dintre neajunsuri vor fi eliminate prin focalizarea manuală, dar apar altele. De exemplu majoritatea aparatelor nu au un vizor sau un ecran suficient de sensibile pentru a știi exact claritatea imaginii. Apoi nu multe obiective permit reglarea suficient de fină a focalizării. Și nu în ultimul rând (lucru valabil și dacă blocăm focalizarea) este foarte ușor să pierzi câmpul de focus prin mișcări involuntare.
De asemenea cu cât diafragma este mai deschisă și DOF-ul este mai mic, cu atât va fi mai puternică defocalizarea și se va realiza la cele mai mici mișcări.
La recompunere mai trebuie să aveți în vedere un aspect. L-am mai precizat, dar îl reiau și aici. În general obiectivele au o zonă centrală în care imaginea este mai clară și apoi spre magini devine mai „moale” (soft - se pierde din claritatea detaliilor și din puterea culorilor). S-ar putea ca la recompunerea unui cadru, deși nu sunt erori în focalizare, totuși subiectul să nu mai fie foarte clar.
Crearea unei fotografii nu este o muncă simplă și poate fi frustrant uneori. Nu renunțați ușor. Răbdarea trebuie să caracterizeze orice fotograf, amator sau profesionist.



Reîncadrarea în post-procesare. Cum putem salva un cadru ratat
Reîncadrarea după ce am făcut fotografia portă denumirea de „crop” - „tăiere”. Aproape orice program de gestionare a fotografiilor permite tăierea și resalvarea imaginilor - despre programe mai târziu însă.
Mai jos este un cadru care nu pune în valoare subiectul. 
Selectez zona pe care vreau să o păstrez și tai. 
Rezultă o nouă imagine, pe care o salvez.
De obicei se recurge la această procedură din diverse motive. Nu s-a făcut corect încadrarea, nu era timp, acasă vi se pare mai bună altă abordare etc.
Totuși se impun anumite condiții pentru a fi reușită operația. Să aveți o imagine de mari dimensiuni (mulți megapixeli) și să fie de o calitate măcar bună.

luni, 18 octombrie 2010

Concerte „Chopin”

Probabil în toate aceste discuții legate de criza economică, salarii, proteste și alte probleme stringente, o astfel de celebrare a trecut aproape neobservată. Un amic îmi spunea ieri că pasiunea nu plătește mașina. Corect. Așa că de ce am mai avea nevoie să știm ceva despre cei 200 de ani scurși de la nașterea lui Fryderyk Franciszek Chopin.
Chopin la 25 de ani.
Pe 17 octombrie 1849 Chopin moare. Deși a fost înmormântat în Franța, inima i-a fost zidită  într-o coloană din biserica „Sfânta Cruce” din Varșovia.
Coloana în care se află inima lui Chopin.
Cei care îi îndrăgesc muzica în special sau măcar pianul, au șansa unor concerte astfel:



(1) sâmbătă, 17 octombrie 2010, ora 19:00 - Ivo Pogorelich - știu că a fost, dar se pare că va fi reluat și duminică, 24 octombrie 2010, ora 11:00, la Ateneul Român;   


(2) marți, 9 noiembrie 2010, ora 19:00 - Jean Marc Luisada;
(3) marți, 14 decembrie 2010, ora 19:00 - Elisabeth Leonskaja.



Prețul biletelor este împărțit pe 3 categorii: 


- a I-a 200 de lei; 
- a II-a 150 de lei;
- a III-a 100 de lei.




Nu încep cu cei 3, ci cu ceva ce îmi place mie.

joi, 14 octombrie 2010

miercuri, 13 octombrie 2010

Despre fotografie ... (4) Compoziția II






„Regula treimilor” și merele de aur



Fotografia, așa cum o percepem noi acum, este prezentă de foarte foarte puțin timp. 
În 1822 a fost prima captură a unei imagini cu mijloace rudimentare și care a avut o durată de viață foarte scurtă, numai câteva ore.
În 1826 se consideră că ar fi fost făcută prima fotografie, de către Joseph Niepce, în urma unei expuneri de 8 ore. 

Imaginea 1.
Prima fotografie.

Joseph Niepce și-a numit procedeul heliograph („a desena cu soarele”).
Spre jumătatea secolului al XIX-lea  apare denumirea de fotografie -  în limba greacă photos înseamnă lumină și graphé înseamnă a schița sau a desena.
Prima fotografie a fost una monocromă, dar într-un timp relativ scurt, în 1861 apare și prima fotografie color, obținută cu ajutorul a 3 camere, fiecare cu un filtru de altă culoare (albastru, verde și roșu).
Abia în 1987 apare primul senzor CCD. Primul aparat foto digital apare în 1991, Kodak Professional Digital Camera System, bazat pe un senzor de 1.3 megapixeli CCD (1024x1280 pixeli) și o dimensiune de 20.5 x 16.4mm, când voi discuta despre aparatul foto voi reveni asupra lui.

Imaginea 2.
Kodak DCS 100.

Dar omul desenează de mii de ani. Primele picturi rupestre sunt datate acum aproximativ 32.000 de ani

Imaginea 3.
Desen vechi de 30.000 de ani.

Evoluția a fost una anevoioasă și monotonă sau cel puțin așa considerau criticii de artă. În 2008 s-au descoperit picturi în ulei în Afganistan, fiind o surpriză totală. Acestea au fost datate cu vreo 14 secole în urmă, în condițiile în care se credea că pictura în ulei apăruse pentru prima dată în Europa în secolul al XV-lea. Posibil ca revoluția în artă să fi avut loc mai târziu doar pe bătrânul continent.

Ideea de perspectivă în pictură - și ca atare spațialitatea - apare tocmai în secolul al XIII-lea, iar aproximativ 2-3 secole mai târziu, în timpul „Renașterii”, se teoretizează compoziția pornind de la anumite proporții și despre acestea discutăm acum.

Am stabilit deja că „regula treimilor” ne ajută să dăm un aspect plăcut imaginii.

Imaginea 4. 
Regula treimilor.

Probabil există mai multe abordări cu privire la importanța „punctelor de forță”, reiau și explicația dată de către Călin, pe care a primit-o la un curs foto, pentru a avea mai multe puncte de vedere:
fotografia e ca o pagina scrisa. Privitorul o citeste de la stanga la dreapta, astfel privirea "sare" peste punctul 1 (=introducerea,de regula neinteresanta) si "cade" pe punctul 2 (=cel mai important punct), acesta fiind punctul unde privirea "stationeaza" pentru prima data pe acea fotografie. Se trece mai departe la punctul 4, care ar avea o "putere" mai redusa iar 3 ceva mai redusa decat 4. Deci ar fi in ordinea 2,4,3,1. Un argument in plus ar fi ca , in general, exista linii care ghideaza atentia spre subiect. In cazul in care avem o "sageata" ascendenta cu varful spre "2", se transmite ceva pozitiv, optimism,etc. In cazul in care folosim "4", vom avea o linie descendenta, opusa ca sens, deci pesimista, negativa, dramatica,etc. Deoarece "sagetile" de care spuneam ar fi orientate de la stanga la dreapta, ar fi motivul pentru care punctele 2 si 4 ar fi "mai puternice". Se spune ca aceste observatii au fost facute in diverse cercetari ce tin de psihologia omului....  
Accentul pe punctul 4 pleca de la o aproximare a „proporției de aur”. De fapt o aplicare a „proporției de aur” pentru a ajunge la „dreptunghiul de aur” și mai departe la „spirala de aur”.

„Proporția de aur” a fost constatată de către Fibonacci (c. 1170 – c. 1250) sau mai corect Leonardo of Pisa. S-a observat existența ei în multe creații naturale și artificiale, în diverse părți ale globului, chiar și înainte de a fi teoretizată.

Fibonacci a stabilit o legătură între un șir de numere și o proporție care apare cu regulalitate.

Imaginea 5. 
Numerele lui Fibonacci.

0 și 1 sunt primele numere din șirul lui Fibonnaci, următoarele fiind suma primelor 2 anterioare:

011 (0+1), 2 (1+1), 3 (2+1), 5 (3+2), 8 (5+3), 13 (8+5) ș.a.m.d.

„Proporția de aur” (φ = phi) apare dacă:

Imaginea 6.

și are o valoare aproape constantă de 1,6180:

Imaginea 7.

„Proporția de aur” pare a fi legată mult mai puternic de nivelul primitiv al percepției umane.
Din perspectiva imaginii este o interpretare matematică a frumosului, este ordinea desăvâșită în perceperea unor emoții, dar semnificația pare ceva mai profundă, pornind de la formarea galaxiilor la ADN.
Unii văd aici science fiction, alții o explicație logică, un teren comun al tuturor lucrurilor. Este mai puțin important pentru noi în cadrul fotografiei, dar privit global se leagă diverse lucruri în măsura în care vrei să se lege. Suntem într-un echilibru fragil între autosugestie și realitate.
Și acum presupun că o parte dintre voi își va măsura diverse părți ale corpului, altele decât cele pe care le măsoară în mod obișnuit.
În perioada Renașterii,  folosirea „proporției de aur” și perceperea aplicării ei ca o condiție determinantă a frumosului iau amploare.
Cea mai influentă lucrare care propovăduia (asta și pentru legăturile cu biserica) „proporția de aur” a fost „De Divina Proportione” a lui Luca Pacioli, apărută în 1509 și care a fost ilustrată de către Leonardo da Vinci.




Fra Luca Pacioli
Imaginea 8.




Luca Pacioli a preluat o serie de teorii și le-a dezvoltat. Printre ele se numără și „dreptunghiul de aur” din lucrarea „Elementele” a matematicianului grec Euclid (c. 325 î.Hr. - 265 î.Hr.).

Am exemplificat grafic prin succesiunea de mai jos, cum obținem un „dreptunghi de aur”:

Imaginea 9. Sursa

Imaginea 10. 

Imaginea 11. 

Imaginea 12. 

Imaginea 13.


Aplicând raționamentul „dreptunghiului de aur”, se ajunge la „spirala de aur” astfel:.

Imaginea 14.  

Imaginea 15.
 Spirala lui Fibonacci.

Tendința de a reprezenta spirala cu predilecție din dreapta jos (zona punctului de forță 4), apoi din dreapta sus (zona punctului de forță 2), din partea stângă sus (zona punctului de forță 1) și mai rar din partea stângă jos (zona punctului de forță 3) este considerată o predispoziție nativă, ba există susținători ai ideii că este genetică perceperea acestei proporții ca o abordare estetică de preferat.


„Regula treimilor” are o altă abordare printre adepții „proporției de aur”, prin aplicarea „dreptunghiului de aur” la întreg cadrul:

Imaginea 16. 
Uneori veți întâlni această abordare sub denumirea de „dreptunghiul de aur”, deși este improprie. Punctele de forță sunt de asemenea tot intersecția liniilor care împart cadrul. 

Altă teorie susține că putem găsi puncte de forță, în orice fel de cadru, astfel: împărțim cadrul în 4 părți egale și apoi trasăm 2 diagonale în fiecare. Punctul de intersecție va fi punctul de forță.


Imaginea 17.


Ce se întâmplă dacă suprapunem „regula treimilor” sau forțăm „spirala de aur” în aceste cadre?




Imaginea 18.
Imaginea 19.
Imaginea 20.
„Regula treimilor” nu se suprapune niciodată peste punctele de forță astfel obținute, dar „spirala de aur”, indiferent în ce formă o încadrăm, va avea mereu un puct de plecare foarte apropiat.

Și ceva interesant - 4 „drepunghiuri de aur” formează un cerc perfect:





Imaginea 21.


De obicei în explicarea acestei reguli nu se fac atât de multe legături și trimiteri. Am recurs la multitudinea de exemple pentru a vă arăta că în nicio abordare, plasarea centrală nu este legată de perceperea estetică a imaginii. Cu toate acestea, nu vă limitați la respectarea abordărilor de mai sus pentru a considera că dintr-o dată orice fotografie devine extrem de plăcută. Există și alte considerente de luat în calcul, le voi menționa punctual mai jos. De voi depinde însă cum le interpretați, cum le combinați, ce prioritate va avea fiecare în compoziția unei fotografii, pentru a avea un rezultat plăcut și o imagine cu impact. Se consideră că o fotografie este reușită dacă produce orice fel de reacție din partea privitorului.
Regula treimilor nu se limitează doar la poziționarea subiectului într-un cadru mai larg sau doar la punctele de forță și nu este mereu clară într-o fotografie. De exemplu „imaginea 22”.


Imaginea 22.





Alte considerate în compunerea unei fotografii.

Sunt mici detalii de care este bine să țineți cont și cu care vă puteți juca - se întrepătrund, uneori se susțin sau se elimină reciproc, totul depinde și de viziunea voastră.

Nu le dau o ordine anume, pentru că nu au, când veți compune o fotografie, fiecare are rolul ei, de la caz la caz, mai mult sau mai puțin important.

1. Orientarea elementelor din cadru să fie una naturală. 
Deși nu pare important, este deranjant ca o clădire sau linia orizontului de exemplu să fie strâmbe.




Imaginea 23. 

Imaginea 24.
În „imaginea 23” observați cum linia orizontului este înclinată și fotografia pare strâmbă, nenaturală. 




Imaginea 25.
Imaginea 26.
În „imaginea 25” eu am considerat că nu este necesar paralelismul deoarece reflectă o stare naturală.
În „imaginea 26” am vrut să dau o altă perspectivă clădirii.
Deci regula suportă și interpretări. 


2. Obiectele aflate în mișcare au nevoie de un spațiu suplimentar pentru a sublinia caracterul dinamic.





Imaginea 27.

Imaginea 28.


În „imaginea 27” pescărușul parcă s-ar lovi de marginea cadrului, întrerupând brusc zborul.
În „imaginea 28”, pescărușul dă impresia că va zbura prin cadru, ideea dinamicii fiind susținută.
Cu toate acestea eu am decis să păstrez cadrul nealterat, așa cum am reușit să-l surprind. O compoziție corectă ar fi fost însă cea din „imaginea 28”.

3. Obiectele înalte au nevoie de spațiu suplimentar deasupra pentru a nu le „turti” partea superioară a cadrului.
Dacă dorim să subliniem că un obiect este înalt, nu-l „terminăm” brusc cu marginea cadrului. Cu cât este mai mare spațiul lăsat, cu atât percepția este mai puternică.




Imaginea 29.
Imaginea 30.


4. Alegerea corectă a orientării cadrului.
Cadrul are 2 orientări: „peisaj” și „portret”. 




Imaginea 31. Peisaj.

Imaginea 32. Portret.


Cele 2 denumiri au fost moștenite din pictură, fiind orientările și proporțiile preferate de către pictori pentru peisaje și portrete, probabil nici nu era greu să ghiciți.
Fiecare pune în evidență anumite caracteristici și astfel sunt mai potrivite pentru un gen sau altul de fotografie. „Peisajul” este folosit pentru cadre în care subiectul are o dezvoltare naturală pe lățime (lungime dacă doriți), iar „portretul” evident atunci când dezvoltarea este pe înălțime.
De exemplu în „imaginea 30”, un cadru de tip „portret” va accentua și mai mult ideea înălțimii. Centrarea subiectului simetric pe mijloc va avea un aport la rândul ei, în același sens. Astfel am schimbat raportul importanței regulilor în compoziție, am eliminat regulile „aurite” și am ales să pun în prim plan subiectul.

5. Este de preferat să nu tăiem din oameni dacă aceștia au sau pot avea un rol în compoziția imaginii.
Aici am un exemplu foarte bun de stabilire a priorității regulilor în compoziție pentru a schimba punctul de interes.




IMG_0373
Imaginea 33.

Imaginea 34.


6. Nu aglomerați cadrul cu mai multe puncte de interes.
Uneori nici nu vă dați seama de acest lucru dacă nu analizați bine fotografia.
Vă dau exemplu tot imaginile de mai sus (33 și 34). Poate considerați că ideal ar fi fost o combinație între cele 2 fotografii, dar  puteți observa cum în „imaginea 33” accentul cade pe piață, iar în „imaginea 34”, prin aplicarea acelui spațiu, atenția este atrasă către clădire. Este un aspect de luat în calcul atunci când acordați o anumită importanță unei reguli, deoarece poate schimba centrul atenției.

7. Dacă este inevitabilă aglomerarea cadrului, puteți direcționa atenția asupra subiectului prin diverse metode:
focus selectiv:




Imaginea 35.
Am focalizat pe paharul din planul îndepărtat.




Imaginea 36. 
Am focalizat pe paharul din planul apropiat.

adâncime a câmpului vizual (DoF) redusă (porțiunea dintr-o imagine care se vede clar, „in focus”):




Imaginea 37. 
Folosind o deschidere mare a diafragmei am redus adâncimea câmpului și astfel am izolat paharul din planul  apropiat.




Imaginea 38. 
Am închis diafragma și astfel am adus în focus și paharul din planul îndepărtat.

izolarea subiectului cu ajutorul luminii și a umbrelor:




Rose - Light and Shadow
Imaginea 39.
Am izolat floarea prin limitarea cantității de lumină, folosind o durată de expunere extrem de mică - 1/4000s.

8. Folosirea liniilor.
Se discută foarte mult despre folosirea liniilor pentru a ghida privitorul către subiect, dar din punctul meu de vedere liniile au un rol mult mai important și anume de a da perspectivă, de a crea adâncime, de a echilibra. 

va urma ...

Încadrare - focus - reîncadrare. Neajunsuri practice.  
Reîncadrarea în post-procesare. Cum putem salva un cadru ratat.
Utilizarea mai multor cadre pentru a obţine unul singur. Panorama.
Alte aspecte legate de compoziţie. Noi perspective.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...