ACTUALIZARI

Playlist martie 2012



joi, 22 decembrie 2011

Culoare selectivă

Un subiect la cerere. O modalitate rapidă de a izola o culoare sau un obiect colorat, păstrând un fundal alb-negru (sau altfel modificat, de ce nu).
Procedeul este foarte simplu, voi începe prin izolarea unei culori (sau a mai multor culori după preferințe). Programul folosit va fi Photoshop CS5 (nu uitați că acesta poate rula trial într-un mediu virtual).

Imaginea folosită va fi următoarea:


O deschid în CS5 și fac o copie a fundalului prin combinația rapidă de taste CTRL+J:


Apoi folosesc Color range din meniul Select:


Și voi alege culoarea sau culorile pe care doresc să le păstrez. Dacă ele sunt bine delimitate, există posibilitatea de a opta pentru o culoare predefinită. De exemplu galben:


Dacă nu regăsiți culoarea, nu vă satisface selecția sau doriți mai multe culori, puteți folosi pipeta pentru a alege ce vă doriți. Este mai ușor dacă folosiți la previzualizare modul Quick Mask. Pipeta+ permite să adăugați nuanțe sau chiar alte culori  - nu uitați că în orice moment în aceaastă fereastră aveți la dispoziție opțiunile de a da înapoi:


Fuzziness controlează extinderea selecției. Voi crește valoare pentru a cuprinde și alte nuanțe (se poate extinde și spre alte culori apropiate):


Când totul este cum mi-am dorit, dau OK și voi avea o selecție:


Deschid fereastra pentru controlul marginilor selecției prin combinația de taste ALT+CTRL+R. Pentru a vedea mai bine efectul, dacă nu am mărit deja imaginea, în această fereastră poate fi activată funcția Zoom (tasta Z), dați click dreapta pe imagine și alegeți Actual Pixels. Observați cum marginile nu sunt foarte frumos definite.


Puteți interveni asupra marginilor direct aici, dar nu este obligatoriu. Veți vedea mai târziu o alternativă. Să facem cu titlu de exercițiu, Smooth la valoarea 5.


Puteți încerca diverse combinații în funcție de nevoi.
La Output voi alege New Layer with Layer Mask:


Dau OK și acum am un Layer nou:


Voi afișa Layer 1 prin click în căsuța unde va apărea un "ochi" și îl voi selecta prin click pe el:


Acest layer îl voi face alb-negru. Există 2 opțiuni - fie Channel Mixer, fie Black & White:


Vă recomand să le încercați pe ambele. Eu am folosit Channel Mixer:


Puteți observa rezultatul pașilor făcuți până acum. Pentru a afișa imaginea integral pe ecran, folosiți combinația de taste CTRL+0 (zero):


Puteți ascunde Layer 1 pentru a compara și a vedea dacă selecția s-a făcut complet. Dacă există vreo greșeală, poate fi reparată. Dați click pe masca din Layer 1 copy (chenarul cu negru). Alternativ puteți selecta masca și puteți inversa procesul (prin  combinația de taste CTRL+I) pentru a vedea dacă există zone cu probleme.


Eu am în colțul din stânga jos o frunză care nu s-a selectat integral. Mai departe voi lucra cu masca. Procedeul este foarte simplu. Cu pensula (tasta B) voi folosi culoarea alb pentru a afișa galbenul original.
În stânga există un meniu care are în partea de jos 2 pătrate suprapuse, unul negru și unul alb. Pentru a accesa rapid cele 2 culori, folosiți tasta X, care le schimbă alternativ. Am selectat pensula (repet, tasta B) și culoarea alb (folosind tasta X). Folosesc pensula Hard round (puteți ajunge la fereastra cu opțiuni prin meniu contextual în imagine - click dreapta pe imagine):


Și desenez peste floare:


Dacă folosesc pensula pe altă porțiune, aceasta se va colora corespunzător. Dacă folosesc culoarea negru, revin la starea inițială de alb-negru:


Dacă marginile nu se întrepătrund foarte bine cu fundalul, acum am posibilitatea de a folosi Gaussian Blur.


Puteți vedea în timp real ce efect are valoarea aleasă:


Pot păstra imagine la stadiul actual:


Pot inversa selecția făcută prin combinația de taste CTRL+I (nu uitați ca mereu să fie selectată masca) și să repar eventuale probleme pentru a avea rezultatul dorit în acest context:


Ori pot opta pentru a lărgi aria pe care să aplic culoarea selectivă, folosind în mască pensula similar cu procedura deja descrisă. Eu deja am culoarea negru. Nu uitați că dimensiunea pensulei se controlează mai simplu din tastele "[" și "]":


Dacă doriți, puteți lucra direct pe o mască, alternativ cu pensula și cele 2 culori (alb și negru), fără a mai face pasul Color Range. După ce am încărcat imaginea, fac 2 copii pentru fundal prin combinația de taste CTRL+J:


Apoi activez opțiunea Reveal All:


Și am o mască cu care pot lucra:


De aici procedura este aproape similară cu cea de mai sus. Layer 1 devine alb-negru (nu uitați să-l selectați în prealabil), iar cu pensula în mască voi desena peste zona care doresc să rămână colorată. Pentru că în mască nu am lucrat, dacă acel layer (cu masca) va fi vizibil, nu se mai vede modificarea în alb-negru, dar ea există. Deja știți modalități pentru a o afișa. Utilizarea culorilor (pensula cu alb și negru) se menține. La fel și opțiunea pentru Gaussian Blur. Dacă doresc să aplic Gaussian Blur diferit pe anumite zone, este suficient să selectez în prealabil prin orice mijloc cunoscut.


Și să aleg valoarea dorită:


Pentru a anula selecția folosiți combinația de taste CTRL+D.

Acesta este un procedeu simplu pentru a avea culoare selectivă într-o imagine. 

luni, 21 noiembrie 2011

Elemente de editare 2

Înainte de a începe editarea, trebuie să aveți în vedere cel puțin două lucruri:
- calibrarea monitorului pe care lucrați;
- stabilirea destinației finale a imaginii;

Calibrarea monitorului este de maximă importanță pentru că va avea o mare influență asupra rezultatului final. Dacă monitorul nu afișează corect, pentru orice modificare există riscul unor rezultate nedorite. 
Calibrarea poate avea 2 abordări diferite.
În prima, calibrarea o realizați voi vizual, pe baza unor repere și a unor aprecieri ce țin de capacitatea fiecăruia, dar și de mediul în care se lucrează. Nu este foarte precisă, dar tot este ceva.
A doua metodă presupune eliminarea factorului uman. Se folosește un dispozitiv special, care "citește" informația de pe ecran și care stabilește setările. Unul dintre cele mai cunoscute este acesta.



Stabilirea destinației finale a imaginii are și ea o importantă deosebită pentru că în funcție de acesta alegeți profilul de culoare folosit.

Foarte scurt, cele mai uzuale spații de culoare sunt sRGB, Adobe RGB și ProPhoto RGB.

Adobe RGB conține o paletă mai variată de culori decât sRGB. Teoretic deci, de la Adobe RGB la sRGB se pierd anumite culori. Alegerea pare simplă, cel mai mare spațiu posibil. Sau nu.



Tradițional, spațiile de culoare mari (precum Adobe RGB sau ProPhoto RGB, care este mai mare decât Adobe RGB) sunt preferabile atunci când scopul final este imprimarea imaginilor. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. 
Nu orice imagine în Adobe RGB are și culori în afara spațiului sRGB. De asemenea pentru a lucra corect cu aceste imagini, vă trebuie un program și un monitor capabile să redea culorile. Multe programe de vizualizare a imaginilor ignoră profilul de culoare. La fel și browserele de internet (doar Firefox afișează corect). Și la final, nu orice imprimantă poate folosi aceste spații. 
În momentul în care vizualizăm un fișier într-un spațiu de culoare mare, dar fără ca programul folosit să țină cont de el, imaginea se modifică la nivel de culoare și chiar luminozitate. Doar pentru a vă face o idee:



În prima imagine este fișierul original Adobe RGB și în următoarele 2 sunt schimbări ale acestuia în funcție de programul folosit pentru afișare, care nu ține cont de profilul imaginii.
Pentru cei care folosesc imaginile pe Internet (și chiar imprimate), cea mai bună opțiune, care îi va scuti de multe dureri de cap, este sRGB.
sRGB este un spațiu de culoare restrâns, dar care totuși va produce un rezultat mai bun în majoritatea cazurilor, dacă ne limităm la acest mediu (Internet), deoarece eliminăm de la început posibile "probleme" ce apar în afișarea imaginilor. Cum puteți vedea în exemplul de mai sus, există riscul ca atunci când utilizați un spațiu de culoare precum Adobe RGB, pentru voi imaginea să fie bună, dar ceilalți să o vadă precum în celelalte imagini din comparație. Dacă editați direct în sRGB, atunci eliminați acest posibil neajuns, pentru că nu toată lumea folosește un browser capabil să interpreteze spațiile de culoare.
În aparat este indicat să utilizați sRGB dacă folosiți Jpeg. Veți avea o continuitate pe parcursul întregului drum până la imaginea finală.
Dacă folosiți RAW, nu contează setarea din aparat, veți alege profilul în momentul salvării imaginii prelucrate. Recomandarea mea, sRGB sau ProPhoto, în funcție de nevoi.

Aici trebuie să fac o precizare pentru Nikon mai ales. Dacă folosiți un anumit profil în aparat (sRGB sau Adobe RGB) în combinație cu RAW și veți edita fișierul în Capture NX sau View NX, atunci aceste 2 programe vor ține cont de profilul folosit în cameră pentru acel fișier RAW, chiar dacă RAW nu are un spațiu de culoare limitat la cele 2 (deci implicit dacă folosiți sRGB, fișierul Jpeg de exemplu, rezultat din RAW va fi salvat în sRGB, dar asta nu înseamă că spațiul nu poate fi schimbat în altceva, fără pierderi evident). Este o particularitate a faptului că programele Nikon sunt capabile să aplice setările ca și cum acest lucru ar fi fost făcut în aparat.

Când lucrați cu altceva și nu sRGB, spuneam că este foarte probabil ca voi să vedeți imaginea într-un fel (dacă vă permite monitorul, programul etc.), iar alții să o vadă precum în imaginea 3 prezentată în comparația de mai sus. În acest caz, este indicat să specificați profilul de culoare pentru a evita situațiile neplăcute. Nu prea stă nimeni să-l verifice și în general se presupune că folosiți sRGB. De asemenea, mulți spun că pierd din luminozitate sau saturație când salvează fișierul din Photoshop. În Photoshop folosesc un profil de culoare pe care programele cu care vizualizează imaginile nu-l pot interpreta și astfel apar diferențele. Când este invers, pur și simplu au setat alt profil și văd imaginea prin acel profil.

În principiu, eu lucrez exclusiv în sRGB, dar am mereu fișierul RAW.
În cazul în care am nevoie de o anumită imagine la cine știe ce standard, am acest fișier RAW (nu TIFF) care are un spațiu de culoare foarte mare.
De ce merg pe "RAW+Jpeg" și nu pe RAW+TIFF sau doar TIFF, este destul de simplu. TIFF ocupă foarte mult spațiu, sunt greu de manevrat rapid, nu există garanția că pot fi vizionate la adevărata lor calitate, se pierde o parte din informația disponibilă în RAW. Dacă nu vă cere cineva în mod expres fișiere de tip TIFF, nu văd nici un motiv pentru a ocupa spațiu inutil, chiar și în momentul actual în care se spune mereu că mediile de stocare sunt foarte ieftine. De ce aș ține un TIFF de 70Mb, în condițiile în care Jpeg-ul are 4Mb, RAW are 9Mb și acesta din urmă conține mai multă informație utilă?

Alegerea unui monitor pentru editare foto poate fi și ea un element important. Citeam acum câteva luni despre o departajare a monitoarelor în funcție de spațiul de culoare. Etalonul folosit era Adobe RGB.
Cele mai bune depășeau la unele culori acest spațiu, dar la altele era mai restrâns. În general căutați monitoare denumite "wide gamut" (a nu se confunda cu Wide Gamut RGB, un spațiu de culoare foarte mare) cu o acoperire 92-95% din Adobe RGB.



Apoi erau monitoarele considerate potrivite dacă folosiți sRGB, cu o acoperire de 70-72%, considerate și "Standard Gamut" - sRGB.
Însă sunt și monitoare cu 40-60% cel mult, deci foarte departe de limitele Adobe RGB și chiar considerabil sub sRGB. Este bine să căutați date cu privire la aceste aspecte pentru monitorul vostru.

Numai pentru editare foto, vă recomand un monitor specializat, cu panel IPS sau altă tehnologie similară.
Pentru un echilibru general, se poate dovedi mai util (și mult mai ieftin și cu mai puține posibile probleme cu afișarea imaginilor în general, pentru că nu toate programele transmit corect informația cu privire la spațiile de culoare și în final că puteți trezi în fața unor imagini total nenaturale) unul de +70%. 

Recapitulând, pentru utilizatorul mediu/normal, sRGB este suficient. Un monitor care să corespundă nu ar trebui să fie nici el prea scump.

Programe folosite - nu spun că sunt cele mai bune, ci doar cele pe care le-am preferat eu - voi încerca să menționez și alternative

Editări simple:

1. Pentru a vizualiza și gestiona imaginile folosesc FastStone.
Este un program cu un potențial destul de bun pentru editare primară, dacă utilizați fișiere Jpeg. Poate afișa și RAW, dar nu le poate interpreta.
Ca plusuri, este gratis în primul rând, foarte stabil, poți compara până la 4 imagini într-un grup, recunoaște profile de culoare, are și una dintre cele mai bune implementări pentru crop și multe altele.
Marele minus este faptul că nu poate corecta vignetarea (sau alte "defecte" ale obiectivelor). Dar programul este permanent actualizat și poate în viitor va fi implementată și o asemenea funcție.

2. Picasa
De asemenea oferă funcții de editare primară suficient de bune pentru cine folosește Jpeg.
Plusuri - este gratis, are o funcție de recunoaștere a fețelor, poți publica imagini pe internet direct din program etc.
Minusuri - pur și simplu nu-mi place modul în care gestionează imaginile și implementarea în general. 

3. ACDSee (Pro sau Photo Manager).
Avantaje  - o gestionare a imaginilor mai bună decât în FastStone, editare la nivel ceva mai avansat (spre Light Room).
Dezavantaje, nu este gratis, nu este foarte stabil (ambele testate), mai lent decât FastStone.

Editări avansate:

1. Folosesc Photoshop
Cel mai utilizat program, aproape fără limite în ceea ce se poate face în el. În mod sigur prea avansat pentru editările uzuale, dar util pentru anumite operații. Marele neajuns, prețul! Există totuși o soluție pentru a-l putea folosi, fiind disponibil în versiune trial de 30 de zile. Cum această versiune poate rula în orice mediu, vă las pe voi să vă dați seama cum este utilă această informație.

2. GIMP.
Alternativa gratis la Photoshop. A evoluat foarte mult, seamănă cu Photoshop. Este poate mai puțin răspândit ca utilizare, dar multe lucruri ce se pot face în Photoshop, se pot realiza și în GIMP. 

3. Folosesc Light Room.
Alegerea majorității fotografilor utilizatori de Windows pentru a-și edita imaginile. Îl recomand pentru fișierele RAW, dar și Jpeg. Foarte versatil și bine gândit pentru a lucra rapid. Nu este nici foarte scump.

4. Folosesc Capture NX.
Pentru că am Nikon, prima mea alegere pentru a edita fișierele RAW (NEF), a fost programul oficial. Este singurul care poate interpreta datele din NEF-uri și le aplică imaginilor. Oferă cea mai bună calitate pentru procesarea fișierelor NEF.
Din păcate editarea unui număr mare de fișiere este mult mai greoaie decât în Light Room. Prețul este similar cu cel cerut pentru Light Room. Care este mai bun, greu de spus. Dacă aș avea un număr mare de fișiere, alegerea ar fi Light Room. 
Pentru cine nu vrea să plătească, există ViewNX, care oferă câteva opțiuni pentru editarea NEF-urilor.
Există programe similare și de la alți producători, dar nu le pot testa suficient de mult pentru a face recomandări în cazul tuturor.

5. DxO Optics.
Este o alegere interesantă pentru cei care nu doresc să se implice în procesul editării. DxO are o serie de module personalizate pentru tipul aparatului în combinație cu un anumit obiectiv și aplică automat numeroase corecții. Există posibilitatea de a alegere care să fie aplicate și de asemenea se pot aduce modificări înainte de finalizarea aplicării lor. Marea problemă o reprezintă nu faptul că nu este gratuit, ci faptul că este foarte lent. Pentru că aplică nenumărate corecții, procesul poate dura ore bune în cazul mai multor imagini. În materie de viteză, este ca un trabant pe lângă un ferrari, dacă îl compar cu Light Room.

luni, 26 septembrie 2011

Editarea pro și contra - Elemente de editare

A fost greu să găsesc un punct de pornire pentru această prezentare. Va avea mai multe subdiviziuni, cel mai probabil 4 sau 5. 

Pentru început am decis să mă opresc asupra câtorva aspecte legate de poziționări diferite față de editare în general și în particular. Știu că o parte dintre cei care citesc vor fi lezați într-o formă sau alta. Îmi cer scuze, asta este percepția mea.

Editarea este privită de către anumite persoane ca pe ceva ce contravine eticii sau moralității. Este percepută ca un fel de "prostituție". Sentimentele lor sunt atât de profunde, încât cu greu poți spune ceva care să-i convingă că lucrurile nu pot fi privite doar în alb și negru. Aparent ei sunt adepții SOOC, dar cu tentă extremistă.
Denumirea de SOOC (Straight Out Of the Camera), desemnează o imagine obținută numai cu ajutorul aparatului, fără editări ulterioare. Asta presupune că pot utiliza întregul potențial al aparatului și că pot manipula scena înainte de a realiza imaginea. 
Din păcate termenul a fost mai mult sau mai puțin denaturat, fiind transformat forțat într-un sinonim pentru lipsa de intervenție la orice nivel. Această idee nu are nici o legătură cu SOOC. Poate fi o filosofie în abordarea fotografică, de ce nu, dar nimic mai mult. 

Respingerea în mod radical a editării are la bază mai multe motive:
- mulți consideră că (numai) aparatul produce un rezultat natural, dar și aici cu o "corectitudine" împinsă la extrem în sensul că nici asupra setărilor aparatului nu prea se acceptă intervenția. Editarea tocmai pentru o reprezentare cât mai aproape de realitate este utilă în majoritatea cazurilor;
- apoi partizanii acestei poziții nu înțeleg ce înseamnă "editare" și nu fac diferența între un "machiaj" discret spre natural și unul strident. Pentru ei doar termenul "machiaj" este deja prea mult și dacă cumva recurg la acest instrument, vor abuza când nu este cazul;
- în final, o parte utilizează această atitudine pentru a-și justifica realizările mai mult sau mai puțin eșuate. Dar nu fac asta oricum, ci se așează pe o poziție de superioritate față de restul.

Radicalizarea poziției înainte să știi ce presupun de fapt alternativele nu este de preferat. Practic cei ce fac asta își neagă accesul la o serie de abordări în exprimare, care poate chiar li se potrivesc și le-ar permite să spună mult mai mult decât o fac prin poziția adoptată. Asta pe de o parte. Pe de alta, nu înțeleg că dezideratul lor cu privire la naturalețe nu poate fi comparat cu exemplul clasic al înfrumusețării artificiale prin operații estetice. Există o graniță între ele. Ceea ce surprinde aparatul nu este și ceea ce vedem sau ceea ce este natural în mod necesar. Aparatul nu poate da un etalon al naturalului, pe care să-l folosim ca referință. Adesea ajungem la natural numai prin editare, iar imaginile prezentate needitate pot fi mai mult sau mai puțin un "machiaj" nereușit. Și acesta este punctul de plecare în abordarea editării.

Fotografia nu este un mediu prielnic pentru extreme, cel puțin nu la început. Un stil se dezvoltă după cât mai multe experiențe, cât mai variate. Excepțiile sunt ... excepții.

Astfel, cei care susțin editarea tuturor imaginilor nu au nici ei o poziție mai fericită. Își fundamentează abordarea pe ideea că din aparat este imposibil să scoți fotografia pe care o dorești - nu poți avea WB corect, expunerea corectă, culori etc.
Nu este un punct de vedere cu care sunt de acord. Mai mult, mi se pare una dintre cele mai neinspirate sugestii pentru un începător. Nu atât pentru că minimizează importanța setărilor unui aparat foto, dar are un impact negativ asupra întregului proces de realizare a unei fotografii. Un începător nu are suficient de multă experiență pentru a discerne cum trebuie un asemenea îndemn și deschide drumul spre o serie de excese și percepții eronate.

Pentru mine, preferabil este să pornim de la ideea că direct din aparat se poate scoate un rezultat bun sau cel puțin o bază solidă. Asta presupune să înțelegi și să știi să folosești atât aparatul, cât și elementele constitutive ale unui cadru.

Poate veți spune că cele 2 poziții sunt atât de diferite, încât ori ești cu noi, ori împotriva noastră. Nu există cale de mijloc! Oare?
În primul rând, editarea vine și ca un răspuns la o realitate - cei mai mulți dintre noi nu se manifestă într-un mediu controlat, nici măcar la nivel minim.
De exemplu, de câte ori ne permitem să avem o instalație de lumini în teren atunci când realizăm o fotografie? Sau de câte ori ne permitem să ne alegem momentul în care realizăm o fotografie? Ori locația ș. a. m. d. Este o realitate de care ne lovim. Prin editare se încearcă repararea acestor neajunsuri. Cât de departe se merge, depinde de fiecare și voi reveni asupra acestui aspect. 
Este corectă o asemenea abordare? Era să spun că da, cât timp are un scop nobil. Nu cred că poate spune cineva dacă este sau nu. Nu este fair-play? Față de cine? De cei care nu știu să editeze? Dar nimic nu-i împiedică să învețe. Față de cei care se cred superiori pentru că nu poartă machiaj, bijuterii? Probabil "conflictul" transcende dincolo de lumea fotografiei atunci și poate fi o discuție fără final. Eu cred că aici nu este o situație comparabilă.

Nici măcar din aparat nu există imagine pură. Ea suferă o serie de modificări, rezultatul final, un Jpeg, este produsul unor "editări". 

Și cei care dispun de toată logistica pentru a obține imagini foarte bune (și prin "imagine bună" nu mă refer strict la calitate), tot recurg la mici retușuri ulterioare.
În al doilea rând, editarea ne permite să arătăm ce am văzut noi într-un cadru, nu ce era acolo în mod real.
Să nu se înțeleagă că susțin editarea și că deja m-am plasat într-o tabără, dar trebuie să mă adresez și acelor situații în care nu beneficiem de condiții prielnice pentru a fotografia în primul rând și apoi să accept faptul că limitările tehnice nu permit obținerea unui rezultat similar cu realitatea de fiecare dată. În timp, în mod cert veți căuta acele condiții și veți renunța la multe cadre când ele nu se întrunesc. Depinde de exigența și posibilitățile fiecăruia. Este o cu totul altă experiență să așezi lumini, să compui, să cauți, să aștepți. Nu are nici cea mai mică legătură cu click-click în fața unui calculator.
Și am spus "similar", pentru că fotografierea nu înseamnă numai reprezentare. Imaginea finală nu trebuie să fie identică cu cea reală, uneori poate păstra doar anumite aspecte și nimic mai mult. Este o modalitate de exprimare.
Și asta mă duce la următoarea problemă. Cei care pur și simplu fotografiază la început, o fac mai ales pentru a documenta și mai puțin pentru a interpreta ce văd. Neajunsul acestei abordări, chiar dacă nu reprezintă o manifestare artistică, este faptul că totul va fi pur întâmplător. Ce vezi, ce vrei să arăți, s-ar putea să nu mai ajungă la cel ce vizualizează imaginea și astfel să devină un efort inutil. Așa se explică de ce, de multe ori, imaginile începătorilor sunt aspru criticate. Fiecare element care contribuie la construcția unei imagini este important și nu trebuie ignorat.


Recapitulând, editarea nu înseamnă în mod necesar o profanare, o introducere a falsului. Trebuie să privim lucrurile în perspectivă și să identificăm când este necesară, de ce și dacă am fi putut face ceva ca să reducem gradul de intervenție asupra imaginii sau nu.

miercuri, 10 august 2011

Cum să (nu) critici

Pornind de la un exemplu al lui A. Watts, oare asta este calea de urmat în abordarea criticii? Raționamentul nu cred că există undeva ca atare, Watts pune doar bazele lui.

Cineva crede că Pământul este plat. Cum îi explici că greșește?
Ca fapt divers, Wilbur Glenn Voliva, 1931 (!!!)

Îi spui că ești de acord cu el.

Apoi îi propui o călătorie spre marginea Pământului.

Plecați spre nord și după un lung drum, ajungeți de unde ați plecat. Astfel pământul devine cel puțin cilindric. Nu-i spuneți nimic despre Pământul rotund.

Plecați spre est și după un lung drum, ajungeți de unde ați plecat. Pământul devine rotund.

Recunoașteți că ați greșit și că Pământul nu este plat. Nu spuneți niciodată că el a greșit.

Desigur că va exista mereu posibilitatea ca lucrurile să te termine aici, cu o singură greșeală recunoscută. Dar astfel știți că ați făcut tot posibilul.

Puteți privi și partea bună a lucrurilor. Ați văzut lumea în lung și-n lat.

Și nu se știe niciodată, poate uneori "Pământul este plat". Merită efortul să descoperiți chiar voi dacă este sau nu așa.


Iar la final, puțină muzică.




joi, 28 iulie 2011

FOTOGRAFII MEMORABILE la NGC

Pentru cei care poate încă nu știu, National Geographic Channel are un documentar destul de interesant - Fotografii Memorabile.

Următorul episod va fi:
Fotografii memorabile: Shaolin Kung Fu
Fotojurnalistul american Fritz Hoffman călătoreşte în provincia chineză Henan pentru a surprinde vechea artă marţială Shaolin Kung Fu.



Câteva imagini disponibile și pe site. 








miercuri, 27 iulie 2011

Andre Rieu

Aproape 6 piese de pe albumul "Dreaming". Sper să vă fi trezit măcar curiozitatea. Vă las pe voi să descoperiți care variantă sau variante nu sunt și pe album.

Audiție plăcută!






duminică, 24 iulie 2011

DOF și BOKEH

Mai devreme sau mai târziu vă veți pune întrebarea cum să faceți în față clar și în spate ceață.
Sau cel puțin așa sunt percepute zona clară și neclară dintr-o imagine, la un nivel de bază.

Zona clară se numește adâncime de câmp sau profunzime de câmp. În engleză veți întâlni denumirea DOF - depth of field = adâncime de câmp.

Zona clară nu se confundă cu planul de focalizare, dar este zona în care, în fața și în spatele planului de focalizare, imaginea are o claritate acceptabilă.

"Responsabilă" de această "claritate" este pata de difuzie. Unii îi spun "disc". În engleză se numește "circle of confusion".

O explicație scurtă și fără pretenții de aprofundare a acestui "cerc":


Ideal un punct nu poate fi focalizat decât într-un singur loc.


Ochiul nostru nu este atât de "radical" în aprecieri și vede atât în fața, cât și în spatele planului de focalizare, o zonă de o claritate acceptabilă (adâncimea de câmp). Când ochiul nostru nu mai percepe "pata" ca pe un punct, trecem de pata de difuzie (este dimensiunea maximă până la care ochiul percepe pata ca pe un punct) și imaginea nu mai este considerată a fi în clar. 
Și există o întreagă teorie despre ce dimensiune poate avea această "pată" raportat la dimensiunea senzorului și cum influențează ea DOF-ul. 

Pentru a desemna partea neclară dintr-o imagine, s-a adoptat termenul bokeh.

Bokeh a fost preluat în fotografie relativ recent din japonezul boke = neclar.
Și pentru că această preluare s-a făcut în engleză, iar din scrierea originală rezulta o altă pronunție decât în japoneză, cuvântul a fost modificat pentru a se citi la fel. Astfel "boke" a devenit "bokeh".
Mă întreb ce termen foloseau înainte de adoptarea acestuia și teoretizarea lui. Probabil că e mai interesant "bokeh" decât "blur" (neclar).
Desigur unii vor spune că "bokeh" se referă mai mult la partea estetică a zonei neclare și mai puțin la neclaritate ca atare. Corect!

Veți mai întâlni uneori și denumirea de OOF (out of focus), dar în mod eronat. OOF este folosit în mod curent pentru a desemna o focalizare ratată, nu zona neclară dintr-o imagine.

 

DOF-ul nu se rezumă doar la prim-plan. Iar bokeh-ul poate fi în fața și în spatele zonei clare. Veți vedea mai târziu de ce facem această  distincție față/spate.


Cele 2 noțiuni (DOF și Bokeh) sunt interconectate. De obicei când dorim modificarea uneia, există un impact și asupra celeilalte.

La prima vedere, DOF-ul este controlat exclusiv de către diafragmă.
Cu cât diafragma este mai deschisă (ex. f/1.4), cu atât este mai mică adâncimea de câmp.
Deschiderea diafragmei influențează și zona neclară. Cu cât este mai mare, cu atât bokeh-ul va fi mai "cremos".


Nu uitați de corelația diafragmă și durata expunerii (eventual ISO) pentru a menține expunerea la același nivel în cadru. Când doriți o adâncime de câmp mare și închideți diafragma, la senzor ajunge mai puțină lumină și atunci va trebui să compensați prin creșterea duratei expunerii sau a sensibilității (ISO).
De asemenea nu uitați că după o anumită valoare, închiderea diafragmei va duce la difracție, care reduce claritatea imaginii. 

Efectul "cremos" depinde și de alți factori, care vor fi evidențiați imediat.

DOF-ul poate fi controlat și prin distanța la care ne poziționăm față de subiect.
Cu cât distanța față de subiect este mai mică, cu atât va fi mai mică și adâncimea de câmp.
Atenție, este vorba despre distanța dintre fotograf (aparat/obiectiv) și subiect. Distanța focală a obiectivului se menține constantă, deschiderea diafragmei la fel.

 

Pentru a le putea compara, am făcut un crop. În prima imagine, distanța față de subiect este mai mică, adâncimea de câmp este mică și de asemenea bokeh-ul este mai puțin clar.
Dacă am fi schimbat deschiderea diafragmei, am fi putut anula modificarea distanței:


În prima imagine este un cadru tras la f/9. În a doua imagine este un cadru tras la f/4.8 la aceeași distanță față de subiect. În ultima imagine este un cadru tras la f/4.5 (am 4.8 și 4.5 datorită obiectivului folosit, influența este minimă la această diferență), dar la o distanță de subiect mai mare. Dacă aș fi făcut mai multe încercări, puteam să obțin o adâncime de câmp aproape identică cu cea de la f/9. 

Un alt element care influențează DOF-ul este distanța focală. Aici există 2 percepții.
Prima și cea mai larg răspândită este cea conform căreia distanța focală mare înseamnă adâncime de câmp mică și invers.
A doua susține că de fapt dacă ne-am raporta la aceleași repere, DOF-ul ar fi similar. Oare pot spune că distanța dintre mine și subiect, pe care am modificat-o mai sus prin deplasarea mea, ar fi de fapt același lucru cu schimbarea distanței focale? 
Dacă la 100mm m-aș afla la 5m față de subiect și la 200m m-aș afla la 10m față de subiect, aș avea același DOF. Distanța focală este anulată prin deplasarea camerei față de subiect. Totul depinde de reperele la care ne raportăm.

Până acum DOF-ul și bokeh-ul sunt influențate de către:
- deschiderea diafragmei;
- distanța aparatului față de subiect;
- distanța focală.
DOF-ul se poate calcula, dar iar nu ne este ceva util nouă în acest moment. Pentru cine dorește, există diverse calculatoare pe internet. În plus, oricum cu obiectivele din perioada recentă, există tot mai puține date care să permită un calcul facil pe teren. Nu mai intru în detalii.

Bokeh-ul este influențat și de către distanța dintre subiect și fundal.


Cu cât distanța va fi mai mare de la subiect la fundal, cu atât va fi mai cremos bokeh-ul.

Atunci când nu avem un obiectiv cu o deschidere a diafragmei foarte mare sau când nu dorim o astfel de deschidere din anumite motive (de exemplu dorim un DOF mai mare pentru subiect), obținerea unui fundal cremos este posibilă prin depărtarea subiectului de fundal.
Abordarea poate fi extrem de utilă și pentru posesorii camerelor compacte, care adesea doresc o mai bună delimitare a subiectului față de fundal.
Cazul camerelor compacte este unul aparte și voi explica imediat de ce. 
Ele au o adâncime de câmp mai mare, deși vorbim despre aceeași valoare "f" pentru diafragmă ca în cazul unui DSLR. Există o corelație neștiințifică legată de această valoare. Dacă senzorul compactei este de "n" ori mai mic decât al DSLR-ului cu care dorim să o comparăm, atunci la compactă adâncimea de câmp va corespunde cea a DSLR-ului la "f" x "n". Astfel, dacă senzorul ar fi de 4 ori mai mic, atunci compacta la f/4 are aceeași adâncime de câmp pe care o va avea DSLR-ul la f/16. 
Știu că nu există o relație directă între ele, dar corelația pare a funcționa. O explicatie ar consta în diferențele ce apar din cauza distanței focale aparent diferite. De fapt este ceva similar cu exemplul meu de mai sus în care am tăiat dintr-o imagine pentru a avea un unghi de cuprindere similar. Senzorul mic trebuie să se "deplaseze" la o distanță mai mare de subiect pentru a cuprinde acelasi cadru. Distanța mare față de subiect înseamnă un DOF mare. 

La adâncimea de câmp, am sărit "pata de difuzie" ca factor ce influențează dimensiunea acestuia, deoarece există o teorie prea complexă în spate și oricum închiderea diafragmei și distanța focală influențează dimensiunea ei pe senzor. Dimensiunea senzorului are propria influență, dar nu prea o putem controla, deci ne interesează mai puțin acum. Iar cu toate calculele din spatele dimensiunii ei nu cred că are rost să ne încărcăm prea mult.

Acest punct luminos va fi tot mai mare pe măsură ce distanța de la planul de focalizare crește. Problema apare din faptul că în fața și în spatele planului, "punctele" se "dezvoltă" în mod diferit.


Imaginea din mijloc este bokeh în spatele planului focal. Nu pare o mare diferență până nu ne apropiem mai mult de planul focal.


Și un crop. Prima imagine este în spatele planului de focalizare:


Observați cum cele 2 imagini nu sunt identice. Cum fiecare este afectată în mod diferit de către aberații.
Iar pe măsură ce ne depărtăm, dimensiunea "cercului" crește, devenind tot mai difuz și aberațiile se estompează:


Eu am folosit pentru test obiectivul Nikkor 50mm f/1.4 G, iar rezultatele sunt similare cu ce a fost prezentat și pe Photozone.

"Punctele luminoase" din zona neclară a cadrului sunt cele care trădează cel mai mult caracterul bokeh-ului, dar și liniile de exemplu se pot dezvolta diferit.
Chiar mai sus există 2 exemple cu astfel de "puncte". Modul cum arată este influențat în primul rând de către obiectiv, dar bokeh nu este o trăsătură a obiectivului, ci a imaginii.

Caracteristicile "cercului" sunt:
- forma;
- dimensiunea;
- distribuția luminii în interior.

Forma "cercului" este dată de cum se "modelează" diafragma în funcție de tipul ei și de deschidere. Deci "cercul" poate să nu fie cerc.
Să luăm de exemplu obiectivul Nikkor 105mm micro VR. Acesta are o diafragmă formață din 9 lamele.


Când este deschisă, diafragma pare aproape rotundă. Dacă închidem, se va putea observa clar cum forma diafragmei dă forma "cercului":


Pentru a produce o "pată" rotundă și cu margimi difuze, Sony oferă obiectivul STF (Smooth Trans Focus). Acest obiectiv are 2 diafragme. Una cu 9 lamele folosită în mod automat și una circulară cu 10 sau 12 lamele (depinde de model) care dau o formă rotundă, folosită în mod manual.

Sony STF Lens

Dar asta nu este tot. Sony a mai introdus între lentile, un așa numit "apodizing element". Acesta practic schimbă distribuția luminii precum un filtru gradual.

În mod normal, distribuția luminii este de 3 feluri și dă naștere la 3 tipuri de bokeh:

1. O distribuție uniformă - bokeh neutru:


2. O distribuție cu marginile difuze și centrul luminos - bokeh plăcut: 


Sony forțează prin acel element ca lumina să fie distribuită astfel. Consecința? Un bokeh mai cremos și mai plăcut, comparativ cu se poate obține  în mod normal.
Desigur că există și neajunsuri în utilizarea obiectivului - un interval mic între care poate fi folosită deschiderea diafragmei, mai puțină lumină este lăsată să ajungă la senzor etc.

3. O distribuție cu marginile luminoase proeminente - boken neplăcut:


Aberațiile cromatice diferă pentru față/spate și apar de forma:


Adesea se spune că un obiectiv are bokeh bun (plăcut) sau rău (neplăcut). Dar bokeh-ul nu este o caracteristică a obiectivului. Cel puțin nu una care să se reflecte neschimbată în toate imaginile care s-ar putea obține cu acel obiectiv.

Tot Nikkor 105mm micro VR.


Din această imagine rezultă că pe măsură ce închidem diafragma, marginile devin tot mai pronunțate, deci un bokeh neplăcut.
Mai sus diafragma este închisă la f/8.
Exemplul dat pe la începutul prezentării, tot cu diafragma închisă la f/8, susține această concluzie. Nu uitați că în funcție de fundal, efectul poate fi diferit, dar aici ambele cazuri par deranjante.


Și totuși același obiectiv, la o închidere a diafragmei și mai mare, f/13, produce acest bokeh. Cum este posibil? Am spus că bokeh-ul este influențat și de distanța dintre subiect și fundal. Bokeh-ul nu se reduce numai la obiectiv.


Am insistat puțin pentru a nu mai lega în mod automat percepția bokeh-ului de obiectiv. Indiferent ce obiectiv aveți, se pot obține imagini bune dacă luați în considerare anumite aspecte. Obiectiv perfect nu există. Și cele mai bune în anumite situații pot avea rezultate slabe.
În plus, de ce nu am folosi un anumit tip de bokeh ca pe ceva artistic? Indiferent de percepția generală, nu strică niciodată să explorați noi abordări. Doar "albul" este noul "negru", nu? 

Pe care o preferați?


Sau așa:


Îmi place mult mai mult efectul produs astfel, decât dacă ar fi fost imperceptibile.

În general obiectivele nu oferă o "prestație" consistentă în ceea ce privește bokeh-ul. Cele care au o distribuție a luminii uniformă și ca atare oferă și în fața și în spatele câmpului de focalizare același tip de bokeh, sunt rare. 
Majoritatea vor produce bokeh cu margini mai pronunțate în spate și difuze în față sau invers. De exemplu Nikkor 50mm f/1.4 G poate face parte din prima categorie, iar Sigma 50mm f/1.4 din a doua. Aberațiile cromatice sunt cam la fel.
Când închidem diafragma cu aproximativ o treaptă, lucrurile încep să se schimbe la Nikkor, dar în principiu Sigma are un efect mai plăcut (marginal, dar există) asupra bokeh-ului la utilizarea în aceleași condiții. Dacă însă nu le aveți în paralel pentru a le compara, Nikon-ul nu deranjează și puțin probabil să-l schimbe cineva din cauza acestui motiv.

Nu judecați în termeni absoluți cum poate arăta un bokeh doar după ce vedeți o imagine pe internet.


Toate cadrele au fost făcute cu aceeași setare - ISO 1600, f/1.4, 1/60s - și același obiectiv - Nikkor 50mm f/1.4 G.
Spre margini se poate observa apariția "ochiului de pisică". Este un efect al vignetării.

Nikon are și obiective la care poți schimba bokeh-ul din față cu cel din spate și invers, prin "defocus control" (DC). De exemplu Nikkor AF 135mm f/2 D DC.


Tot legat de imaginile pe care le puteți vedea pe internet, aduc în discuție un caz particular. Nisen bokeh înseamnă că o linie se dublează atunci când nu este în zona clară și va forma tipare complexe și deranjante vizual. 
Acest tip de bokeh nu este mereu din vina obiectivului. Mai jos sunt comparate 2 cadre trase cu același obiectiv. În prima imagine are montat un filtru UV, în a doua este fără filtru. Atenție să nu vă "faultați" singuri obiectivele.

Nikon 300mm F/4: nisen bokeh caused by UV filter

Aici puteți găsi un simulator cu ajutorul căruia vedeți cum se modifică un cadru în funcție de distanța focală și diafragma folosită. Este foarte interesant. 

Forma diafragmei care influențează bokeh-ul poate fi "păcălită" și obținem așa-numitul "custom bokeh".

Fever

Ce ne trebuie:
- anumite obiective - cele mai bune rezultate se obțin cu obiective la care diametrul filtrului nu depășește 62mm și deschiderea diafragmei este de f/2.8 sau mai mare. Ideale sunt prime-urile luminoase de 50mm - pot fi folosite și unele obiective zoom de genul Nikon 70-300mm f/4.5-5.6 - cum nu presupune un efort prea mare, puteți încerca; Nu uitați că va fi mereu folosită cea mai mare deschidere posibilă.
- o bucată de carton care să acopere obiectivul, linie, creion, foarfecă;
Dacă nu puteți desena forma, o puteți scoate la imprimantă pe hârtie și apoi să o copiați pe bucata de carton. Utilizarea unei coli de hârtie pe post de filtru nu este o idee bună decât dacă după decuparea ei o veți colora cu un marker în negru, dar chiar și așa tot poate permite unei cantități oarecare de lumină să treacă și rezultatul final va fi afectat.

DSC_3267

- bandă adezivă, deși eu l-am ținut cu mâna - a fost făcut numai pentru teste; 
Dacă preferați să-l puneti pe obiectiv pentru a avea o libertate de mișcare mai mare, dintr-o altă bucată de carton puteți face o margine, măsurând circumferința obiectivului, pentru a-l prinde pe acesta. Trasați un cerc după dimensiunea acestei margini și decupați cartonul. Apoi pur și simplu lipiți cele 2 piese și se poate pune ca un capac peste obiectiv.


Importantă este dimensiunea pe care o alegeți pentru forma dorită. Știu că există o serie de formule pentru a determina dimensiunea, dar am observat că cea mai bună soluție este să încerci diverse dimensiuni în funcție de formă. De exemplu pentru Nikkor 50mm f/1.4 G, al cărui filtru are un diametru de 58mm, dimensiunea poate varia între 1-2cm. 
Pentru că acest "filtru" va limita cantitatea de lumină, se obțin rezultate bune pentru expuneri ceva mai lungi, sensibilitate mai mare etc. Experimentați pentru a determina cea mai bună setare în funcție de cadru. 

Diferența între cu și fără "filtru":


Dacă dimensiunea nu se potrivește cu diametrul obiectivului, poate arăta cam așa:


Dacă totul merge bine, puteți obține efecte de genul acesta. Este un singur cadru, doar bokeh-ul va fi afectat. Modelul nu are limite.

Santa was here

În anumite situații, bokeh-ul se poate simula. Am văzut că a apărut și un nou plug-in pentru Photoshop de la Topaz, chiar cu o mai largă aplicabilitate, dar nu l-am testat. Mai sunt și alte variante similare. 
Vă prezint și eu o metodă. Ea nu înlocuiește cu succes un bokeh bun, dar pe de o parte poate ajuta la "înmuierea" celui existent, iar pe de alta pentru cei care nu știu prea mult Photoshop, este o ocazie să descopere noi funcții utile și la altceva. Am ales și o cale mai lungă spre acest rezultat, tocmai din acest motiv.

Timp de execuție câteva minute, depinde cât de complex este subiectul.
Dificultate scăzută.

Deschideți Photoshop. Încărcați imaginea. Eu voi folosi (am atașat-o la dimensiunea normală):


Deoarece veți avea nevoie de fundal neatins pentru a efectua un ultim retuș, trebuie să realizați o copie a acestuia. Oricum este o idee bună să faceți mereu o copie a fundalului.

Se poate face simplu prin combinația de taste CTRL+J sau precum în imagine. Click dreapta pe Background pentru a deschide meniul contextual și selectați Duplicate Layer. Eu am folosit combinația de taste, dar prefer să amintesc și astfel de posibilități deoarece dau ocazia vizualizării și altor opțiuni.


Pasul următor presupune selectarea subiectului. Dați click pe noul Layer creat și alegeți Polygonal Lasso Tool sau Magnetic Lasso Tool (care vi se pare mai rapid, pentru acest tutorial nu trebuie să fie extrem de precis). Eu am preferat Polygonal Lasso Tool. 


După selecție va arăta astfel:


Activați Quick Mask Mode prin tasta Q sau prin buton (stânga jos).


Exteriorul selecției devine roșu.


Pentru a face trecea naturală între subiect și fundal, trebuie puțin blur. Selectați Filter/Blur/Gaussian Blur.


Se poate observa ușor efectul. Valoarea nu trebuie să fie prea mare, 15-20 pixels.


Dați OK. Dezactivați Quick Mask Mode apăsând tasta Q. Va rămâne activă selecția. Această selecție o veți salva, pentru a o folosi la pasul următor. Select/Save Selection (se poate și din meniul contextual din interiorul selecției - click dreapta), dați OK, nu trebuie să scrieți nimic.


Anulați selecția prin combinația de taste CTRL+D.
În pasul următor veți aplica Lens Blur folosind selecția salvată. Deschideți Filter/Blur/Lens Blur.


În fereastra deschisă, bifați Preview-More Accurate (va dura mai mult, dar puteți vedea mai bine efectul modificărilor), aleceți la Depth Map Source, canalul Source Alpha 1 (este selecția salvată puțin mai devreme), bifați Invert, alegeți forma dorită și restul setărilor după preferințe.


Dați OK. Deoarece marginile subiectului nu sunt perfect delimitate, cel mai simplu este să folosiți History Brush Tool. Apăsați CTRL+1 pentru a mări imaginea la dimensiunea reală și selectați History Brush Tool (acesta este motivul pentru care am păstrat fundalul).


Eu am ales Soft Round Brush pentru această operație, dar puteți să vă jucați și cu altceva. Soft Brush va face trecerea mai naturală. Pentru a o selecta, deschideți meniul contextual (click dreapta pe imagine).


Pentru a vă fi mai ușor, setați Opacity la 50% și apoi începeți să trasati ușor din interiorul subiectului, marginile pe care doriți să le conturați mai bine.


După ce ați terminat, reveniți la 100% cu vizibilitatea acestui Layer și apăsați CTRL+0 (zero) pentru a vedea imaginea de ansamblu. Eu vi le pun astfel:


În prima imagine este versiunea originală de bokeh. La mijloc este imaginea la care am lucrat și la final ce am obținut (puteți exersa diverse setări pentru Lens blur și va arăta diferit).

Știu că există persoane nemulțumite de rezultatul acestui efect deoarece fundalul nu simulează foarte bine ce se poate obține în realitate. Este doar un efect care ar trebui să accentueze puțin ceea de există deja, nu să transforme imaginea total. Un model de bokeh foarte complex este greu de simulat. Pentru anumite situații va funcționa extrem de bine, pentru altele, nu.

Cine are un calculator performant, poate încerca de exemplu DOF PRO.
Aici găsiți o serie de imagini precum cele de mai jos.

Sau:



Atât despre profunzimea de câmp și bokeh. Nu știu dacă am reușit să tratez tot și să simplific suficient, dar am încercat. Eventual voi face modificări pe viitor în funcție de feedback-ul primit.

Ca recapitulare:
DOF-ul și bokeh-ul sunt influențate de către:
- deschiderea diafragmei;
- distanța aparatului față de subiect;
- distanța focală.

Bokeh-ul este influențat și de către distanța dintre subiect și fundal.

Tipul fundalului are și el un impact asupra bokeh-ului. Problematic este cazul fundalului în care apar copaci (crengi) și lumina vine din spatele lor. Ori anumite tipare complexe chiar în zona de clar se pot transforma într-un bokeh deranjant.

Nu uitați că oamenii percep totuși diferit atât noțiunea de bokeh, cât și calitatea estetică a acestuia. Eu nu susțin noțiunea de bokeh bun sau rău.

Iar simulatorul  de aici poate fi util în observarea unor diferențe în funcție de obiectivul folosit și vă poate ajuta să alegeți obiectivul care vi se potrivește. 

ACTUALIZARE

Deoarece site-ul Sony a fost schimbat și informațiile, până la proba contrarie, pierdute (este activ un magazin virtual acum, ce mai contează ceva informație utilă pentru clienți, nu?), puteți încerca și varianta de la Tamron. Nu este la fel de simplă și utilă precum cea de la Sony, dar este o alternativă decentă.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...