ACTUALIZARI

Playlist martie 2012



joi, 24 martie 2011

Expunere versus ISO

Stabilizarea optică a dat naștere unei percepții eronate.
Dacă vă mai aduceți aminte, aici am precizat că pentru a elimina neclaritatea indusă de către mișcarea aparatului, există o regulă cu privire la viteza minimă a shutter-ului și anume să fie mai mare decât distanța focală. Dar și că stabilizarea optică a fost introdusă pentru a compensa mișcările ce apar la viteze mici.
Însă ce se întâmplă cu înghețarea mișcării subiectului? Mă voi folosi de acest caz pentru a vorbi puțin despre expunere.
Vestea proastă este că nici aici nu există o setare universală. Utilizarea unui DSLR nu se poate standardiza. Totul se modifică în concordanță cu o serie de factori:
- cât de repede se mișcă subiectul;
- la ce distanță se află subiectul;
- cantitatea de lumină disponibilă;
- cantitatea de lumină pe care obiectivul o poate lăsa să treacă, dar și adâncimea de câmp dorită;
- viteza maximă până la care se poate sincroniza cu blitz-ul, dacă este necesară folosirea lui;
- calitatea disponibilă la o anumită valoare ISO.
Toți acesti factori se manifestă simultan de obicei și se influențează reciproc.

Ochiometric, cantitatea de lumină este greu de estimat. Ochiul se adaptează permanent și noi nu percepem anumite diferențe la fel de mult cum o face aparatul. Singurul instrument disponibil pentru a stabili dacă este sau nu suficientă lumină este tot aparatul sau eventual, dacă vă permiteți, un exponometru. Acesta nu lipsește din trusa unui profesionist, dar din cauza prețului, este rar achiziționat de către un începător. În timp veți aproxima totuși cât mai bine setările pentru anumite situații.


Deasupra aveți un exemplu cu 4 cadre. Toate imaginile sunt decupaje 100% din NEF-uri neprocesate.
Am precizat deja că viteza shutter-ului crește (durata expunerii scade) pe următorul model 30 s, 15 s, 8 s, 4 s, 2 s, 1 s, 1/2 s, 1/4 s, 1/8 s, 1/15 s, 1/30 s, 1/60 s, 1/125 s, 1/250 s, 1/500 s, 1/1000 s, 1/2000 s, 1/4000 s, 1/8000 s.

Fac o scurtă paranteză. Shutter are un corespondent în limba română, obturator. Iar durata în care el este deschis pentru a permite trecerea luminii către senzor se numește timp de expunere sau durata expunerii.
Ca atare este greșită exprimarea "viteza shutter-ului" (care de fapt este constantă) pentru a desemna durata expunerii. Însă așa a fost preluată și pare mai ușor de înțeles de către un începător, deoarece el modifică în aparat shutter speed. Acesta este motivul pentru care nu sunt un mare fan al sintagmei "timp de expunere". Apoi, timpul de expunere scade printr-o creștere (a vitezei shutter-ului), ceea ce poate fi complet derutant.
Nu sunt nici fan al "obturatorului", pentru că el desemna și diafragma. Și atunci s-ar produce alte neînțelegeri. Pe de altă parte nu pot totuși numi diafragma, "apertură", așa cum fac unii. Fiecare cu defectele lui până la urmă.
Observați mai jos după momentul în care se ridică oglinda, cum acționează shutter-ul.


Teoretic la 1/30s se putea trage din mână, fără nici o problemă, imaginea nu ar fi ieșit mișcată. Însă subiectul se mișcă. Eu am folosit o floare mecanică alimentată cu energie solară, care nu avea o mișcare extrem de rapidă. În teorie s-ar putea determina viteza cu care se deplasează anumite obiecte și s-ar putea corela cu o anumită expunere, dar tot experiența este cel mai bun profesor.
Durata expunerii trebuie adaptată la viteza subiectului. Și am tot mărit viteza până am atins un prag impus de către utilizarea blitz-ului extern. Sincronizarea se poate face până la maxim 1/200s în mod automat. Din fericire pare suficient. f/2.8, ISO 200 și 1/200s combinate produc un rezultat satisfăcător.
Dacă ar fi fost nevoie de viteze mai mari, se complică puțin utilizarea unui blitz. Voi scrie despre asta cu altă ocazie, este un subiect separat.
Am presupus însă că nu este suficientă viteza și că trebuie să o măresc la 1/400s. Cum nu mai pot utiliza nici blitz-ul, voi căuta "resurse" în altă parte pentru a menține luminozitatea cât mai bună. Caut o balanță între luminozitate și calitate. La final vedeți și de ce.
Diafragma este deschisă la maxim deja.
Ultima soluție rămâne creșterea ISO.


Puteți observa cum partea neclară din imagine, fundalul, a pierdut extrem de mult din calitate. Este mult prea puțină lumină pentru a putea utiliza valori ISO chiar moderate și pentru a obține direct din aparat o imagine bună.
Atenție, modul în care ISO influențează calitatea unei imagini este diferit în funcție de cantitatea de lumină care ajunge la senzor. Astfel, ISO 400 de exemplu nu trebuie asociat în mod automat rezultatului de mai sus.


Am folosit tot ISO 400, dar cantitatea de lumină a fost mărită prin creșterea expunerii. Impactul negativ este nesemnificativ. Însă cu cât va fi o cantitate de lumină mai mică, cu atât atât mai mult ISO va afecta calitatea.

Într-o altă serie am presupus că viteza necesară ar trebui să fie 1/800s. Și am avut de făcut o alegere, ISO mare, care teoretic presupune o calitate mai slabă sau ISO mic, dar imagine cu o luminozitate insuficientă. Rezultatul a fost surprinzător.


Deși fundalul este de o calitate mai slabă, calitatea subiectului aflat în focus pare mai bună. Un alt exemplu că nu se pot da niște indicații fixe despre folosirea anumitor setări. Utilizatorului unui DSLR se adaptează. În asta constă superioritatea DSLR-ului. Permite o largă serie de ajustări, fiind multe "butoane" ce pot fi apăsate pentru a obține rezultatul dorit sau unul de o calitate cât mai bună.
Un DSLR pus pe Auto, cu tot senzorul lui mai mare și calitatea nativă superioară unei camere compacte, este foarte probabil să nu producă rezultate care să-l mulțumească pe noul posesor.

Însă să revin la exemplul dat. De ce m-ar putea interesa o setare care nu oferă o luminozitate bună? Să presupunem că aș avea nevoie de 1/2000s pentru a îngheța mișcarea subiectului. Atunci la ISO 1000 rezultatul va fi unul similar cu 1/800s și ISO 400. Pentru a menține luminozitatea de la 1/800s și ISO 1000 la 1/2000s, ar trebui să dublez ISO. Dacă acum am avut un rezultat interesant, mai departe în mod sigur calitatea se va degrada foarte mult pentru a merge pe aceeași linie.
Însă nu este totul pierdut. Vă spuneam cu altă ocazie că folosirea RAW (în cazul Nikon NEF), ne pune la dispoziție și un interval de expunere (dynamic range) pe care îl putem utiliza. Este drept că o imagine subexpusă (întunecată) va prezenta zgomot când dorim să-i creștem luminozitatea, dar s-ar putea să fie mai puțin decât în cazul folosirii unor valori ISO mari.
Cu minim efort, se poate obține așa ceva:


Eliminării zgomotului îi voi dedica altă prezentare, dar este indicat să aveți în vedere că există și o asemenea abordare pentru a obține într-un final un rezultat cât mai bun.
Fostul cadru subexpus a devenit unul perfect utilizabil și cu minim de zgomot. Cei 12Mpx pe care îi vedeti acum la 100%, vor fi mult mai plăcuți ochiului pe un monitor FHD sau la tipărire până la dimensiuni destul de mari.

Pentru a introduce în ecuație și limitările impuse de către obiectiv prin deschiderea maximă a diafragmei, punctul de plecare este tot aici.
Am ales să mă folosesc de viteza shutter-ului  și ISO pentru simplul motiv că diafragma a fost deschisă la maxim, f/2.8. Dacă aveam un obiectiv mai luminos sau rapid (de exemplu f/2), ar fi însemnat că aș fi putut dubla viteza fără să pierd din luminozitate sau aș fi putut înjumătăți ISO.
ISO 400 - f/2.8 - 1/400s  = ISO 400 - f/2 - 1/800s = ISO 200 - f/2 - 1/400s
Dacă în loc de f/2.8 aș fi avut un minim f/4, atunci:
ISO 400 - f/2.8 - 1/400s  = ISO 800 - f/4 - 1/400s = ISO 400 - f/4 - 1/200s = ISO 1600 - f/4 - 1/800s

Probabil rezultatele de astăzi par descurajatoare. Practic nu am rezolvat nici o problemă, ci mai repede am creat altele. Înțeleg că oamenii au nevoie de certitudini, însă DSLR-ul este un joc al setărilor.
Nu există setarea unică pe care să o puteți folosi în orice situație și trebuie să tot amintesc asta deoarece sunt întrebat des cum poate fi setat aparatul pentru n+1 situații. Există n+2 posibilități de setare. Sper totuși că după ce se cunosc anumite aspecte, se pot lua deciziile ceva mai ușor.

duminică, 20 martie 2011

Despre obiective (I) - diafragma și claritatea imaginilor

Voi începe o serie de discuții despre obiective, fără pretenția de a epuiza subiectul.

În general destul de multe aspecte importante legate de obiective sunt neglijate, fie la achiziționare, fie după, fiind folosite la întâmplare. În această prezentare voi încerca să tratez câteva.
Nu vreau să vă plictisesc cu detalii foarte multe, ele se pot aprofunda pe alte site-uri de specialitate dacă doriți. Este multă teorie de scris și nu o consider absolut necesară. Voi creiona o privire de ansamblu, care ar trebui să fie suficientă pentru a porni la drum.

Corelația lumină - diafragmă - adâncime de câmp

Simplu, un obiectiv este un tub în care sunt introduse o serie de lentile și o diafragmă (care controlează cantitatea de lumină ce poate trece către senzor, printre altele).



Considerați diafragma ca fiind o gaură prin care trece lumină. Cu cât e gaura mai mare cu atât trece mai multă lumină. Gaura mare = "f" mic (exemplu f/1.4).



Acest "f " se schimbă în trepte care se calculează sub forma unor fracții și astfel apar valorile:
0.7, 1, 1.4, 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16, 22, 32, 44, 64.
Cu fiecare treaptă, gaura se dublează în diametru și va trece de 2 ori mai multă lumină.
Între f/5.6 și f/2.8 diferența va fi de 4 ori mai multă lumină la valoarea mai mică. De unde și numele de "luminos" pentru obiective cu "f " mic.


De precizat că în momentul setării în aparat, diafragma nu se închide decât atunci când facem fotografia. Un exemplu de sincronizare între diafragmă și shutter.



În fotografie se folosesc și valori intermediare (jumătate, treime, sfert - de obicei treimea), care fac dificilă aprecierea treptelor întregi, ele par mai multe decât sunt în realitate.
Treptele în valoare de 1EV corelate sunt:
- pentru diafragmă: f/0.7, f/1, f/1.4, f/2, f/2.8, f/4, f/5.6, f/8, f/11, f/16, f/22, f/32, f/44, f/64.
- pentru expunere: 30 s, 15 s, 8 s, 4 s, 2 s, 1 s, 1/2 s, 1/4 s, 1/8 s, 1/15 s, 1/30 s, 1/60 s, 1/125 s, 1/250 s, 1/500 s, 1/1000 s, 1/2000 s, 1/4000 s, 1/8000 s.
Cu fiecare treaptă superioară (de la stânga la dreapta ecranului), cantitatea de lumină se înjumătățește în cazul celor 2.

- pentru ISO: 25, 50, 100, 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400, 12800, 25600, 51200, 102400.
Cu fiecare treaptă de la stânga la dreapta, aici cantitatea de lumină se dublează. De fapt crește sensibilitatea la o anumită cantitate de lumină și se consideră ca și cum ar fi crescut cantitatea în sine.

De ce ne interesează aceste valori? Pentru a compensa corespunzător modificarea unei valori în vederea obținerii unei expuneri corecte în diverse situații.

De exemplu considerăm că aparatul nostru (cu un anumit obiectiv) produce cele mai bune rezultate la f/5.6 (mai jos veți vedea și de ce spun asta), dar aparatul automat calculează următoarele valori: ISO 100, 1/250 s, f/16. Noi nu dorim f/16. Dacă ar trebui să setăm manual aparatul pentru f/5.6, atunci trebuie să compensăm corespunzător.
Sensibilitatea (ISO) în mod normal trebuie ținută cât mai jos pentru a avea o calitate a imaginii cât mai mare.
Doar dacă rezultatul urmărit nu este posibil prin modificarea celorlalte setări este indicat să creștem ISO, care înseamnă o pierdere de calitate cu cât este mai mare. Mai jos am stabilit deschiderea diafragmei și valoarea ISO, aparatul a calculat automat durata expunerii. Este un exemplu doar pentru a compara diferențele calitative.



Dacă ISO este o ultimă soluție, trebuie să recuperăm prin timpul de expunere. De la f/16 la f/5.6 sunt 3 trepte. Trebuie să reducem viteza tot cu 3 trepte, de la 1/250 s la 1/15 s. Ok, veți spune că aparatul este capabil să facă asemenea corelații dacă folosim modul A. Adevărat, dar este bine să înțelegeți și logica din spatele setărilor făcute de către aparat. Și desigur nu subestimați puterea setărilor pe modul manual, unde aveti un control deplin.
ISO 100, 1/250 s, f/16 = ISO 100, 1/15 s, f/5.6 ca și cantitate de lumină (expunere).
Sau poate nu dorim să avem cea mai clară imagine, ci o adâncime de câmp (DOF) mai mare și atunci trebuie să închidem diafragma.
Mai jos puteți vedea un exemplu despre cum DOF-ul crește pe măsură ce diafragma este închisă.
Am folosit aparatul pe modul A, deoarece eu am stabilit valoarea diafragmei și aparatul a calculat durata expunerii.



Observați cum pe măsură ce închidem diafragma, crește timpul expunerii pentru a compensa.

Claritatea imaginilor

O dorință omniprezentă printre posesorii de aparate foto este ca imaginea să fie deosebit de clară - sharp.
Să vedem ce putem face pentru a obține cea mai clară imagine cu un anumit obiectiv.

Difracția este o limită naturală ce nu poate fi ocolită. La cele mai bune obiective, care au construcții optice extrem de complexe, se minimizează, dar nu poate fi eliminată. Nu întru în detalii tehnice foarte multe pentru că nu ne ajută.
Difracția apare la trecerea luminii prin diafragmă. Cu cât undele trec printr-o diafragmă mai închisă, cu atât se împrăștie mai mult, afectând claritatea detaliilor.
Pentru a înțelege mai bine, am făcut un experiment. Am folosit un obiectiv Nikkor 105mm VR micro montat pe un trepied, pentru a determina deschirea optimă a diafragmei care să permită obținerea unor imagini cât mai clare. Rezultatele au fost:





Se poate observa că deschiderea optimă este în jurul valorii de f/5.6 și cu cât închid mai mult, cu atât imaginea devine mai puțin clară.
Un astfel de test ne permite să cunoaștem limitele obiectivului și să-l exploatăm corespunzător. Mulți cad aici într-o capcană. Ei știu că imaginea devine tot mai clară pe măsură ce diafragma este închisă. În realitate există o limită până la care imaginea păstrează o claritate bună, după care începe sa scadă tot mai mult.

Difracția nu este singurul responsabil pentru obținerea unei imagini sharp, dar este unul destul de des ignorat.

Alți factori sunt:

"Sweet spot" - de obicei obiectivele datorită limitărilor optice, au o zonă mai clară de care puteți ține cont. Fie o identificați siguri prin experimente, fie căutați aceste informații pe site-urile de specialitate. În mod normal ea se află în centru. Uneori termenul se folosește și pentru a determina închiderea optimă a diafragmei.

Focalizarea - după cum spuneam într-o prezentare anterioară, este bine să cunoașteți sistemul de focalizare al aparatului. Câte puncte în cruce are, care sunt, când pot fi utilizate. Dacă există un singur punct în cruce amplasat central (cum are Nikon D5000 de exemplu), atunci focalizarea s-ar putea să nu fie mereu perfectă, cu atât mai mult cu cât folosiți alte puncte decât cel cruce.

Durata expunerii - pentru a elimina neclaritatea indusă de către mișcarea aparatului, există o regulă cu privire la viteza minimă a shutter-ului - ea trebuie să fie mai mare decât distanța focală.
50mm = 1/60 s, 200mm = 1/250 s etc. În principiu este indicat să nu coborâți sub 1/60s, dar depinde de la om la om cât de ferm poate ține aparatul.

Stabilizarea optică - aceasta a fost introdusă pentru a compensa vibrațiile ce apar la viteze mici. Producătorii susțin că poate oferi până la 4 f-stop în plus (teoretic), dar fie este o valoare prea optimistă, fie nu se precizează de multe ori că ea diferă în funcție de distanța față de subiect.
De exemplu Canon 100mm F2.8 L IS USM Macro are o valoare normală de 4 f-stops, dar la raportul 1:1 ea este doar de 2 f-stops (teoretic desigur).
Ce înseamnă de fapt aceste valori? La obiectivul menționat, pentru 100mm ar trebui să avem minim 1/125 s.  4 f-stops înseamnă că putem folosi o viteză mai mică, pentru a capta mai multă lumină, fară să apară efectul de "tremurat/mișcat". Asta ar presupune că putem folosi aparatul din mână la 1/8 s. Desigur este în teorie. În practică chiar și 2 f-stops (adică 1/30 s) s-ar putea să fie prea puțin.

Tot legat de stabilizarea optică precizez că utilizarea unui trepied (sau "imobilizarea" aparatului prin așezarea sa pe o suprafață lipsită de vibrații) presupune oprirea stabilizării.
De asemenea se recomandă ca la viteze mai mari de 1/500 s să fie oprită. Personal nu am testat acest aspect să văd ce impact negativ are utilizarea stabilizării (care în funcție de producător are diverse indicative - VR, IS, VC, WR etc.) la viteze foarte mari.

Când vi se spune că un obiectiv este soft, analizați contextul în care se manifestă. Nu puteți avea o claritatea mai mare decât permite obiectivul în sine, dar am explicat aici o situație particulară care poate afecta claritatea unei imagini.

Unsharp mask

Ce se mai poate face când am obținut claritatea maximă cu un anumit obiectiv și totuși nu este suficient?

Des este folosită "claritatea" adăugată în Photoshop prin "unsharp mask". Pentru că o folosește foarte multă lume, vă voi prezenta pe scurt procedeul.
Personal nu-l recomand decât în cazul în care imaginea este una extrem de bună, deoarece o modificare aici atrage apoi o alta (eliminarea zgomotului apărut de exemplu) și la final s-ar putea să aveți un rezultat similar sau mai slab decât originalul. Este o ultimă soluție pentru a avea mai mult sharpness.

Deschideți Photoshop și încărcați imaginea. Apoi alegeți opțiunea Unsharp Mask:



Nu vă pot da setări standard, deoarece ele diferă de la imagine la imagine. Cel mai bine este să vă jucați cu valorile. NU exagerați!!!



Am crescut mai mult valoarea Radius pentru a observa ușor diferențele.



Atât pentru această prezentare. Vor urma cel mai probabil încă 2 pe aceeași temă despre obiective.

sâmbătă, 19 martie 2011

Să ne distrăm cu fumul

Azi m-am gândit să vă arăt ceva interesant. 

Voi lucra tot cu Photoshop.

Deschideți PS și faceți un document nou. CTRL+N.

Eu am ales 840x640 la 72 DPI. Pe viitor puteți varia dimensiunea pentru a face mai ușoară integrarea în imaginea finală.
Eu voi alege un fond negru, dar puteți folosi și alte combinații de culori. Depinde mult de imaginea finală, experimentați.

Alegeți culoarea (1), apoi Paint bucket tool (2) și click pe imagine (3).
Faceți un nou Layer din Background. CTRL+J.
Urmează să desenăm pe noul layer un V. Eu voi folosi culoarea alb. Pentru grosimea pensulei am ales 10.

Pentru următoarea operație selectăm Smudge tool. Dimensiunea pensulei în general poate fi controlată prin diverse metode. Photoshop are nenumărate funcții ce pot fi activate folosind numai tastele. Dimensiunea pensulei nu face excepție. Apăsați "[" pentru a micșorare și "]" pentru a o mări. Dimensiunea se modifică corespunzător sus în bară.
Faceți mișcări ușor circulare pe fiecare linie în parte.

Apoi mișcări mai largi care să includă ambele linii.

Deschideți imaginea în care doriți să aplicați efectul.
Eu am folosit
Time passes without us ...
care avea deja un firicel de fum, dar parcă nu suficient.
Din imaginea cu fumul, selectăm partea care ne intereseză și o copiem (CTRL+C).

Afișăm imaginea în care dorim să folosim fumul și dăm paste (CTRL+V). Selecția noastră devine un nou layer.

Pentru a suprapune fumul fără fundalul negru, folosim una dintre opțiunile pentru "amestecarea" layerelor. Eu am ales Screen. Se potrivește cel mai bine. Apoi apăsați tasta V și mutați "fumul" în poziția dorită.

Pentru a vedea o imagine la rezoluția reală, apăsați CTRL+1. Pentru a reveni la afișarea imaginii în întregime, apăsați CTRL+0 (zero). Pentru a mișca imaginea fără să folosiți barele de scroll, apăsați H pentru activarea Hand tool.
Încă puteți aduce modificări asupra fumului, folosind Smudge tool, pentru a armoniza cât mai bine cele 2 straturi.
Dacă fumul pare prea puternic sau prea slab, deschideti fereastra Curves (CTRL+M). Modificați graficul până vă place rezultatul.

Asta a fost o prezentare scurtă despre fumul fără foc.
Desigur că întreaga operațiune se putea face pe un layer în imaginea finală, însă am considerat că așa prind mai multe mișcări utile care vor fi utile cu alte ocazii.
Dată viitoare lucrăm ceva mai complex.

miercuri, 16 martie 2011

Pentru

Pentru ce?
Pentru o fotografie mai bună!
Și pentru ce mai vreți voi. Voi cei mulți, care nu se regăsesc în majoritatea judecăților de valoare despre fotografie.
Asist zilnic la un fel de luptă surdă a fotografilor (declarați cel puțin) împotriva celor mulți care produc imagini. Chiar dacă spui că nu te poate afecta această luptă, ideile din spatele ei se transmit, aparent par justificate și apoi te trezești lovit fără să știi cu ce motiv. Pe lângă cei care critică cu o susținere argumentată, au apărut o serie de aplaudaci care doar mențin forma vie.
Dacă au sau nu intenții bune, este greu de apreciat. Chiar dacă au, metodele pe care le-au ales pentru a și le pune în practică sunt extrem de păguboase și clar lipsite de rezultat.
Citeam recent cum era desființat orice tip de fotografie accesibil unui proaspăt posesor de DSLR. Totul e prea banal, prea repetitiv, prea lipsit de substanță, prea prost executat. Dar un procent extrem de mic dintre fotografi sunt creatori, deschizători de drumuri. Restul, grosul, doar repetă mai bine sau mai rău anumite practici. În plus la început nu cred că au fost altfel decât banali, repetitivi și cu execuții mediocre. Unii nu s-au schimbat, dar au pretenții.
Din punctul meu de vedere nu contează ce fotografiezi, dacă încerci să o faci cât mai bine.
Cât de creativ poți fi, cât de original, cât de mult te poți cenzura pentru a produce o imagine demnă de apreciere universală?
Judecând după numărul mic al celor care o fac, extrem de greu.
Și de ce mereu este de vină subiectul?
Se tot pune accent împotriva florilor și gâzelor mai ales, deși ele săracele nu au nici o vină că există o multitudine de imagini proaste care le au drept subiect. Nu omori subiectul pentru asta. Nici măcar fotograful. Indiferent la ce nivel ești, nu-l poți ataca direct. Asta îl va pune doar într-o poziție natural defensivă și nu are nimeni nimic de câștigat. Decât să ajuți așa, mai bine nu mai ajuți deloc.
Dacă pornim de la bazele unei imagini bune, oricum nu există o legătură imediată cu subiectul, ci cu modul în care este redat. Poate fi orice subiect, dacă este surprins cum trebuie. Simplu, concis, fără elemente care să distragă atenția în cadru sau mai rău, care să schimbe semnificația acestuia. Este unul dintre atributele de bază ale unei fotografii bune - fotograful trebuie să știe să atragă atenția asupra imaginii, nu opusul.
Mai există o caracteristică importantă pentru o imagine. Să determine și implicarea privitorului. Acesta trebuie să se regăsească în acea imagine. Mesajul pe care-l transmite trebuie să fie mai puțin orientat către fotograf și mai mult către privitor. Cel puțin teoretic.
Practic lucrurile nu pot fi perfecte de la început. Cineva spunea că a început să înțeleagă fotografia când a încetat să-și mai fotografieze nepoții. Aici este poate capcana lucrurilor frumoase, a celor dragi. Implicarea emoțională întunecă percepțiile și ne pune pe o poziție din care nu putem lua deciziile cele mai bune.
Pot asemăna fotografia cu o scrisoare de dragoste. Poate conține cele mai frumoase cuvinte și dacă persoana iubită o citește, aproape că "zboară" peste cuvinte, plutește de fericire.
Pentru a trezi aceleași emoții într-un alt cititor, numai înșiruirea cuvintelor nu este suficientă. Trebuie să fie scris frumos, îngrijit, cu atenție, cu un punct culminant. Cititorul trebuie atras încet încet până se pierde în ea, până se identifică cu persoana iubită.
Și cum o imagine face cât o mie de cuvinte, vă dați seama cam cât de greu se poate compune. Dacă nu mă credeți, scrieți o mie de cuvinte numai. Apoi încercați să le dați un sens.
Asta este percepția corectă asupra unei imagini din punctul meu de vedere.
Ok, veti spune că textele sunt de nenumărate feluri, specializate, mai mult sau mai puțin interesante sau frumoase. Perfect adevărat. Și imaginile sunt împărțite pe mai multe categorii. Și publicul țintă la fel. Trebuie să le identificați înainte de a face fotografia. Trebuie să aparțină unei teme și să o reprezinte în mod universal sau unic. Dacă fotografiați o lalea acum, ea trebuie să fie toate lalelele sau laleaua. Nu doar o lalea!
[aici trebuie să menționez că apare primul stagiu al cenzurii personale în alegerea și expunerea unei imagini - "care este tema (mesajul) acestei imagini? cât de reprezentativă este?" sunt întrebări pe care trebuie să vi le puneți]
Așa cum trebuie să indentificați și categoria din care fac parte cei care exprimă păreri pozitive sau negative. Dacă nu sunt vizați de către imagine, atunci trebuie delimitat un alt context. Nu arăți o poză cu o vioară unui fotbalist și să te aștepți la aprecieri pozitive. Dacă o faci și nu-i place, atunci el nu are nici o vină. Dacă vine și oarecum neîntrebat, își dă cu părerea, atunci trebuie să-i stabilești poziția și să-l ignori. Prea mulți vorbesc împotriva unor lucruri care nu li se adresează și o fac cu o violență greu de înțeles. De ce fac asta? Pentru că în imagine nu se mai află nepoții lor și ei încă nu și-au dat seama. Poate am fost prea subtil. Orice imagine în care ei nu se regăsesc este proastă și trebuie să dispară. Ei nu vor să ajute, ci să condamne. Eventual să-și mai justifice pentru cine sție a câta oară, diverse convingeri. Dacă nu se întâmplă asta des, simt că își pierd din rațiunea de a fi.
Drumul până la acea lalea este greu. Progresul are loc în urma eșecurilor mai mult sau mai puțin mari ori mici, dar presupune un drum. Și drumul ăsta înseamnă poate fotografierea a o mie de lalele până să apară imaginea emblematică a acestor flori minunate. Poate la unii zece mii de lalele, dacă se dezvoltă într-un cadru nefavorabil.
Dacă atitudinea unora este de contra permanent și brutal, iar a celorlalți caracterizată printr-o defensivă normală, starea actuală se va menține cu siguranță mult timp. Asta desigur dacă cei care pot transmite o serie de cunoștințe și doresc să o facă. În fond, activitatea lor este cea pusă în pericol, oricât de buni ar fi.
Calea de mijloc este întâlnirea undeva la mijloc și asta încerc să fac.
Și poate azi a fost făcut un prim pas.

duminică, 13 martie 2011

Japonia după dezastru

N-am prea multe cuvinte, voi lăsa aceste imagini să vorbească singure.


După dezastru.


Implicarea emotională, chiar și pentru mine, care nu am o legătură puternică, dar sunt om, este extrem de mare. Îmi pot imagine parțial cam ce trăiri au avut cei care au surprins aceste urmări ale unui dezastru inimaginabil. 


Și dacă tot mai vorbesc eu despre fotografie când am timp, aici se vede o latură fantastică a ei.


Nu vă pot ura vizionare plăcută. Pentru mine cel puțin sigur nu a fost.


Înainte și după dezastru.


Vedeti aici câteva comparații din satelit, înainte și după marele val. Imposibil să nu te cuprindă emoția.

miercuri, 2 martie 2011

Aparat versus obiectiv

Pe măsură ce scriam prezentarea despre obiective (la care tot lucrez încet încet de cam multă vreme) și expunere (la fel), m-am lovit de o problemă pe care o știam, dar nu-i bănuiam amploarea și implicațiile.
Un prieten a luat un DSLR și nu era mulțumit de claritatea imaginilor. Nu ar fi fost prima dată când imaginile sunt mai soft (mai puțin clare) decât și-ar dori utilizatorul. În general se acceptă un anumit grad de neclaritatea a imaginilor la echipamente entry-level.
Știam că aparatele sunt făcute cu anumite toleranțe acceptabile. Știam că obiectivele au aceleași toleranțe (perfect normal până la urmă). Am presupus că poate fi o problemă de focalizare. De fapt nu o problemă, ci o "toleranță".
Nu m-am gândit niciodată că poate fi atât de mare, atât de des întâlnită și că pune o problemă serioasă.

Mai jos mă voi referi numai la Nikon, dar din căutările mele, rivalul principal Canon nu stă mai bine, mai ales la obiective.

Când achiziționezi un DSLR aceste "toleranțe" sunt ultimul lucru la care te gândești. Iei în calcul o mulțime de alte date, dar nu și astea. Și oricum aici nici nu prea ai avea ce face (aproape, spun mai târziu de ce).
La cumpărare unui obiectiv se procedează cam la fel, dar există o șansă să minimizezi problema dacă ești conștient de existența ei.

Aparatele prezintă multe toleranțe. Din ce am citit eu, ele sunt prezente la toți producătorii și sunt acceptate (acceptabile) pe hârtie. Pentru prețul plătit cam atât se poate face. Există toleranțe la montura obiectivului, amplasarea senzorilor pentru focus și la punctul de clar (zona în care subiectul este în focus).


Mai sus puteți vedea o imagine RAW deschisă în Capture NX2 pentru a determina dacă punctul de clar este bun sau nu.
Testul în urma căruia am obținut imaginea este destul de simplu. Scoateți la imprimantă un astfel de grafic (sau chiar orice text), folosiți un trepied pentru a realiza un unghi de 45° între aparat și obiectiv,opriți stabilizarea de imagine, alegeți doar punctul central pentru focalizare și AF-S (în momentul apăsării shutter-ului, focusul rămâne blocat unde era în acel moment),  focalizați un rând și vedeti dacă imaginea rezultată este clară pe rândul respectiv.
Deși există o mică neconcordanță între locul unde am văzut eu punctul de focus prin vizor la momentul când am făcut testul (pătrățelul alb) și punctul de focalizare pe care îl consideră programul, zona de focalizare este perfectă.
Se poate observa chiar textura hârtiei, imperceptibilă pentru ochiul nostru în mod normal. Și nici nu este o imagine la calitatea maximă posibilă, ci un Jpeg obținut printr-o captură a ecranului.


Până aici v-am prezentat o situație ideală. Poate există o mica diferență între poziționarea reală a punctului de focus și ce se vede prin vizor, dar nu are impact negativ. Nu o pot determina foarte exact, o pot presupune. Este cu mult în limitele normale.
Toleranțele monturii pentru o aliniere perfectă a obiectivului? Nu se observă extrem de bine, dar imaginea este clară de la stânga la dreapta, ceea ce demonstrează că toleranțele la acest aparat sunt suficient de mici încât să nu producă un efect negativ (care oricum este mai ușor de observat la un obiectiv wide, ceea ce nu este cazul).
Din ce vedem, am putea trage concluzia și că punctul de clar este fix unde trebuie, focusul pare perfect și chiar este perfect. Dar nu pentru că punctul de clar ar fi reglat pe aparat exact unde trebuie, ci pentru că toleranțele obiectivului și aparatului s-au anulat reciproc.
Ce înseamnă aceste toleranțe?
Se acceptă faptul că focusul poate fi puțin în spate (back focus) sau în față (front focus). Acest "puțin" este acceptat și la obiective. Și "puțin"+"puțin" dacă sunt spre aceeași direcție (față - spate), poate însemna mult.
Cât de mult? Nu se poate preciza, este o chestie care ține de noroc.
Exemplu:


Probabil că obiectivul folosit mai sus pe acel aparat are o imagine "un picuț" neclară, iar posesorul va găsi tot felul de vinovați, mai puțin cel real. Acesta este un caz de back focus destul de grav.
Grosier se estimează că dintre toate obiectivele care produc imagini neclare, cam 1/5 sunt defecte în mod real. Restul îl reprezintă combinații nefericite. Atât aparatele, cât și obiectivele fiind de fapt în toleranțele admise. În cazul de mai sus, nu este defect nici aparatul, nici obiectivul.
Deci avem un aparat aproape nou, un obiectiv la fel (și nu foarte ieftin) și totuși există șanse ca cele două să nu meargă bine împreună. Nu sună prea bine. Pentru mulți va fi chiar de-a dreptul inacceptabil.
Cum este posibil? O asemenea problemă este considerată o stare de normalitate. Justificarea ar fi faptul că prețul pe care noi îl plătim este totuși mic (și se aduc în discuție obiectivele pentru camere de filmare profesionale dotate cu obiective de mii și zeci de mii de dolari, calibrate special pe camera pe care vor fi folosite) și că tehnologia nu permite toleranțe mai mici la acest preț.
Adevărul este desigur undeva la mijloc. Producătorii caută să maximizeze profitul și atunci au externalizat anumite componente, care are drept rezultat "pozitiv" pentru utilizatorul final aceste probleme și altele, uneori la un preț mai mic (extrem de rar).
Care este impactul real asupra imaginilor? O foaie de hârtie nu pare prea convingătoare. În plus unii vor spune că e strâmbă, că unghiul nu a fost bun sau mai știu eu ce.
Este simplu:


În loc să am clară bateria portocalie Panasonic, a devenit clară cea verde, care nu mă interesa.
Rezultatul trebuia să fie precum cel de mai jos:


Problema este cu atât mai deranjantă, cu cât adâncimea de câmp este mică. Adâncime de câmp înseamnă zona clară dintr-o imagine, obținută de obicei la diafragme mici.
În cazul obiectivelor wide, la care adâncimea de câmp pare mai mare, problema este mai puțin deranjantă, uneori insesizabilă. La acestea este evidentă diferența de aliniere a obiectivului față de senzor, deoarece montura poate avea o extrem de mică abatere (în microni), care se concretizează printr-o parte mai puțin clară a imaginii (depinde cum se așează obiectivul). Acest neajuns este aproape nesemnificativ pentru utilizatorul normal care nu studiază imaginile cu lupa să compare claritatea pe toată suprafața lor.
Focusul este mult mai important.

Ce este de făcut?
La achiziționarea obiectivului trebuie să-l testați pe aparat. Căutați unul care se potrivește cât mai bine.
La achiziționarea aparatului există o alternativă, dar nu este un ieftină. Anumite aparate din zona de mijloc (așa cum o știm noi desigur, pentru utilizatorul normal și nu cazuri excepționale) permit ajustarea focalizării și global (care va afecta relația cu toate obiectivele) și particular (pentru fiecare obiectiv în parte). Și pot menționa Nikon D300s sau D7000, pentru a vă face o idee.
Ajustarea globală se poate face și la restul aparatelor, printr-un "șurub". Dacă aveți câteva obiective care prezintă back focus ori front focus în mod asemănător, este o soluție pentru a obține o imagine cât mai clară. Dacă obiectivele au toleranțe mult diferite, atunci cade. Trebuie să vindeți obiectivele cu probleme și să căutați unele potrivite. Alți bani, altă distracție!

Și în acest nou context, unde rămâne obiectivul în raport cu aparatul?
Personal, de la început am mers pe un principiu - contează mai mult obiectivele și mai puțin aparatul.
Ideea era simplă. Acorzi mai multă atenție obiectivelor, în timp ce aparatul constituie o investiție mai mică și mai puțin importantă (până la un punct desigur).

Pe la noi am observat o atitudine diametral opusă, se folosesc cele mai ieftine obiective și se schimbă aparatul imediat ce apare unul nou. Dar asta până la urmă este o altă discuție și fiecare poate alege ce cale dorește.

Eu am plecat pe linia clasică, trasă și urmată de către mulți alții înaintea mea de ani buni: calitatea obiectivului își pune mult mai mult amprenta asupra calității imaginii decât aparatul.

Dar, investesc în obiective și totuși un obiectiv poate produce rezultate ușor diferite de la aparat la aparat. Când schimb aparatul, s-ar putea să mă trezesc cu o grămadă de obiective care nu sunt bune.
Situația nu e chiar așa de gravă. În primul rând strângeți obiective cu toleranțe similare. În al doilea, încercați să găsiți un aparat care produce rezultate satisfăcătoare cu unul dintre aceste obiective. Nu este chiar greu de verificat, vedeți cum 3 baterii sunt suficiente (poate chiar două, puse una după alta, precum în imagine, doar să vă faceți o idee). Dacă nu este posibil (din diverse motive, de exemplu profitați de o ocazie), măcar aveți toate obiectivele aproape la fel și atunci reglați aparatul corespunzător.

Astfel, cei care consideră această "mică" problemă încă un motiv să nu acorde atenția cuvenită obiectivelor bune, nu mai au nici o scuză.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...