Uneori realitatea ne trezește din amorțeală fără ca noi să depunem efort. Realitatea îmbracă multe forme, acționează pe multe căi, ce să mai, vorba aia, „e complexă domne”.
Dar cum poate un meci de fotbal să tragă un semnal de alarmă? Cum ce meci de fotbal? Steaua - Napoli 3-3, egal obținut de către Napoli cu mari eforturi din partea arbitrului care a prelungit meciul până au reușit să egaleze, peste orice limită a decenței. [Nu, nu sunt microbist]
Scurtă paranteză:
În Italia nu am fost primit ca român foarte bine. Ce-i drept că nici mie nu mi-a plăcut țara, poate pe lângă ce bombăneau ăia când aflau că suntem români, și percepția este distorsionată. Dar până la urmă ce motiv ar fi avut să ne primească cu brațele deschise.
În Spania atitudinea a fost neutră în cel mai rău caz, spre căldă ca și stare de fapt. Până când, mi-e greu de spus. O explicație ar fi faptul că în Barcelona de exemplu, țiganii furau pe stradă noaptea, dar doar de la turiști.
În Franța am avut norocul tot de o primire similară cu cea din Spania. Nu după multă vreme a apărut scandalul cu țiganii expulzați din Paris și nu numai. De la mass-media n-am aflat mare lucru la vremea respectivă, de fapt esențialul, dar am reușit acum. Nu știam că în Paris se fura ziua la drumul mare, protagoniști fiind cetățenii europeni țigani care ne poartă numele și renumele peste tot ca „rrom-ân”.
În lumina acestor evenimente, ne mai miră că ne-a furat un arbitru polonez? Sau mai contează că același arbitru a fost în nenumărate rânduri suspectat de luare de mită, suspendat și reabilitat ulterior? NU!
Dacă România ar avea o poziție demnă în Europa, nu s-ar fi ajuns la așa ceva, nu ar fi rămas fără urmări și meciul ar fi fost fie rejucat, fie câștigat cu 3-0, fie măcar arbitrul exclus pe viață din activitate.
Dar ce poziție demnă să avem? Ce pretenții putem emite când în timp ce scriu aceste rânduri mulți oameni deja ne judecă la pachet pe baza prestației exponenților care ne fac cunoscuți în Europa?
Facem vreun efort să fie cunoscute și părțile bune? NU!
Ne promovăm valorile actuale? NU! Nici nu prea mai sunt și dacă sunt la știrile naționale abia ocupă 10 secunde, pe lângă politică, omoruri și fotbal. Păi spunea bine o reclamă, „de ce să vă intereseze ce se întâmplă în lume, nu este mai important ce se întâmplă pe strada voastră?” Nu este, dar avem de ales? NU!
Sau poate ....
Cum ar fi dacă nimeni nu s-ar mai uita la Realitatea și Antena 3 timp de o săptămână??? Temă de gândire.
Ne promovăm valorile trecute atunci? Nu ar fi ceva neobișnuit, să profiți de istorie este o constantă prin turismul mondial de exemplu. NU!, nici măcar acele valori nu le promovăm pentru că am fost mereu o țară de mâna a doua și acum tindem să ajungem chiar sub.
Nici măcar pe cele inventate sau parțial reale. Mă întreb cum de a aflat abia prin 2006 toată presa din România, când am auzit foarte multe discuții despre Turnul Eiffel, că este construit de fapt pe baza unei invenții românești. Francezii nu erau proști să scrie asta pe el, ba mai mult, se pare că nici G. Eiffel nu și-a mai adus aminte despre acest lucru la final, deși într-o lucrare inițială se pare că face ceva precizări. Normal, dacă nu funcționa, până la urmă nu era ideea lui.
Cine a auzit de Gheorghe Pănculescu? La orele de istorie recunosc că mi-a scăpat printre atâția politicieni studiați.
Poate nu sunt extrem de corect, meritul lui Gheorghe Pănculescu a fost recunoscut și recompensat în 2004, când o școală din Vălenii de Munte a fost numită după acesta (neverificat personal, dar pare real)
Mă întreb cum ar fi speculat o altă țară numele lui „Gheorghe Pănculescu” și situația creată. Foarte probabil printr-o reproducere a turnului în țara respectivă și construirea unui muzeu. Ăsta este un obiectiv turistic!!!
Acea școală care îi poartă numele deși datează (aparent) din 1774, nu este suficient de impunătoare pentru o asemenea realizare, ca să se vândă trebuie găndit la scară mare.
Dacă realizarea pare mică, nu-i nimic. Din drumurile prin Europa am înțeles că orice lucru cât de mic poate fi pus pe harta turistică a acelei țări, dacă este puțin cosmetizat.
Nici măcar nu trebuie să fie totul 100% adevărat. Mulți se leagă de detalii care sunt nesemnificative, vrem ca să fim mai catolici decât Papa fix când ne deservește cel mai mult. Câte mituri nu circulă oare neverificate sau mascate?
De exemplu n-am găsit izvorul Dunării în Munții Pădurea Neagră, ci o fântâniță prezentată drept izvor (pentru că Dunărea nu are un izvor), trecută oficial pe harta turistică a Germaniei, cu suveniruri de prin zonă și din țările prin care trece Dunărea, inclusiv vin românesc la niște prețuri greu de digerat. Asta înseamnă turism.
Până la umă și publicitatea negativă este publicitate.
Ar mai fi o dilemă: nu facem toate astea pentru că nu suntem capabili sau pentru că nu suntem lăsați? Am sentimentul că prăduirea țării se face sub un protectorat ceva mai puternic decât pare la prima vedere, pe modelul „vă lăsăm să furați, ne lăsați să luăm sau să distrugem tot ce este de importanță strategică”.
Cui i-ar conveni o Românie puternică în inima Europei? Pentru că am avut potențial, acum ar cere un sacrificiu prea mare și nu cred că ne mai permitem o revenire. Aceste împrumuturi de la FMI, acțiunile premergătoare ale guvernării liberale, mi se par interconectate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu