Despre fotografie ... (4) Compoziția II

„Regula treimilor” și merele de aur

Fotografia, așa cum o percepem noi acum, este prezentă de foarte foarte puțin timp. 

În 1822 a fost prima captură a unei imagini cu mijloace rudimentare și care a avut o durată de viață foarte scurtă, numai câteva ore.

În 1826 se consideră că ar fi fost făcută prima fotografie, de către Joseph Niepce, în urma unei expuneri de 8 ore. 

Imaginea 1.

Prima fotografie.

Joseph Niepce și-a numit procedeul heliograph („a desena cu soarele”).

Spre jumătatea secolului al XIX-lea  apare denumirea de fotografie -  în limba greacă photos înseamnă lumină și graphé înseamnă a schița sau a desena.

Prima fotografie a fost una monocromă, dar într-un timp relativ scurt, în 1861 apare și prima fotografie color, obținută cu ajutorul a 3 camere, fiecare cu un filtru de altă culoare (albastru, verde și roșu).

Abia în 1987 apare primul senzor CCD. Primul aparat foto digital apare în 1991, Kodak Professional Digital Camera System, bazat pe un senzor de 1.3 megapixeli CCD (1024x1280 pixeli) și o dimensiune de 20.5 x 16.4mm, când voi discuta despre aparatul foto voi reveni asupra lui.

Imaginea 2.

Kodak DCS 100.

Dar omul desenează de mii de ani. Primele picturi rupestre sunt datate acum aproximativ 32.000 de ani. 

Imaginea 3.

Desen vechi de 30.000 de ani.

Evoluția a fost una anevoioasă și monotonă sau cel puțin așa considerau criticii de artă. În 2008 s-au descoperit picturi în ulei în Afganistan, fiind o surpriză totală. Acestea au fost datate cu vreo 14 secole în urmă, în condițiile în care se credea că pictura în ulei apăruse pentru prima dată în Europa în secolul al XV-lea. Posibil ca revoluția în artă să fi avut loc mai târziu doar pe bătrânul continent.

Ideea de perspectivă în pictură - și ca atare spațialitatea - apare tocmai în secolul al XIII-lea, iar aproximativ 2-3 secole mai târziu, în timpul „Renașterii”, se teoretizează compoziția pornind de la anumite proporții și despre acestea discutăm acum.

Am stabilit deja că „regula treimilor” ne ajută să dăm un aspect plăcut imaginii.

Imaginea 4. 

Regula treimilor.

Probabil există mai multe abordări cu privire la importanța „punctelor de forță”, reiau și explicația dată de către Călin, pe care a primit-o la un curs foto, pentru a avea mai multe puncte de vedere:

fotografia e ca o pagina scrisa. Privitorul o citeste de la stanga la dreapta, astfel privirea "sare" peste punctul 1 (=introducerea,de regula neinteresanta) si "cade" pe punctul 2 (=cel mai important punct), acesta fiind punctul unde privirea "stationeaza" pentru prima data pe acea fotografie. Se trece mai departe la punctul 4, care ar avea o "putere" mai redusa iar 3 ceva mai redusa decat 4. Deci ar fi in ordinea 2,4,3,1. Un argument in plus ar fi ca , in general, exista linii care ghideaza atentia spre subiect. In cazul in care avem o "sageata" ascendenta cu varful spre "2", se transmite ceva pozitiv, optimism,etc. In cazul in care folosim "4", vom avea o linie descendenta, opusa ca sens, deci pesimista, negativa, dramatica,etc. Deoarece "sagetile" de care spuneam ar fi orientate de la stanga la dreapta, ar fi motivul pentru care punctele 2 si 4 ar fi "mai puternice". Se spune ca aceste observatii au fost facute in diverse cercetari ce tin de psihologia omului....  

Accentul pe punctul 4 pleca de la o aproximare a „proporției de aur”. De fapt o aplicare a „proporției de aur” pentru a ajunge la „dreptunghiul de aur” și mai departe la „spirala de aur”.

„Proporția de aur” a fost constatată de către Fibonacci (c. 1170 – c. 1250) sau mai corect Leonardo of Pisa. S-a observat existența ei în multe creații naturale și artificiale, în diverse părți ale globului, chiar și înainte de a fi teoretizată.

Fibonacci a stabilit o legătură între un șir de numere și o proporție care apare cu regulalitate.

Imaginea 5. 

Numerele lui Fibonacci.

0 și 1 sunt primele numere din șirul lui Fibonnaci, următoarele fiind suma primelor 2 anterioare:

0, 1, 1 (0+1), 2 (1+1), 3 (2+1), 5 (3+2), 8 (5+3), 13 (8+5) ș.a.m.d.

„Proporția de aur” (φ = phi) apare dacă:

Imaginea 6.

și are o valoare aproape constantă de 1,6180:

Imaginea 7.

„Proporția de aur” pare a fi legată mult mai puternic de nivelul primitiv al percepției umane.

Din perspectiva imaginii este o interpretare matematică a frumosului, este ordinea desăvâșită în perceperea unor emoții, dar semnificația pare ceva mai profundă, pornind de la formarea galaxiilor la ADN.

Unii văd aici science fiction, alții o explicație logică, un teren comun al tuturor lucrurilor. Este mai puțin important pentru noi în cadrul fotografiei, dar privit global se leagă diverse lucruri în măsura în care vrei să se lege. Suntem într-un echilibru fragil între autosugestie și realitate.

Și acum presupun că o parte dintre voi își va măsura diverse părți ale corpului, altele decât cele pe care le măsoară în mod obișnuit.

În perioada Renașterii,  folosirea „proporției de aur” și perceperea aplicării ei ca o condiție determinantă a frumosului iau amploare.

Cea mai influentă lucrare care propovăduia (asta și pentru legăturile cu biserica) „proporția de aur” a fost „De Divina Proportione” a lui Luca Pacioli, apărută în 1509 și care a fost ilustrată de către Leonardo da Vinci.

Imaginea 8.

Luca Pacioli a preluat o serie de teorii și le-a dezvoltat. Printre ele se numără și „dreptunghiul de aur” din lucrarea „Elementele” a matematicianului grec Euclid (c. 325 î.Hr. - 265 î.Hr.).

Am exemplificat grafic prin succesiunea de mai jos, cum obținem un „dreptunghi de aur”:

Imaginea 9. Sursa

Imaginea 10. 

Imaginea 11. 

Imaginea 12. 

Imaginea 13.

Aplicând raționamentul „dreptunghiului de aur”, se ajunge la „spirala de aur” astfel:.

Imaginea 14.  

„Spirala de aur”. Sursa.

Imaginea 15.

 Spirala lui Fibonacci.

Tendința de a reprezenta spirala cu predilecție din dreapta jos (zona punctului de forță 4), apoi din dreapta sus (zona punctului de forță 2), din partea stângă sus (zona punctului de forță 1) și mai rar din partea stângă jos (zona punctului de forță 3) este considerată o predispoziție nativă, ba există susținători ai ideii că este genetică perceperea acestei proporții ca o abordare estetică de preferat.


„Regula treimilor” are o altă abordare printre adepții „proporției de aur”, prin aplicarea „dreptunghiului de aur” la întreg cadrul:

Imaginea 16. 

Uneori veți întâlni această abordare sub denumirea de „dreptunghiul de aur”, deși este improprie. Punctele de forță sunt de asemenea tot intersecția liniilor care împart cadrul. 

Altă teorie susține că putem găsi puncte de forță, în orice fel de cadru, astfel: împărțim cadrul în 4 părți egale și apoi trasăm 2 diagonale în fiecare. Punctul de intersecție va fi punctul de forță.

Imaginea 17.

Ce se întâmplă dacă suprapunem „regula treimilor” sau forțăm „spirala de aur” în aceste cadre?

Imaginea 18.

Imaginea 19.

Imaginea 20.

„Regula treimilor” nu se suprapune niciodată peste punctele de forță astfel obținute, dar „spirala de aur”, indiferent în ce formă o încadrăm, va avea mereu un puct de plecare foarte apropiat.

Și ceva interesant - 4 „drepunghiuri de aur” formează un cerc perfect:

Imaginea 21.

De obicei în explicarea acestei reguli nu se fac atât de multe legături și trimiteri. Am recurs la multitudinea de exemple pentru a vă arăta că în nicio abordare, plasarea centrală nu este legată de perceperea estetică a imaginii. Cu toate acestea, nu vă limitați la respectarea abordărilor de mai sus pentru a considera că dintr-o dată orice fotografie devine extrem de plăcută. Există și alte considerente de luat în calcul, le voi menționa punctual mai jos. De voi depinde însă cum le interpretați, cum le combinați, ce prioritate va avea fiecare în compoziția unei fotografii, pentru a avea un rezultat plăcut și o imagine cu impact. Se consideră că o fotografie este reușită dacă produce orice fel de reacție din partea privitorului.
Regula treimilor nu se limitează doar la poziționarea subiectului într-un cadru mai larg sau doar la punctele de forță și nu este mereu clară într-o fotografie. De exemplu „imaginea 22”.

Imaginea 22.

Alte considerate în compunerea unei fotografii.

Sunt mici detalii de care este bine să țineți cont și cu care vă puteți juca - se întrepătrund, uneori se susțin sau se elimină reciproc, totul depinde și de viziunea voastră.

Nu le dau o ordine anume, pentru că nu au, când veți compune o fotografie, fiecare are rolul ei, de la caz la caz, mai mult sau mai puțin important.

1. Orientarea elementelor din cadru să fie una naturală. 

Deși nu pare important, este deranjant ca o clădire sau linia orizontului de exemplu să fie strâmbe.

Imaginea 23. 

Imaginea 24.

În „imaginea 23” observați cum linia orizontului este înclinată și fotografia pare strâmbă, nenaturală. 

Imaginea 25.

Imaginea 26.

În „imaginea 25” eu am considerat că nu este necesar paralelismul deoarece reflectă o stare naturală.
În „imaginea 26” am vrut să dau o altă perspectivă clădirii.
Deci regula suportă și interpretări. 


2. Obiectele aflate în mișcare au nevoie de un spațiu suplimentar pentru a sublinia caracterul dinamic.

Imaginea 27.

Imaginea 28.

În „imaginea 27” pescărușul parcă s-ar lovi de marginea cadrului, întrerupând brusc zborul.
În „imaginea 28”, pescărușul dă impresia că va zbura prin cadru, ideea dinamicii fiind susținută.
Cu toate acestea eu am decis să păstrez cadrul nealterat, așa cum am reușit să-l surprind. O compoziție corectă ar fi fost însă cea din „imaginea 28”.

3. Obiectele înalte au nevoie de spațiu suplimentar deasupra pentru a nu le „turti” partea superioară a cadrului.
Dacă dorim să subliniem că un obiect este înalt, nu-l „terminăm” brusc cu marginea cadrului. Cu cât este mai mare spațiul lăsat, cu atât percepția este mai puternică.

Imaginea 29.

Imaginea 30.

4. Alegerea corectă a orientării cadrului.
Cadrul are 2 orientări: „peisaj” și „portret”. 

Imaginea 31. Peisaj.

Imaginea 32. Portret.

Cele 2 denumiri au fost moștenite din pictură, fiind orientările și proporțiile preferate de către pictori pentru peisaje și portrete, probabil nici nu era greu să ghiciți.
Fiecare pune în evidență anumite caracteristici și astfel sunt mai potrivite pentru un gen sau altul de fotografie. „Peisajul” este folosit pentru cadre în care subiectul are o dezvoltare naturală pe lățime (lungime dacă doriți), iar „portretul” evident atunci când dezvoltarea este pe înălțime.
De exemplu în „imaginea 30”, un cadru de tip „portret” va accentua și mai mult ideea înălțimii. Centrarea subiectului simetric pe mijloc va avea un aport la rândul ei, în același sens. Astfel am schimbat raportul importanței regulilor în compoziție, am eliminat regulile „aurite” și am ales să pun în prim plan subiectul.

5. Este de preferat să nu tăiem din oameni dacă aceștia au sau pot avea un rol în compoziția imaginii.
Aici am un exemplu foarte bun de stabilire a priorității regulilor în compoziție pentru a schimba punctul de interes.

Imaginea 33.

Imaginea 34.

6. Nu aglomerați cadrul cu mai multe puncte de interes.
Uneori nici nu vă dați seama de acest lucru dacă nu analizați bine fotografia.
Vă dau exemplu tot imaginile de mai sus (33 și 34). Poate considerați că ideal ar fi fost o combinație între cele 2 fotografii, dar  puteți observa cum în „imaginea 33” accentul cade pe piață, iar în „imaginea 34”, prin aplicarea acelui spațiu, atenția este atrasă către clădire. Este un aspect de luat în calcul atunci când acordați o anumită importanță unei reguli, deoarece poate schimba centrul atenției.

7. Dacă este inevitabilă aglomerarea cadrului, puteți direcționa atenția asupra subiectului prin diverse metode:
- focus selectiv:

Imaginea 35.

Am focalizat pe paharul din planul îndepărtat.

Imaginea 36. 

Am focalizat pe paharul din planul apropiat.

- adâncime a câmpului vizual (DoF) redusă (porțiunea dintr-o imagine care se vede clar, „in focus”):

Imaginea 37. 

Folosind o deschidere mare a diafragmei am redus adâncimea câmpului și astfel am izolat paharul din planul  apropiat.

Imaginea 38. 

Am închis diafragma și astfel am adus în focus și paharul din planul îndepărtat.

- izolarea subiectului cu ajutorul luminii și a umbrelor:

Imaginea 39.

Am izolat floarea prin limitarea cantității de lumină, folosind o durată de expunere extrem de mică - 1/4000s.

8. Folosirea liniilor.
Se discută foarte mult despre folosirea liniilor pentru a ghida privitorul către subiect, dar din punctul meu de vedere liniile au un rol mult mai important și anume de a da perspectivă, de a crea adâncime, de a echilibra. 

va urma ...

Încadrare - focus - reîncadrare. Neajunsuri practice.  

Reîncadrarea în post-procesare. Cum putem salva un cadru ratat.

Utilizarea mai multor cadre pentru a obţine unul singur. Panorama.

Alte aspecte legate de compoziţie. Noi perspective.