Despre fotografie ... (6) Noi perspective

Poate vi s-a întâmplat să ascultați o melodie în condiții de fidelitate audio slabe și să vă cuprindă o emoție inexplicabilă. Fie vă plac acordurile, fie vă amintește de ceva deosebit. Este o trăire profundă la un nivel al percepției ceva mai primitiv, dar într-un sens bun, foarte bun. În general toți oamenii sunt capabili de așa ceva. Dar există și o categorie aparte, la care trăirea nu se poate manifesta decât în anumite condiții de calitate și fidelitate audio.

Lucrurile nu sunt cu mult diferite în lumea imaginilor și există aceeași incapacitate a celor 2 părți de a se înțelege.

Interesant este că de obicei există o legătură între sunet și imagine. Cine preferă un sunet agresiv rezonează  cu imagini puternic colorate. Cine preferă sunetul cald, predominat de frecvențele medii, are o predispoziție spre culori calde, imagini soft. (Excepțiile confirmă regula, cunosc prea mulți posesori de sisteme hi-fi și plasme cu afinitate spre culori naturale și calde)

Mai sunt multe corelații între muzică și fotografie, înțelegerea ține de o anumită cultură, percepția de o anumită implicare. De exemplu dacă în muzică există iubitorii de muzică cultă, așa există și în fotografie cei care nu acceptă decât anumite subiecte elevate și disconsideră aborbarea naivă. O persoană implicată direct într-o fotografie o va percepe mult deformat, extrem de subiectiv, nu mai trebuie să-i transmită nici un mesaj, este doar un factor declanșator al unor emoții, similar cu melodia auzită sau ascultată poate chiar la un telefon.

Problema este că eu mă aflu între aceste două categorii. Cum să le explici ambelor părți că lucrurile nu sunt tocmai alb și negru și că există o cale gri, preferabilă, cu ce e mai bun din ambele lumi? Numai la asta m-am gândit pentru prezenta discuție. Nu ai cum să convingi ușor un om supus zilnic unui număr mare de stimuli care-l influențează într-un mod inconștient și în fața cărora nu opune rezistență. Când percepe influența în mod conștient, există o reticență aproape naturală.

Discuția despre compoziție și despre tratarea subiectelor în general este poate cea mai delicată, deoarece presupune multă atenție în abordarea fotografiei și un efort în plus. Nu mai este suficient să îndrepți aparatul către ceva, să apeși un buton și gata fotografia. Dar asta se întâmplă tocmai pentru că nu se abordează calea de mijloc, fiind loc pentru ambele situații. Nu te descalifici dacă simți ceva când asculți o melodie la un mp3- player, cum nu te descalifici dacă pur și simplu imortalizezi o scenă de viață care ți s-a părut interesantă sau numai pentru tine. Important este să te raportezi corect față de rezultat. Și nu este cea mai fericită soluție nici abordarea struțului. De ce să nu faci mai mult, dacă se poate, de ce să nu încerci măcar? Mulți se opun fără a încerca, fără un minim de efort pentru a înțelege mecanismul care stă în spatele unei imagini deosebite. Desigur că spun astea nu pentru a forța pe cineva, ci pe fondul unei admirații din partea lor pentru anumite imagini, care sunt la îndemâna oricui. Și asta încerc eu să fac aici, să deschid un drum, printr-o altă abordare, așa cum am văzut-o și am aplicat-o personal. Exemplele personale sunt de obicei greu de generalizat, dar măcar există o alternativă.

Poate cel mai important aspect al compoziției este să vizualizați rezultatul, să știți cum va arăta imaginea la final, aplicând fiecare regulă ca pe un filtru sau combinații de filtre. Știu că pare greu, dar este un simplu exercițiu de imaginație. Nu este nici o problemă, la început s-ar putea să nu fie ușor. Este ceva nou, în care nu aveți experiență, normal să necesite un minim efort, ce-i drept mai mult decât o simplă apăsare de buton și atât. Dacă merită sau nu efortul nu puteți decide fără să încercați. La început este indicat să fotografiați mult. În timp vă va fi tot mai ușor să previzualizați rezultatul și să eliminați cadrele inutile.

Voi încerca să vă prezint și cele 2 căi spre o fotografie. Ambele presupun efort. Direct din aparat puteți avea o imagine viu colorată și deosebită dacă vă folosiți de lumina naturală sau artificială. Lumina naturală se vânează. Există așa numitele „ore de aur” dimineața și seara. Lumina artificială este folosită de obicei în studiourile fotografice, dar nu de puține ori este mutată din studio oriunde are loc o ședință fotografică. Lumina este esențială, doar vorbim despre desenarea cu lumină, nu?

Editarea presupune corecție sau creație, chiar dacă mulți ascund creația sub corecție dintr-un motiv care îmi scapă. Dar nu este vina lor în mod necesar. La diverse concursuri legate de fotografie, la capitolul editare acceptată sunt incluse mai toate operațiile posibile, inclusiv controlul asupra culorilor. Numai din jocul culorilor, al luminozitătii și al contrastului poți avea o imagine absolut nouă. Această abordare va avea multe efecte negative în timp.

În trecut exista o delimitare oarecum solidă între fotograf și tehnicianul care developa filmul, dar evoluția tehnologică a dus încet încet la suprapunerea celor doi sau mai corect spus la eliminarea tehnicianului. S-ar putea spune că operațiunea de postprocesare este similară, dar nu în totalitate. Postprocesarea poate presupune și o parte importantă de creație. Din punctul meu de vedere trece dincolo de fotografie spre artă sau kitsch, depinde de „artist”.

Dacă fotograful este acea persoană care la imortalizarea momentului are capacitatea de a vedea rezultatul final,  imaginea nu trebuie în mod necesar să fie o redare fidelă a realității. Dar de ce nu o redare fidelă a realității?

Se spune că marele Goya a pictat-o pe regina Spaniei (de fapt i-a făcut și mai multe portrete), într-o realizare artistică excelentă și o reproducere fidelă a realității (știm toți totuși că Goya avea tendința de a deforma chipurile care nu-i plăceau prin plasarea apropiată a ochilor mai ales). Regina a suportat să vadă acest tablou doar o singură dată. Ce se întâmplase de fapt? Regina nu-și dorea redarea fidelă și oricât de frumos era executat tabloul, ea tot urâtă rămânea.

Uneori realitatea are nevoie de puțin ajutor. Apoi priviți fotografia nu ca pe un mijloc de păstrare a unor amintiri, ci ca pe o modalitate de exprimare. Este una dintre multiplele fețe ale unei imagini desigur. „Ajutorul” nu trebuie dat în mod necesar, așa cum se afirmă tot mai des, ci numai dacă este nevoie, dacă considerați că este nevoie pentru a exprima ceva. De asemenea un cadru poate avea 2-3 interpretări. S-ar putea să placă fiecare altcuiva. Astfel fotografia nu mai este ceva rigid, nu se termină în momentul apăsării butonului de declanșare a shutter-ului.

Vedeți, suntem pe un teren de mijloc, fiecare imagine suferă interpretare. Intervenția asupra lor în postprocesare se face cu un scop anume, dar nu presupune nici o obligație, dar nici respingerea ei din start nu este cea mai bună soluție. Pot fi astfel pierdute cadre deosebite. Cred că procesarea a fost prost înțeleasă la început și apoi s-a perpetuat un mit. Se pot face foarte multe din aparat, o imagine deosebită nu presupune obligatoriu procesare. Nu pot pleca de la ideea că este imposibil să ai din aparat o imagine bună, deoarece este falsă. De asta avem control (cei cu aparate care permit asta desigur) asupra unei multitudini de setări.

Procesarea de obicei arată ce dorea să vadă fotograful, nu ce a văzut. Asta ar fi poate cea mai corectă justificare. Scopul poate fi o simplă corectare, o manifestare artistică, un experiment etc.

Gândindu-mă la acest aspect, am pus într-un context concret finalitatea compoziției, imaginea. Rezultatul a fost unul cel puțin ciudat.

Accesul rapid și în număr mare al oamenilor la fotografia digitală a avut inevitabil ca rezultat o avalanșă de imagini, de toate felurile, unele foarte bune, altele departe de orice estetică (chiar și cea a urâtului), dar ele există și sunt greu de ignorat. [Din marea de imagini nereușite, multe ar putea fi corectate prin diverse mijloace, nu știu dacă le voi putea prezenta chiar pe toate, nici nu cred că le cunosc pe toate, dar voi încerca. Dar este o altă discuție pe care o voi dezvolta cu ocazia procesării digitale a imaginilor.]

Multitudinea de imagini și abordări a avut însă un efect pervers. I-a împins pe foarte mulți dintre cei care cât de cât se mai pricep (unii cu rezultate deosebite, alții cu „emanații” la fel de neînsemnate ca cele pe care le judecă, dar nu contează cât timp au poziții de forță), să disconsidere pe scară largă abordările simple sau ale unor subiecte obișnuite.

Evident că atunci când ai milioane de „fotografii”, șansele ca o „imagine” să se repete într-un mod deranjant sunt uriașe. Până la urmă nici creativitateaa nu este infinită și cu atât mai puțin cu cât i se impun anumite „reguli” și este judecată dintr-o poziție de superioritate. Nu degeaba de exemplu revine moda periodic. Se pare că și în fotografie există tendințe.

Astfel teme simple, mesaje simple, nu mai au impact, publicul s-a imunizat. Ce să mai spui într-un context în care o floare nu mai comunică nimic?

Ce subiecte și din ce perspective se mai pot aborda pentru a nu intra în banal? Deși din punctul meu de vedere o floare, mai ales în lumea de betoane care ne înconjoară, numai banal nu poate fi. Ok, când vezi 1.000 de flori, poate nu mai au impact puse împreună, dar cine te obligă să le arunci în aceeași oală și oare nu este mai trist că ai devenit imun la mesaje simple și cauți numai „impact”? Acest lucru presupun că are cauze mai ample, propabil existând în urma unui cumul de factori perturbatori.

Nu contesc că „impactul” este o cerință de bază în fotografie, dar 100 de imagini cu forță mare de impact ar avea drept rezultat final imunizarea la „impact”. Asta și ca o reacție la plângerile constante că nu avem numai fotografii bune.

Am făcut aceste precizări deoarece în urma discuțiilor avute cu voi, se impuneau. Chiar dacă aici nu scrie nimeni, nu înseamnă că nu există un feedback solid pe alte canale.

Acum revin la compoziție, cu noi precizări asupra unor lucruri pe care le puteți avea în vedere la realizarea unei imagini deosebite.

Vestea bună este că aparatul digital permite nenumărate experimente cu vizualizarea rezultatelor sumar pe ecran aproape în timp real. Avem opțiunea să ștergem și să încercăm un cadru de câte ori dorim (poate să fim temperați doar de faptul că la DSLR shutter-ul este proiectat să funcționeze un anumit număr de cadre, dar până la urmă este un instrument pe care trebuie să-l folosim).

Compoziția ține de viziune, de experiență, de scopul urmărit. Nu vă pot învăța compoziție propriu-zis. Ce am prezentat până acum sunt mici trucuri până la urmă, de care este bine să tineți cont în măsura în care vă deservesc interesele.

Pentru început încercați simplitatea.

Concentrați-vă atenția asupra subiectului și eliminați din cadru orice element care ar putea distrage atenția.

Mai târziu puteți trece la realizări complexe, precum imaginea de mai jos, din aparat.

Dacă vă plac mai multe lucruri, tratați-le separat. Asta nu exclude combinarea lor, dar nu plecați acasă fără să aveți fiecare subiect abordat separat. Tehnica tăierii (cropping), despre care v-am vorbit, s-ar putea să nu vă ajute de fiecare dată. Uneori combinațiile poti fi foarte interesante. Observați mai jos o asociere sugestivă.

Să nu vă fie frică dacă subiectul umple cadrul.

Este poate mai bine să aveți o fotografie de aproape și nu una în care subiectul să fie extrem de mic. Desigur există și excepții.

Observați care orientare a cadrului este mai potrivită pentru subiectul respectiv, portret sau peisaj, în funcție de direcția pe care se dezvoltă acesta sau alte elemente interesante precum bokeh-ul.

Un cadru pătrat poate păstra ce e mai bun din ambele. Îl obțineți prin cropping, dar trebuie să-l aveți în vedere în momentul realizării fotografiei.

Schimbarea unghiului de vizualizare poate avea un impact pozitiv major asupra subiectului. Renunțați la tendința de a face toate fotografiile de la nivelul ochilor, din picioare. Încercați mai multe unghiuri, de sus, de jos. Atenție, zoom-ul nu schimbă perspectiva. Mai jos aveți un exemplu cu același subiect din diverse perspective. Observați cum se schimbă radical imaginea.

Și fotografia în care subiectul iese mișcat este bună în anumite situații, de exemplu dacă dansează. Va accentua dinamismul și veți avea o imagine mai plăcută decât una clară și plictisitoare.

Uneori este mai interesant dacă subiectul va fi prezentat ca o reflexie într-o oglindă, geam, apă sau alte suprafețe.

Sau dacă este încadrat într-o „ramă” naturală ori artificială.

Folosiți contrastul dintre zonele luminate și cele umbrite.

Folosiți culoarea, dar atenție la semnificație.

Există o interpretare a culorilor și pot fi niște instrumente foarte puternice în transmiterea mesajului.
Culorile primare sunt cele care nu se obțin prin amestecul altor culori și sunt considerate culori pure - roșu, galben, albastru.
Culorile secundare se obțin prin amestecul culorilor primare - portocaliu, verde, violet.

Semnificații:

- Roșu - pasiune, dorință, energie, putere. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile calde. Este complementar cu verde, poate fi înlocuit de către portocaliu.
- Albastru - încredere, liniște, armonie. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile reci. Este complementar cu portocaliu, poate fi înlocuit cu verde.
- Portocaliu - bucurie, atracție, optimism. Face parte dintre culorile secundare și dintre cele calde.
- Verde - siguranță, speranță, liniște. Face parte dintre culorile secundare și reci.
- Galben - bucurie, prietenie, bogăție. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile calde. Este complementar cu violet.
- Violet - înțelepciune, spiritualitate, mister, independență. Face parte dintre culorile secundare și reci.

- Gri și Maro - culori neutre, care nu contrastează cu nimic. Semnifică monotonie, tristețe.

Culorile dominante sunt cele care acoperă cea mai mare suprafață. În funcție de acest raport pot fi nuanțate anumite semnificații.
Proporțiile ideale sunt galben - violet 3:1 (imagine cu puternic caracter cald); portocaliu - albastru 2:1 (imagine cu un caracter cald); roșu - verde 1:1 (o imagine echilibrată).
Nu judecați culorile în termeni absoluți, priviți imaginile ca nuanțe și tonuri predominante.

Imaginile monocrome tind să amplifice tensiunea și dramatismul.

Nu neglijați „petele de culoare”, pot avea un impact foarte puternic.

Perspectiva poate fi creată și printr-un contrast al culorilor, cele calde în față, cele reci neclare în spate, deoarece culorile calde au tendința de a „avansa” spre privitor, iar cele reci de a se „îndepărta”.

[Mai multă „culoare” în prezentarea despre editare.]

Desigur contrastul nu se limitează doar la culoare sau lumină. Puteți avea complex/simplu, mare/mic, înalt/scund, ușor/greu, transparent/opac, soft/sharp etc.

Investiți în filtre pentru obiective. Mai jos am exemplificat în stânga o imagine făcută fără filtru PC și în dreapta una la care am folosit un filtru PC.

Încălcați regulile. S-ar putea să aveți rezultate neprevăzute.

Ieșiți din tipare. Dacă toți fotografiază ceva, încercați să găsiți aspecte originale ale acelui subiect sau ale scenei.

Gândiți creativ.

La început veți analiza fiecare imagine acasă și veți sorta cele mai bune imagini.
Dacă vă publicați imaginile pe internet, încercați să puneți și alți prieteni să aleagă dintre cele pe care le considerați cele mai bune. S-ar putea să fiți prea implicați pentru a lua cele mai bune decizii. În plus vor avea un aport prețios prin observații și preferințe. Cu cât aceste persoane sunt mai variate ca tipologie, cu atât mai bine.
Nu uitați că trebuie să vă placă ce faceți. Altfel puteți rămâne la fotografia de familie clasică, care nu prea are altă regulă decât să surprindă un membru al familiei și să fie o mărturie a prezenței. Practic rezultatul final nu presupune nici un efort deosebit. Această abordare este des întâlnită. Arătați că ați fost acolo, este tot ce contează. Devin irelevante calitatea imaginii, compoziția, cromatica sau orice altceva. Cei care se limitează la păstrarea amintirilor nu prea dau atenție compoziției, percep imaginea mult prea subiectiv, ei o asociază cu diverse emoții trătite atunci și nu mai înțeleg nevoia ca imaginea să și exprime ceva, altceva.

Cam atât despre compoziție în general. Sper să fi fost suficient de explicit prin abordare și exemple.

Data viitoare vedem dacă este mai bine să folosim RAW sau Jpeg.