Am ajuns și la această răscruce importantă în fotografie. Există discuții interminabile despre cele 2 soluții, răspunsul pare simplu, dar nu este. Cu cine votezi? RAW sau Jpeg?
De la fotografii serioși, evident vine o singură opțiune: RAW!
În teorie argumentele pentru sunt incontestabile. În practică lucrurile sunt nuanțate puțin. Jpeg-ul are partea sa de susținători, mai ales în rândul celor care resping categoric orice alterare a imaginii obținute în aparat. Îmi propun în această prezentare să aduc puțină lumină asupra acestei dispute.
De obicei Jpeg-ul este criticat pentru calitatea scăzută (adesea este mai puțin clară, culorile mai șterse) și imposibilitatea de a o modifica ulterior. Adevărul este undeva la mijloc.
RAW este asociat cu cel mai înalt nivel de calitate și cu un control generos asupra imaginilor (luminozitate, culoare și altele). Corect, dar posibilitatea de editare nu este exclusă total în cazul fișierelor de tip Jpeg.
Jpeg
Joint Photographic Experts Group (pe scurt Jpeg) este un tip de fișier pentru stocarea imaginilor în format digital cu pierderi de calitate („lossy”) în urma folosirii unor formule de comprimare. Este „mp3-ul” imaginilor, pentru a avea o înțelegere mai bună asupra lui. Ca atare, până la un punct, în mod normal pierderile de calitate sunt insesizabile.
Cu cât comprimarea este mai mare, cu atât dimensiunea va fi mai mică, dar calitatea imaginilor scade. Mai jos am dat un exemplu cu diferențele care apar pe măsură ce mărim comprimarea.
De asemenea, cu fiecare resalvare se pierde din calitate, dar extrem de puțin. Mai jos observați salvarea succesivă de 5 ori a unui fișier Jpeg. Am ales originalul, a 3-a salvare și a 5-a. Pierderile de calitate pentru un om obișnuit sunt mici. Mai mult, dimensiunea fișierului este aproape identică, dar va continua să crească ușor, deoarece se adună „balast” (artefacte). La resalvare am folosit opțiunea de a păstra calitatea fișierului original. Puteam să fac un concurs acum, cine găsește deosebirile.
Atenție, resalvarea nu înseamnă copiere/mutare. Un Jpeg copiat păstrează calitatea fișierului inițial. Deci aici discutăm despre un mit. Copierea/mutarea nu înseamnă pierderi. Un Jpeg poate fi mutat la infinit. După anumite păreri care circulă pe internet și nu numai, această operațiune ar presupune o degradare a calității în timp.
Dimensiunea redusă în raport cu gradul destul de ridicat al calității imaginii și suportul pentru acest format aproape generalizat pe orice platformă software și hardware reprezintă un avantaj major .
Mai sus am pus un alt exemplu de reducere a dimensiunilor fișierului, cu pierderea de calitate aferentă. Calitate 60% - 55.9 KB, calitate 80% - 93.8 KB și calitate 100% - 493 KB. Observați cum reducerea de calitate cu 20% are rezultat un fișier de aproape 5 ori mai mic și nu cu 20% mai mic.
RAW
Dacă formatul Jpeg poate fi privit într-un mod mai simplu, RAW este în esență extrem de complex. Înțelegerea lui pleacă de la a cunoaște cum funcționează un aparat.
Din nefericire acest lucru presupune o abordare puțin mai tehnică, care s-ar putea să nu intereseze prea mult. Dar nu am altă cale spre a ajunge la o concluzie corectă în ceea ce privește „disputa” dintre Jpeg și RAW.
RAW poate fi tradus prin „neprelucrat”, „crud”.
RAW este un „recipient” care conține „ingredientele” pentru a obține o imagine. Ingredientele reprezintă în mare măsură o înșiruire de numere, care sunt interpretate diferit în funcție de programul pe care îl folosim pentru a „extrage” o imagine din fișierul RAW. Unul dintre argumentele în favoarea RAW este tocmai faptul că programele au evoluat în timp, oferind o calitatea tot mai mare imaginii obținute.
RAW reprezintă echivalentul negativului de la aparatele pe film. El conține date direct de la senzorului aparatului, neaplicate imaginii. Acest lucru prezintă un mare avantaj pentru cei care doresc o prelucrare ulterioară. Dacă folosiți formatul Jpeg, atunci aparatul va decide ce modificări sunt aplicate. Dacă folosiți formatul RAW, puteți interveni mai târziu asupra datelor, de obicei într-un mod semi-automat (adică nu le mai aplică aparatul, ci programul folosit pe calculator, iar voi aveți libertatea de a modifica anumite valori).
RAW este o denumire generică. Nu există o standardizare la nivelul tuturor producătorilor și uneori chiar ei fac schimbări asupra formatului, de la o generație la alta, fiind permanent nevoie și de o actualizare a programelor care suportă aceste fișiere. De asemenea producătorii își criptează fișierele RAW pentru a nu putea fi editate de către orice program, parțial sau total.
Lumină și culoare
Revin la cel mai important lucru din fotografie, lumina. Deja este a treia mențiune despre lumină și importanța ei.
Un fotograf care nu înțelege lumina va face multe greșeli, greu de reparat prin editare ulterioară. Importanța luminii este adesea subliniată la nivel profesionist într-un mod indirect, în cazul scenelor în aer liber, unde este controlată artificial, uneori chiar cu metode rudimentare.
Dar de ce ne tot interesează lumina atât de mult?
Tot ceea ce vedem se bazează pe lumină. Lumina este o radiație electromagnetică, iar omul poate percepe doar o mică părticică. Curcubeul arată culorile vizile pentru ochiul uman.
Thomas Young (în 1801) împreună cu Hermann von Helmholz (în 1850), au prezentat o teorie conform căreia omul vede color ca urmare a 3 tipuri de fotoreceptori existenți pe retină, care răspund culorilor roșu, verde și albastru („Young-Helmholz trichromatic theory” - fără a demonstra practic existența lor). Cu adevărat niște pionieri, deoarece abia în 1956 Gunnar Svaetichin a arătat acești receptori.
Un obiect perceput ca roșu nu emite culoarea roșie, ci absoarbe întreaga frecvență de culoare, mai puțin pe cea percepută ca roșu, pe care o reflectă.
Dacă un obiect absoarbe întreaga frecvență, el nu mai reflectă lumina și apare negru.
Dacă un obiect nu absoarbe nimic din lumina vizibilă, atunci va părea alb sau incolor.
Mai târziu a apărut o teorie (Ewald Hering 1872) care s-a dovedit a fi în completarea celei menționate, conform căreia omul percepe culorile în opoziție, astfel:
Ce se întâmplă? Dacă un obiect absoarbe toate „culorile”, mai puțin portocaliu, acel obiect va fi portocaliu. Dar dacă vedem tot spectrul, mai puțin culoarea albastru, obiectul va părea tot portocaliu. Culorile „albastru” și „portocaliu” sunt complementare.
Culorile sunt o creație a creierului nostru. Aparatele de fotografiat evident că încearcă să reproducă culorile astfel încât să le vedem și în imagine la fel ca în realitate sau cât mai aproape de realitate.
RGB
Camerele digitale folosesc matricea Bayer („Bayer matrix”, inventată în 1975 de către Bryce Bayer, care lucra la Kodak) aproape fără excepție și stabilesc culoarea prin măsurarea valorilor „roșu”, „verde” și „albastru” („red, green, blue” = RGB).
Dacă vă mai aduceti aminte, în esență același procedeu a fost folosit și la obținerea primelor imagini color, fiind folosite niște filtre color.
[Scurtă paranteză. În 1730, Jacob Christoph Le Blon a descoperit cum pot fi folosite 3 și ulterior 4 culori pentru a tipări. El a conceput modelul RYB și apoi RYBK („red, yellow, blue, black”).
Din ultimul derivă CMYK - „cyan, magenta, yellow, black”. Cyan, magenta și galben sunt pigmenți transparenți denumiți și culori de proces.
Cyan absoarbe din lumină roșu și reflectă verde și albastru . Magenta absoarbe verde și reflectă roșu și albastru. Galben absoarbe albastru și reflectă roșu și verde. Astfel imaginile tipărite pe hârtie albă vor fi percepute ca RGB.
Procesul de tipărire folosind 4 culori se numește policromie. Există și tipărirea în 6 culori - sau mai multe - de exemplu CMYKOG - PANTONE Hexachrome sau tradus la noi cu „hexacromie” - CMYK plus „orange” și „green” - portocaliu și verde. Ca fapt divers, Hexacromia este și o afencțiune în urma căreia o persoană nu poate distinge culoarea indigo dintre violet și albastru. De altfel, bărbații în general au probleme în distingerea multor nuanțe de culoare.
Închid aici paranteza, poate voi detalia la partea despre tipărirea imaginilor].
Matricea Bayer reprezintă de fapt un filtru poziționat în fața senzorului și are un anumit tipar construit în jurul unui pătrat. Două căsuțe sunt folosite pentru culoarea verde, o căsuță pentru roșu și una pentru albastru. Din acest motiv s-ar putea să fie găsit și sub acronimul GRGB („green, red, green, blue”).
Pătratul format de cele patru căsuțe se numește pixel.
Dacă toate căsuțele sunt aprinse, rezultă culoarea alb.
Dacă este aprinsă doar o căsuță, culoarea va fi dată ce cea a căsuței. Se folosesc 2 căsuțe pentru verde deoarece ochiul uman este mult mai sensibil la această culoare, ea fiind folosită în perceperea formelor geometrice.
Dacă nici o căsuță nu este aprinsă, culoarea va fi negru.
Poate vă întrebați de ce nu vedeți pătratele și de ce există și alte culori pe lângă roșu, verde, albastru, alb și negru. În primul rând sunt milioane de pixeli care dau impresia de omogenitate. Pentru a înțelege mai bine, am mărit imaginea până la apariția unor mici pătrate, altfel imperceptibile:
În al doilea rând datele sunt interpretate și transpuse în culoare. Informația nu este aplicată direct asupra imaginilor. Procesul în sine nu ne interesează, este complex și înțelegerea lui nu folosește la nimic acum, ci doar faptul că matricea Bayer are multe neajunsuri legate de culoare și claritate și că există alte soluții mai bune.
De exemplu Panasonic folosește la camere video câte un senzor pentru fiecare culoare. Faveon a suprapus cele 3 culori precum în imaginea de mai jos, cu rezultate superioare matricei Bayer:
Alții au diverse variante în jurul matricei Bayer.
În 2008 Kodak a realizat o nouă matrice care include o căsuță transparentă. În era filmărilor High Definition (HD) era nevoie de o nouă abordare pentru a crește sensibilitatea senzorului la lumină în vederea obținerii unor culori naturale și pregnante. Lumina înseamnă culoare. O versiune a KODAK TRUESENSE Color Filter Pattern este în următorul exemplu (există mai multe variante posibile ale acestei abordări):
Sony în 2003 a introdus în matricea Bayer RGB o nouă culoare, pentru a obține rezultate mai bune în eliminarea erorilor de culoare.
O căsuță verde a fost înlocuită cu „Emerald Green”, RGB devenind RGBE.
Apoi în 2008 a avut o abordare mult mai profundă (chiar dacă ideea nu le aparține în totalitate, ei au făcut-o viabilă). Au regândit structura în jurul senzorului. Este o realizare complexă, dar pentru a vă face o idee:
Prima este abordarea clasică, a doua este senzorul iluminat din spate (Back-Illuminated Image Sensor). Acest procedeu, conform declarațiilor inginerilor de la Sony, a dublat sensibilitatea în lumină slabă. Deja sunt mai mulți producători care și-au anunțat intenția de a folosi Back-Illuminated Sensor sau chiar au lansat produse pe piață. Pe lângă Sony pot aminti JVC, Casio și Ricoh.
Să revin la oile, pardon, la culorile noastre. Verdele este folosit pentru obținerea culorilor de bază și a ajusta raportul culorilor în producerea griului. Roșul și albastrul sunt folosite pentru a ajusta raportul/balanța culorilor în producerea negrului, griului și albului. Acest raport sau balanță se numește „white balance” (WB).
De aici încep să apară problemele și neajunsurile în folosirea Jpeg-ului prelucrat în aparat sau a variantei neprelucrate RAW.
1. Calitatea
În primul rând matricea Bayer trebuie transpusă (decodată) în culori. Acest proces se numește „Bayer demosaicing” (interpolarea culorilor) și este realizat de către procesorul camerei foto dacă optăm pentru Jpeg direct din aparat sau de către calculatorul personal prin intermediul unui program special. Deoarece acest proces se bazează pe o mare putere de calcul, aparatele mai vechi au diferențe uneori majore între calitatea imaginii Jpeg în aparat și cea obținută prin prelucrarea RAW pe un calculator.
În imaginea de mai sus este dat exemplu rezultatul unei procesări efectuate de către Canon 20D. De precizat că neatingerea rezultatului ideal este o limitare a matricei Bayer.
Chiar dacă aparatele au evoluat și puterea de procesare în cameră fiind tot mai mare, iar diferența de calitate tot mai mică (unii chiar o ignoră complet), ea nu a dispărut.
De exemplu la aparatul meu Nikon D5000, imaginea Jpeg obținută în aparat este ceva mai „soft”, puțin mai ștearsă. Cât de sesizabilă este această diferență?
Pentru comparație am folosit în aparat setarea RAW+Jpeg (la calitate maximă) și 3 programe diferite pentru conversia fișierelor RAW - Adobe Lightroom 3 (LR3), Nikon Capture NX2 (NX2) și Photoshop CS5 cu Abode Camera RAW (CS5). Nu am folosit software de la Canon deoarece nici nu am un aparat Canon pentru a realiza aceeași imagine.
În prima imagine am făcut o comparație la rezoluție maximă, apoi am pus Jpeg-ul rezultat din RAW prin salvarea cu Ligthroom 3 și Jpeg-ul direct din cameră. Există clar diferențe între ele. Deoarece în cameră au fost aplicate anumite corecții, imaginea este mai puțin zgomotoasă, dar s-au pierdut din detalii. RAW îmi oferă detalii mai puternice, eu nu am intervenit cu nimic pentru a sublinia acest lucru.
Sunt soluții software pentru a accentua aceste detalii, dar cu rezultate mai proaste decât dacă aș fi făcut asta cu fișierul RAW. Pe de altă parte și eliminarea zgomotului existent în fișierul RAW, după cum veți vedea la partea despre editare, presupune anumite riscuri în pierderea detaliilor. Aici trebuie desființat alt mit. Folosirea RAW nu înseamnă dintr-o dată eliminarea tuturor problemelor.
Care este imaginea pe care o preferați? Întreb, deoarece există o tendință de a fotografia numai RAW și apoi de a face o conversie în masă în Jpeg, tocmai pentru a beneficia de aceste detalii (pentru că așa au auzit sau așa li s-a spus, unii nu le vor observa niciodată), dar fără a înțelege exact diferențele și rezultatul. Unor „grămezi” de fișiere RAW nu le poți aplica orbește aceleași setări sau nici o setare și doar conversia în Jpeg. Rezultatul final este dependent de program în primul rând și în mod sigur nu este o garanție pentru o fotografie bună. Programele vor interpreta diferit datele dintr-un RAW.
Observați diferențele de nuanțe și de zgomot. Fișierul RAW a fost salvat fără intervenție cu cele 3 programe și apoi comparat cu versiunea Jpeg din cameră (DSC_1900).
Dacă culorile sunt și ceva mai delicat de obținut (roșul fiind cel mai problematic, deoarece aparatele doar aproximează această valoare), diferențele sunt și mai mari. Observați mai jos trei rezultate diferite la o simplă conversie în Jpeg a unui fisier RAW, fără nici o modificare.
Imaginea „văzută” de către aparat este „NX2”, dar versiunea aproape de realitate este „CS5”. Toate sunt rezultate ale conversiei aceluiași fișier RAW, fără nici o intervenție, repet acest lucru.
În concluzie, dacă folosiți fișiere RAW pentru o calitate mai bună, nu recurgeți la conversii în masă, fără să acordați atenția cuvenită fiecărui cadru. Altfel s-ar putea ca ce luați pe mere să pierdeți la pere și practic este o muncă fără folos.
Dacă doriți totuși să utilizați numai Jpeg, folosiți aparatul la întreaga capacitate. Nu există imagine neatinsă în aparat, chiar aparatul aduce anumite modificări. Și nu există un punct neutru al setărilor universal valabil. Fiecare aparat are o serie de ajustări făcute de către producător. Deci ideea că „imaginea mea este neatinsă din aparat” este falsă până la urmă. Doar beneficiază de niște setări generice, care diferă de la model la model. Folosiți cu încredere și setările din aparat, mai ales dacă RAW nu este atractiv în utilizare. Experimentați!
2. Balanța de alb - White balance (WB)
O înțelegere simplistă pentru WB o puteți avea și considerând culoarea alb ca fiind albă pur într-un mediu dat. Pare ciudat, albul nu poate fi decât alb, nu? Pentru ochiul nostru da, deoarece noi ne adaptăm la schimbările subtile de culoare.
Lumina are o culoare proprie care influențează direct modul cum sunt percepute culorile obiectelor. Ochiul nostru se adaptează în funcție de lumină și creierul compensează diferențele, astfel încât noi nu percepem atât de mult influența, dar poate vi s-a întâmplat să vedeti acasă o imagine în care culorile să fie mai portocalii sau mai albastre decât erau în realitate. Acest fenomen apare datorită surselor de lumină diferite ca temperatură.
Temperatura de culoare se măsoară în grade Kelvin și pornește de la culoare foarte caldă (portocaliu), la culoare foarte rece (albastru). Dar de ce? Cine este acest Kelvin? Kelvin este William Thomson. El a descoperit temperatura Zero absolut sau Zero Kelvin. 0 K = −273,15 °C - temperatură sub care mișcarea atomilor încetează. Pornind de la această temperatură cu un corp negru pe care îl încălzim, el va începe să devină roșu, apoi portocaliu, galben, alb și într-un final albastru. Astfel temperatura semnifică de fapt ce temperatură ar avea acel corp pentru a emite o anumită culoare.
Câteva exemple de temperaturi:
- 1700K reprezintă temperatura de culoare a unui chibrit aprins;
- 1850K măsoară flacăra unei lumânări;
- 2700K este culoare majorității becurilor, denumită și „alb cald” sau „alb foarte cald”;
- 3000K este culoarea lămpilor cu halogen și este denumită „alb cald”;
- 3500K este culoarea soarelui dimineața și seara și este denumită și „alb”;
- 4000K este culoarea soarelui puternic și se mai numește „alb rece”;
- 6000K este culoarea luminii pe timp de zi, denumită și „alb pe timp de zi”;
- 6500K este culoarea luminii în anumite situații pe timp de zi (înnorat) sau a anumitor lămpi și se mai numește „alb rece pe timp de zi”;
- 10000K este culoarea cerului albastru.
Aparatul încearcă să compenseze efectul pe care fiecare sursă de lumină îl are asupra culorilor. Aparatele au o serie de setări legate de WB. Cele mai întâlnite surse de lumină pentru a fi „reparate” de către aparat, au fost alese următoarele:
- Tungsten sau Incandescent - becurile folosite în casă, lumină caldă - 3000 K - deoarece lumina este foarte caldă (dacă vă reamintiți, am discutat despre culori și percepția de cald - portocaliu și rece -albastru), acest mod va „răci” culoarea;
- Fluorescent - de exemplu un neon, lumină rece de obicei - 3000-6500 K - aparatul va „încălzi” culoarea pentru a compensa lumina rece;
- Daylight/Sunny - lumină direct de la soare - 5200 K - aparatul are tendința de a „încălzi” puțin imaginea;
- Flash - lumină de la un blitz - 5400 K - lumina blitz-ului este rece, în consecință culoarea va fi „încălzită”;
- Daytime/Cloudy - lumină naturală, cer înnorat - 6000 K - „încălzește” puțin mai mult decât setarea Daytime/Sunny;
- High temp Mercury vapor - surse de lumină folosite la evenimente sportive sau luminat stradal - 7200 k - ;
- Daytime/Umbră - lumină naturală, loc umbrit - 8000 K;
Pe lânga acestea (care nu sunt în mod obligatoriu prezente la toți producătorii), există și:
- WB auto - aparatul, în funcție de măsurătorile făcute ia o decizie asupra WB în mod automat - de cele mai multe ori nu este cea mai potrivită;
- WB manual - utilizatorul stabilește valoarea sau oferă aparatului o referință corectă asupra culorii alb sau gri.
Cu această ocazie înțelegeți și influența perioadei din zi asupra culorilor. Dimineața și seara se consideră că sunt orele de aur ale luminii (desigur nu orice răsărit sau apus, depinde și de condițiile meteo). Ziua pornește cu strălucirea caldă a soarelui, continuă cu o „răcire” în timp ce soarele urcă sus pe cer și se termină cu auriul apususlui. Ochiul omului se poate adapta automat la schimbările de temperatură, după cum spuneam și nu poate sesiza aceste modificări. Aparatul este mult mai rigid în „reacții”. WB ar trebui să elimine tonalitățile care influențează culorile, cel puțin teoretic.
RAW înregistrează toate setările pe care aparatul le-ar putea face pentru a avea culorile reale, deci practic conține datele pentru aplicarea oricărei setări WB. Fișierului Jpeg îi este aplicată „permanent” o singură setare.
Se poate observa cum schimbarea setării WB are impact direct asupra culorilor. Pentru RAW acest lucru este simplu de făcut.
În LR3 setările sunt trecute astfel:
NX2 are un control mai simplu de înțeles, oferind și opțiuni pentru setări după temperatură:
În cazul unui Jpeg, lucrurile se complică. Chiar dacă setările implicite pe care le-ar aplica aparatul lipsesc, există posibilitatea de a stabili automat sau manual o valoare a temperaturii, însă este mai dificil de apreciat exact temperatura.
Până la urmă folosirea RAW nu este o garanție că vom avea la final culorile reale, dar face munca mai ușoară. Dacă avem o referință de culoare în imagine, lucrurile se simplifică considerabil și în cazul Jpeg-ului. De exemplu:
Deoarece aveam culoarea albă în imagine, am putut aproxima temperatura pentru a obține culorile reale, chiar dacă am aplicat corecțiile unui Jpeg. Deci este fals când se spune că un Jpeg nu mai poate fi modificat ulterior. Dacă nu avem nici o referință, dăm cu presupusul asupra culorilor, ceea ce nu este ok. Desigur dacă aplicăm un WB total greșit unui Jpeg, se repară mai greu. Dar majoritatea care folosesc Jpeg nu schimbă setarea WB auto și cu această setare de obicei nu se îndepărtează foarte mult de realitate și mici corecții sunt posibile.
Grey card
Nici o setare a aparatului nu este infailibilă în ceea ce privește WB și atunci folosim mici „trucuri” . Deși nu mi-am propus să tratez detaliat tema setărilor din aparat, câteva precizări se impun acum.
O metodă pentru setarea WB este folosirea unui cartonaș gri - „grey card”.
Dar de ce gri? Aparatul are nevoie de o referință pentru a stabili corect culorile. Din nefericire albul nu este cea mai bună alegere mereu, deoarece prin supraexpunere orice culoare se poate confunda cu alb relativ ușor. Atunci fotografii au ajuns să folosească un cartonaș gri. Dar nu orice fel de gri, ci 18% negru - 18% grey card - este griul mijlociu între alb și negru și la această valoare sunt setate aparatele pentru a măsura corect expunerea.
Aici trebuie să fac altă paranteză. Din nefericire nu toți producătorii și-au setat aparatele pentru a măsura expunerea la 18% grey card, chiar dacă declară asta. Unii au 12%, alții 14% etc. De ce nu există un standard îmi este greu să presupun.
Dacă mai sus aveam șervețele albe, la fel se folosește și cartonașul gri, pentru a avea în imagine o referință (în anumite programe nici nu trebuie setată temperatura de culoare, este suficient să-i le „spunem” care este griul nostru referință și ele vor regla automat culorile).
Există o discuție cu privire la utilitatea grey card. Unii susțin că este bun doar pentru a stabili expunerea și pentru WB trebuie folosit white card (un cartonaș alb - și din fericire de obicei aceste cartonașe au o parte gri și una albă sau vin împreună în cele 2 culori). Dar culoarea altă are o mare problemă - riscul de a o supraexpune și astfel am putea să ne bazăm pe ceva inutilizabil. Griul este o alege mai bună și pentru expunere și pentru WB.
„Filtre”
Pe vremuri nu exista WB la apăsarea unui buton și se foloseau tot felul de filtre pentru a compensa temperatura. De obicei cei care fotografiau ziua foloseau filtre calde („warm filters”), mai ales 81A. Ele se găsesc și acum, unii le descoperă întâmplător și sunt uimiți de rezultate fără a înțelege ce fac de fapt. Pe de altă parte există aparate care permit modificarea WB pentru a fi mereu mai caldă sau mai rece, indiferent de lumină. Este aplicat astfel un filtru digital (software).
Există și „filtre” gen ExpoDisc White Balance, care permit reglarea corectă a WB. ExpoDisc White Balance este o alegere destul de costisitoare totuși, dar multă lume susține că acest „filtru” face minuni. Spre deosebire de alte produse similare, ExpoDisc White Balance are fața compusă dintr-o serie de prisme pentru a prinde lumina cât mai corect.
În ultimele variante, au apărut opțiuni care permit păcălirea WB pentru a obține culori mult mai plăcute, în funcție de situație. De exemplu ExpoDisc White Balance Neutru și Portret au rezultate diferite, astfel:
O alternativă mai ieftină este folosirea unor capace de obiective construite pe modelul ColorRight.
Un începător poate considera aceste aspecte cam mult pentru o fotografie. Dar după cum se poate vedea, cu minim de efort, diferențele sunt mari. Sunt multe căi spre o culoare corectă, fiecare cu neajunsurile aferente.
Cum folosim exact albul sau griul, depinde de aparat și de noi. Dacă avem cartonașul, putem face o fotografie precum cea de mai sus pentru a fi referința noastră în lumina respectivă (la prezentarea despre Photoshop vă voi arăta cum se pot face profile personalizate pentru WB pe care le puteți utiliza la nevoie). Sau dacă aparatul permite, putem să facem o fotografie cu acest cartonaș pentru ca el să 0 folosească drept referință în reglarea WB (util celor care folosesc Jpeg). În unele aparate se pot păstra pe cardul de memorie imagini luate în diverse condiții de lumină și îi putem spune aparatului pe care să o folosească drept referință. Dacă nu avem loc de cartonaș, putem improviza. De exemplu:
Dacă puteți aproxima temperatura, există și aparate care permit introducerea manuală a valorii în grade K.
Este mult mai util să aveți WB corect din cameră, dar oricum depinde de voi ce soluție preferați. După cum s-a putut observa, acest neajuns poate fi eliminat aproape în totalitate și puteți folosi Jpeg, dacă doriți.
Dacă într-un cadru există mai multe surse de lumină cu temperaturi diferite, corectați zona care vă interesează sau suprapuneți mai multe cadre corectate pentru a obține peste tot culorile dorite.
3. Intervalul de expunere (dynamic range - „interval dinamic” - IE) și nivelul de tonalitate (tonal level)
Dynamic range
Expunerea (EV - „exposure value”) rezultă din combinarea a 3 factori: diafragmă (aperture), timp de expunere (shutter speed) și sensibilitate senzorului (ISO).
0 EV = f/1 la 1s la ISO 100.
Dacă înjumătățiți cantitatea de lumină care ajunge la senzor (de exemplu prin dublarea vitezei shutter-ului), EV va crește cu 1. Astfel la 5EV lumina este de 2 ori mai puțină ca la 4EV.
Deci -1 EV înjumătățește cantitatea de lumină care ajunge la senzor, iar +1 EV o dublează. Este util să știm acest lucru dacă dorim să compensăm manual expunerea de exemplu (va exista o discuție separată despre compensarea expunerii, bracketing și high dynamic range - HDR).
Dynamic range înseamnă intervalul de la luminos (supraexpus) la întunecat (subexpus) pe care camera îl poate surprinde până când imaginea devine complet albă sau neagră.
Ochiul nostru poate surprinde un interval de aproximativ 20-24 stops ( EV - printr-o convenție putem considera 1 EV=1 f stop).
Aparatul foto alb-negru poate suprinde aproximativ 9-10 stops. Atenție, nu și dacă folosiți un aparat color pentru a face fotografii alb-negru. Trebuie un aparat cu senzor care surprinde imaginile alb-negru nativ. Cu toate acestea de exemplu Kodak susține că soluția lor KODAK TRUESENSE Color Filter Pattern este capabilă de un interval dinamic similar cu cel al aparatelor alb-negru.
Fotografia color 5-7 stops, dar se consideră utilizabili doar 3-5 stops.
Un alt atuu des amintit în favoarea RAW este posibilitatea de a regla expunerea și nivelul de tonalitate, deoarece imaginii nu i-au fost aplicate încă.
Este corect. Din nefericire dacă supraexpuneți și aveti fișierul Jpeg, detaliile nu se mai pot recupera.
Deși am corectat luminozitatea, detaliile din zone supraexpusă (arsă cum i se mai spune) sunt pierdute. Deasupra, prima imagine este cu expunerea corectă, iar a doua este cea supraexpusă și „reparată.
Utilizarea RAW prezintă o toleranță de +/-1 stop, care vă poate salva imaginea în majoritatea cazurilor.
Dar și aici există o setare la unele aparate, Auto Exposure Bracketing - AEB, care permite realizarea a 3 fotografii cu expuneri diferite, dintre care o putem alege pe cea bună sau care ne place mai mult.
În felul acesta și utilizatorii de Jpeg se pot proteja împotriva expunerilor greșite, desigur în măsura în care expunerea nu este complet eronată, dar atunci nici RAW nu mai este de nici un folos.
Tonal level
Cât privește nivelul de tonalitate, lucrurile stau mult mai rău, la prima vedere.
Aparatul salvează Jpeg-ul cu o adâncime de culoare de 8 biți. 2^8 = 256 niveluri de tonalitate.
Fișierul RAW conține toate datele de la senzor și de obicei au o adâncime de culoare de 12 biți (sau mai mult, dar și mai puțin, depinde de aparat). 2^12 = 4096.
Diferența reprezintă informație pierdută și irecuperabilă pentru un fișier Jpeg. Desigur că în momentul în care am făcut și conversia RAW în Jpeg, am pierdut aceeași informație, dar cât timp avem fișierul RAW, o putem utiliza. Există soluții de a evita pierderea de informație și de a o regăsi într-o cantitate cât mai mare într-o singură imagine, care în general presupun același lucru, folosiea datelor din mai multe imagini prin suprapunere. Pentru a vă face o idee cam cât de mare poate fi diferența:
Prima imagine a fost obținută prin suprapunerea mai multor fișiere Jpeg cu expuneri diferite. A doua reprezintă imaginea cu care ar fi rămas cineva care nu folosea această tehnică, deoarece aparatul nu putea expune corect și cerul și clădirea din cauza sursei de lumină (soarele) care este în spate. Dacă pentru a fotografia o persoană în această situație se folosea blitz-ul, în cazul unei clădiri mi-e teamă că blitz-ul nu va fi suficient.
Deci și aici se pot folosi mai multe fișiere Jpeg cu expuneri diferite pentru a obține un astfel de rezultat. Chiar este recomandat să folosim mai multe imagini care să acopere un interval de expunere cât mai are și să nu ne bazăm doar pe cel cuprins într-un singur RAW.
TIFF
Un alt format utilizat pentru imagini este Tiff. Nu voi detalia prea mult pentru că nu mă intereseză în mod deosebit. El reprezintă un tip de imagine fără pierderi (lossless), teoretic. Spun teoretic, pentru că permite și comprimarea. Din punctul meu de vedere nu mi se pare util în arhivarea imaginilor și nici în folosirea curentă. Dimensiunile sunt extrem de mari, diferențele de calitate pot fi vizibile numai în situații deosebite și nu au un suport foarte larg - Jpeg este un format care poate fi redat de aproape orice aparat, uneori chiar la tipografii se solicită imagini Jpeg și nu Tiff.
Dacă doriți păstrarea imaginilor la calitate cât mai bună, atunci arhivați fișierele RAW plus o copie a lor Jpeg cu setările aplicate. Oricum ca dimensiune vor fi mult sub fișierul Tiff și RAW va permite în continuare revenirea asupra anumitor valori pentru a obține noi imagini.
Concluzia
Să aveți din aparat valori cât mai aproape de realitate și o calitate cât mai bună, indiferent de formatul ales.
Jpeg-ul are de partea sa dimensiunea mai mică, standardizare și suport. Lipsurile ar fi limitare în conținut pentru o singură imagine și compresia.
RAW se „laudă” cu un volum mare de date pe care le puteți folosi în obținerea imaginii. Neajunsurile sunt legate de dimensiunile mai mari (cu 50-100%, poate și mai mult, depinde de condițiile în care este făcută fotografia), lipsa de standardizare, costurile suplimentare pe care le presupun programele specializate, timpul necesar pentru procesare.
Cu cât aparatele devin mai performante, cu atât diferențele pot fi ignorate mai ușor, poate într-un final vor și dispărea. Dar acum, în cifre absolute, RAW este superior Jpeg-ului.
O completare, mai jos aveți fotografia ecranului LCD de la aparatul meu foto.
Frumoasa prezentarea!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos.
RăspundețiȘtergere