Îmi propusesem ca tot omul (rectific, "fotograful" deținător de blog și scriitor de "sfaturi"), să public o scurtă recapitulare sub forma unor idei îndrumătoare pentru mai bune rezultate în imortalizarea timpului. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri nu am renunțat la idee, dar ea mi se pare tot mai forțată și lipsită de importanță pentru mine, dar poate fi ața de care se vor agăța cei ce acum aud pentru prima dată "DSLR" și ridică privirea la "fotografie".
Unde este problema, poate se întreabă unii dintre voi. Ei bine, problema suntem noi toți. Sau poate nu este nici o problemă, ci doar viață, timp, trecut, prezent, viitor, aspirații, dezamăgiri, neputință, speranță, realism, visare, închipuire, negare, acceptare, renegare și sfârșit sau început.
Orice început înseamnă un sfârșit de fapt.
Am pornit anul cu sfârșitul acestui ou. Mi s-a părut potrivită imaginea, așa strâmbă puțin, imperfectă, cum am tras-o atunci. Ar fi fost ușor de corectat, dar pierdeam realitatea ei. Realitate (cea de atunci) versus realitate (faptul că imaginea ar fi trebuit corectată). Dificilă alegere, dar mi se întâmplă des să le las așa cum am apucat să le surprind.
În general oamenii refuză tot mai mult să-și pună întrebări, de orice fel, cu atât mai mult dintre cele grele. Și așa viața este greu de suportat și au nevoie de o evadare permanentă, simt o presiune apăsătoare care îi strivește. Soluțiile alese sunt cele mai facile inițial, apoi devenind chiar ele un coșmar.
Cluburi, curve și piper tras pe nas. Parcă și fără să am vreo intenție am instinctiv o reținere față de această alternativă. Corect, am uitat alcoolul. Este vina mea, deoarece nu beau și îl "marginalizez" involuntar.
Dar nu sunt acestea singurele vicii. Toți avem evadări. Este internetul mai puțin nociv? Pare a fi dependența mea. Deși nu depind de internet ca atare, ci de a face ceva. Creierul trebuie să lucreze ordonat și permanent. Mai sus creierului i se inhibă funcțiile importante, evadarea "supremă". Ce nu simți, nu-ți poate face rău, decuplarea de lumea înconjurătoare este totală. Până când realizezi că "sfârșitul" acestei lumi, este începutul alteia și mai chinuitoare. Doar nu se spune degeaba că de ce fugi, de aia nu scapi. Uneori este mai sănătos chiar să te împiedici pe drum, voluntar.
Ce legătură au toate acestea cu fotografia? Una mai mare decât se întrevede. Mediul în care trăim ne formează, ne definește și imprimă lucrurilor pe care le facem o identitate unică. Invariabil se aplică și în fotografie. Mai ales cea personală. Din această cauză fotografia nu se poate învăța la un curs, la zece cursuri, dintr-o carte sau zeci de cărți. Fotografia nu se învață, ci se dezvoltă împreună cu omul din spatele aparatului. Fotografia este o extensie a gândurilor sale, a percepțiilor sale, a trăirilor sale, o exprimare culturală, o șansă de a se exterioriza cum rar poate avea. Este o exprimare artistică, la fel de puternică și acaparatoare precum a scrie sau a desena/picta.
Vorbesc despre fotografie acum, fotografia care rămâne, fracțiunea de secundă din timp care devine veșnică dacă dorim. Cea care ne face un fel de stăpâni ai timpului, cu puteri discreționare. Ne dăm oare seama de acest lucru? Înțelegem ce este fotografia de fapt? Îi vedem măreția? Ne interesează asta?
Avem mijloacele, avem capacitatea, mai rămâne să trăim. Fotografia înseamnă să trăiești. Îți dă șansa să trăiești, să simți, să vezi, să primești, să dăruiești.
Greu veți spune. Nu ține de foame, nu aduce nici femei, nici mașini, faimă și recunoaștere poate doar în anumite cercuri, care nu se văd în cluburi și la televizor, deci la ce bun ...
Cultura, arta, sufletul, nu se dau la Știrile de la ora 5. Asta este vestea cea proastă. Axarea societății pe lucrurile cu impact imediat le-a transformat și în ceva profund și pare inimaginabil să trăim fără ele. Eu nu suport numai aprecierea fotografiilor cu morți, muribunzi, accidente, catastrofe, extrema nenorocirilor. Și nu se opresc aici adepții acestor imagini cu "impact". NU! Ei atacă sistematic orice altceva. Și mulți îi cred și în timp li se pare că așa trebuie să stea lucrurile și se transformă. Inconștient.
Nu resping realitatea dură, dar nu o generalizez. În plus acea realitate este o consecință tocmai a incapacității de a ne ridica deasupra ei, fiind permanent bombardați cu aceleași imagini până ne scufundăm definitiv, pe un fond prielnic acestei adordări. Și saltul pe o treaptă superioară a înțelegerii și evoluției se va face greu și dureros.
Dacă scopul tuturor acțiunilor este să fim fericiți, problema este chiar înțelegerea fericirii. Fericirea nu este o constantă, ea se raportează la ceva. O persoană este fericită cu o ciocolată, alta cu ultimul tip de telefon, pe care oricum îl poartă pe post de bijuterie, fiind un simbol al statusului social. Această diferențiere veche de când lumea este piedica fericirii tuturor. Chiar puțin ironic. De multe ori este mai fericit cel sărac și nu în mod necesar în duh.
Dar doream de fapt să pun fotografia într-un context, pentru a o putea înțelege. Chiar dacă aveți alte ținte - știu și eu, mult râvnitul "stock" pe care-l urăsc prin tehnică și abordare sau eveniment/modă, care vând niște iluzii, fotografia este mult mai mult.
Și fotografie nu vă pot învăța. Nici nu-mi propusesem, dar nici nu aș putea, chiar dacă aș vrea și oricât de mult aș vrea. Chiar transmiterea unor chichițe tehnice este anevoioasă din lipsa disponibilității la efort. Motivul achiziționării unui DSLR ar trebui să fie dorința mai mare de implicare și nu de fapt motivul pentru care mulți îl cumpără, de a face singur (și sigur după părerea lor, deoarece ei trăiesc într-o lume unde banii cumpără valoare și calitatea și nu concep să dea mulți bani și să și facă ceva) imaginile pe care le văd pe internet.
Am încercat și să creionez câteva idei, abordări, dar mai mult am vrut să plantez o sămânță din care să se dezvolte fiecare. Ideea acestui blog asta a fost și este. Să arăt că se poate, puțin cum se poate și fiecare să clădească singur. Când știi că alții au reușit, parcă nu mai pare imposibil și eventual se nasc dorința și capacitatea.
Nici nu știu foarte multe, dacă știu ceva, totul este relativ în acest domeniu vast. Mereu apar noutăți, mereu descopăr, experimentez, greșesc și tot așa. Este un proces fără de sfârșit. Eu nu pot discuta prea mult despre imaginile mele. Sunt extrase dintr-un context, sunt niște instrumente adaptate de mine și folosite, nu sunt niște aspirații. Mă bucur când sunt apreciate, mă mir că sunt apreciate, mereu mi se pare că se putea mai bine, mereu uit detalii, mereu nu acord atenție postprocesării.
Sunt un om normal și tratez imaginea cum m-aș aștepta să o facă oricare dintre voi. Nu bibilesc ore, zile la o fotografie. Dacă îi fac ceva, durează câteva minute maxim. Dacă folosesc LightRoom, pot aplica cu 2 click-uri aceleași setări tuturor imaginilor dintr-o serie, dacă au fost trase în aceleași condiții. Dar nu am făcut niciodată asta pentru mine.
Uneori prefer să lucrez direct cu aparatul și în aparat. Nu este profesionist, nu așa veți învăța la orice curs de fotografie, dar este o plăcere. Și până la urmă noi, cei care nu suntem judecați la milimetru, de ce să nu ne bucurăm tocmai de această libertate și să ne îngrădim singuri? Cui îi pasă dacă am sau nu am cea mai clară imagine? SHARP SHARP SHARP tot aud obsesiv. Și SOFT e bine. Așa cum sunt bune și imaginile banale cu flori. Măcar nu vă veți sinucide mai târziu.
Am exagerat puțin.
Eu nu sunt fotograf. Cel puțin așa mă văd.
Nu este greu să spui cum se face o fotografie.
Fotografia se caută, se descoperă, uneori se face de la zero. Cercetezi zone interesante, oameni, detalii, momente. Trebuie să te implici.
Încadrezi din diverse unghiuri, încercând să obții o imagine echilibrată, care să pună în valoare subiectul. Te întrebi cam ce impact va avea acea fotografie asupra celor care o vor vedea. Va fi ea capabilă să le capteze atenția, să redea atmosfera, momentul?
Ce faci însă când tu simți că ai un cadru, de fapt "cadrul!" și ceilalți îl tot critică. Ba ai un colț, ba o lumină, ba ceva e strâmb, ba prea multă culoare, ba prea puțină etc. Nu poti reacționa decât pornind de la felul tău de a fi zilnic. Puțin probabil să suporți bine o critică legată de un alt domeniu și mai rău una legată de fotografie sau invers. Cu cât ai un "bagaj" cultural și informațional mare în spate, cu atât vei identifica problemele mai ușor, vei răspunde provocărilor și vei putea acționa (nu "re-") pentru a întoarce în favoarea ta situațiile neplăcute.
Apoi este ușor să spui că există o corelație simplă între deschiderea diafragmei, a duratei expunerii, a sensibilității și a cantității de lumină care ajunge la senzor. Practic modificând cu o treaptă oricare dintre ele, reduci lumina la jumătate sau o dublezi.
A - Aperture - Diafragma controlează cantitatea de lumină prin deschidere (mai multă lumină, valori f-stop mici, de exemplu f/1.4) și concomitent adâncimea câmpului vizual (cu cât mai închisă, cu atât câmpul - zona clară, în focus, care la noi se numește punct de clar - este mai mare, de exemplu f/16).
S - Shutter - Expunerea controlează de asemenea cantitatea de lumină. Cu cât senzorul este mai mult expus, cu atât va capta mai multă lumină. Cu cât expunerea este mai mică (crește viteza shutter-ului, de exemplu 1/2000s), cu atât mișcarea va fi "înghețată" mai ușor.
ISO crește cantitatea de curent ce trece printr-un senzor și astfel va fi mărită sensibilitatea acestuia la cantitatea de lumină disponibilă. Valorile mari duc la o degradare a calitații imaginii prin apariția zgomotului și pierderea detaliilor.
Aici trebuie gândit puțin. De exemplu o scădere cu 2 trepte va reduce lumina de 4 ori.
Dacă lumina va fi insuficientă, imaginea iese întunecată. Cele 3 setări trebuie corelate pentru un rezultat satisfăcător. Cum se combină ele în diverse situații se poate deduce ușor sau pe bază de experiment. Apare rapid un model aplicabil de la caz la caz, deoarece o setare nu modifică doar lumina, după cum spuneam.
Aici este o partea care ține de îngrijirea calității. Deși nu hainele îl fac pe om, ele pot spune o poveste despre cel care le poartă. De obicei dintr-o serie de fotografii îți poți face o părere despre omul din spatele aparatului. Atenția detaliilor, subiectele abordate, modul spun multe.
Înțelegerea luminii și a umbrelor este de asemenea simplă și se bazează pe experiență. Luați o statuie și o lumânare. Schimbați poziția lumânării în jurul subiectului și faceți câte o fotografie pentru fiecare.
Aprecierea cantității de lumină este posibilă și ea când ai acumulat suficientă experiență, dar profesioniștii folosesc aparate dedicate acestui scop (exponometru) și nu poți spune că nu ar avea idee. În general profesioniștii nu se hazardează în aprecieri. Aici este teritoriul nostru.
Culoare, lumini din surse diferite, omogenizarea rezultatului, toate vin în urma testelor și a experienței.
Mai sunt multe de spus, dar pe scurt, aici ar fi baza. Sau nu ... lipsește ceva. Ceva foarte important. Fiecare dintre voi este diferit. Fiecare are o altă personalitate, o altă viziune. Fiecare poate produce rezultate excepționale, fără a fi un xerox. Nu trebuie să vă doriți să fiți un xerox.
Citesc des mesaje de genul "eu nu mă pricep", "nu am viziune", "nu mă compar cu" etc.
Câți au încercat cu adevărat să înțeleagă măcar abordarea A-S-ISO? Foarte puțini. Câți au încercat să-și schimbe puțin perspectiva? Foarte puțini.
Mulți se plâng, puțin fac eforturi. De ce? Tocmai pentru că este un efort. Să gândești în primul rând. Să scapi de "mecanică" și să gândești. Lipsește tot mai mult exercițiul gândirii.
Sfaturile sunt bune. Și la modă. Cărțile pentru dezvoltarea personală și care îți spun ce să faci în fiecare moment al zilei sunt la modă. Se pare că 8 din 10 cărți vândute sunt de această natură. Este mai ușor să-ți spună cineva decât să descoperi tu. Te și identifici cu persoane, te și aperi de eventualele neplăceri, păcălești calea naturală de a dobândi cunoștințe. De multe ori sfaturile sunt incomplete sau chiar eronate.
Am o veste proastă. În fotografie trebuie să riști. Trebuie să iei aparatul și să riști folosirea lui, cu asumarea eșecului sau succesului, nu contează.
Toți întreabă cum să seteze aparatul pentru a avea imaginile pe care le găsesc pe internet făcute cu același aparat. Setări universale pentru o fotografie deosebită nu există.
Ele se schimbă de la caz la caz, uneori dacă vă mutați 1m la dreapta sau la stânga este necesar să ajustați setările conform noilor condiții. Important este să stăpâniți noțiunile de bază, să știți ce fac și cum să le combinați eficient și nu numai din teorie, ci și din practică.
Compoziția are și ea o serie de repere, dar nu se poate învăța ca atare.
Priviți imaginea ca pe un joc de forme, culoare, lumină și umbre. Nimeni nu vă poate învăța asta. Pornește din voi. Până la urmă imaginea este rezultat al imaginației (logic, nu? *zâmbesc*) și tehnica doar permite diversificarea și perfecționarea. Calitatea desăvârșită nu garantează că imaginea este deosebită sau că va rămâne în mintea privitorilor.
Imensul avantaj al unui DSLR (sau orice alt aparat digital), este că poți face încercări până te plictisești. În nici un caz nu veți ajunge precum acest mare fotograf, care a lăsat în urmă-i vreo 300.000 de imagini neatinse și alte 2500 de role de film nedevelopate. Asta la doar 56 de ani. Și îmi aduce aminte de o idee - niciodată nu ai fotografiat prea mult.
Și dacă am ajuns la el, nici filosofia sa nu este rea:
Quotations by Garry Winogrand
- "A photograph is the illusion of a literal description of how the camera 'saw' a piece of time and space."
- "Photography is not about the thing photographed. It is about how that thing looks photographed."
- "I photograph to see what the world looks like in photographs."
- "I like to think of photographing as a two-way act of respect. Respect for the medium, by letting it do what it does best, describe. And respect for the subject, by describing as it is. A photograph must be responsible to both."
- "I don't know if all the women in the photographs are beautiful, but I do know that the women are beautiful in the photographs." (In reference to his book, "Women Are Beautiful.")
- "All things are photographable."
- "I don't have anything to say in any picture. My only interest in photography is to see what something looks like as a photograph. I have no preconceptions."
Haleluia, brother! U've spoken the truth!
RăspundețiȘtergere