Pentru

Pentru ce?

Pentru o fotografie mai bună!

Și pentru ce mai vreți voi. Voi cei mulți, care nu se regăsesc în majoritatea judecăților de valoare despre fotografie.

Asist zilnic la un fel de luptă surdă a fotografilor (declarați cel puțin) împotriva celor mulți care produc imagini. Chiar dacă spui că nu te poate afecta această luptă, ideile din spatele ei se transmit, aparent par justificate și apoi te trezești lovit fără să știi cu ce motiv. Pe lângă cei care critică cu o susținere argumentată, au apărut o serie de aplaudaci care doar mențin forma vie.

Dacă au sau nu intenții bune, este greu de apreciat. Chiar dacă au, metodele pe care le-au ales pentru a și le pune în practică sunt extrem de păguboase și clar lipsite de rezultat.

Citeam recent cum era desființat orice tip de fotografie accesibil unui proaspăt posesor de DSLR. Totul e prea banal, prea repetitiv, prea lipsit de substanță, prea prost executat. Dar un procent extrem de mic dintre fotografi sunt creatori, deschizători de drumuri. Restul, grosul, doar repetă mai bine sau mai rău anumite practici. În plus la început nu cred că au fost altfel decât banali, repetitivi și cu execuții mediocre. Unii nu s-au schimbat, dar au pretenții.

Din punctul meu de vedere nu contează ce fotografiezi, dacă încerci să o faci cât mai bine.

Cât de creativ poți fi, cât de original, cât de mult te poți cenzura pentru a produce o imagine demnă de apreciere universală?

Judecând după numărul mic al celor care o fac, extrem de greu.

Și de ce mereu este de vină subiectul?

Se tot pune accent împotriva florilor și gâzelor mai ales, deși ele săracele nu au nici o vină că există o multitudine de imagini proaste care le au drept subiect. Nu omori subiectul pentru asta. Nici măcar fotograful. Indiferent la ce nivel ești, nu-l poți ataca direct. Asta îl va pune doar într-o poziție natural defensivă și nu are nimeni nimic de câștigat. Decât să ajuți așa, mai bine nu mai ajuți deloc.

Dacă pornim de la bazele unei imagini bune, oricum nu există o legătură imediată cu subiectul, ci cu modul în care este redat. Poate fi orice subiect, dacă este surprins cum trebuie. Simplu, concis, fără elemente care să distragă atenția în cadru sau mai rău, care să schimbe semnificația acestuia. Este unul dintre atributele de bază ale unei fotografii bune - fotograful trebuie să știe să atragă atenția asupra imaginii, nu opusul.

Mai există o caracteristică importantă pentru o imagine. Să determine și implicarea privitorului. Acesta trebuie să se regăsească în acea imagine. Mesajul pe care-l transmite trebuie să fie mai puțin orientat către fotograf și mai mult către privitor. Cel puțin teoretic.

Practic lucrurile nu pot fi perfecte de la început. Cineva spunea că a început să înțeleagă fotografia când a încetat să-și mai fotografieze nepoții. Aici este poate capcana lucrurilor frumoase, a celor dragi. Implicarea emoțională întunecă percepțiile și ne pune pe o poziție din care nu putem lua deciziile cele mai bune.

Pot asemăna fotografia cu o scrisoare de dragoste. Poate conține cele mai frumoase cuvinte și dacă persoana iubită o citește, aproape că "zboară" peste cuvinte, plutește de fericire.

Pentru a trezi aceleași emoții într-un alt cititor, numai înșiruirea cuvintelor nu este suficientă. Trebuie să fie scris frumos, îngrijit, cu atenție, cu un punct culminant. Cititorul trebuie atras încet încet până se pierde în ea, până se identifică cu persoana iubită.

Și cum o imagine face cât o mie de cuvinte, vă dați seama cam cât de greu se poate compune. Dacă nu mă credeți, scrieți o mie de cuvinte numai. Apoi încercați să le dați un sens.

Asta este percepția corectă asupra unei imagini din punctul meu de vedere.

Ok, veti spune că textele sunt de nenumărate feluri, specializate, mai mult sau mai puțin interesante sau frumoase. Perfect adevărat. Și imaginile sunt împărțite pe mai multe categorii. Și publicul țintă la fel. Trebuie să le identificați înainte de a face fotografia. Trebuie să aparțină unei teme și să o reprezinte în mod universal sau unic. Dacă fotografiați o lalea acum, ea trebuie să fie toate lalelele sau laleaua. Nu doar o lalea!

[aici trebuie să menționez că apare primul stagiu al cenzurii personale în alegerea și expunerea unei imagini - "care este tema (mesajul) acestei imagini? cât de reprezentativă este?" sunt întrebări pe care trebuie să vi le puneți]

Așa cum trebuie să indentificați și categoria din care fac parte cei care exprimă păreri pozitive sau negative. Dacă nu sunt vizați de către imagine, atunci trebuie delimitat un alt context. Nu arăți o poză cu o vioară unui fotbalist și să te aștepți la aprecieri pozitive. Dacă o faci și nu-i place, atunci el nu are nici o vină. Dacă vine și oarecum neîntrebat, își dă cu părerea, atunci trebuie să-i stabilești poziția și să-l ignori. Prea mulți vorbesc împotriva unor lucruri care nu li se adresează și o fac cu o violență greu de înțeles. De ce fac asta? Pentru că în imagine nu se mai află nepoții lor și ei încă nu și-au dat seama. Poate am fost prea subtil. Orice imagine în care ei nu se regăsesc este proastă și trebuie să dispară. Ei nu vor să ajute, ci să condamne. Eventual să-și mai justifice pentru cine sție a câta oară, diverse convingeri. Dacă nu se întâmplă asta des, simt că își pierd din rațiunea de a fi.

Drumul până la acea lalea este greu. Progresul are loc în urma eșecurilor mai mult sau mai puțin mari ori mici, dar presupune un drum. Și drumul ăsta înseamnă poate fotografierea a o mie de lalele până să apară imaginea emblematică a acestor flori minunate. Poate la unii zece mii de lalele, dacă se dezvoltă într-un cadru nefavorabil.

Dacă atitudinea unora este de contra permanent și brutal, iar a celorlalți caracterizată printr-o defensivă normală, starea actuală se va menține cu siguranță mult timp. Asta desigur dacă cei care pot transmite o serie de cunoștințe și doresc să o facă. În fond, activitatea lor este cea pusă în pericol, oricât de buni ar fi.

Calea de mijloc este întâlnirea undeva la mijloc și asta încerc să fac.

Și poate azi a fost făcut un prim pas.