Triunghiul expunerii si cum recuperam o imagine subexpusa

Subiectul acestei prezentări a venit de la unul dintre cititori. Pe scurt, este nevoit să tragă cu viteză mare în condiții de lumină slabă, fără a beneficia de un echipament care să-i permită o expunere corectă. O soluție de compromis este subexpunerea și recuperarea în post-procesare, deoarece important este ca acțiunea din imagine să fie pe cât posibil înghețată.

Până să ajungem acolo, să vedem de ce am fost obligați la subexpunere.

Pentru început, este o idee bună să citiți și aici și ce am mai scris cu alte ocazii.

Există o abordare clasică asupra parametrilor care influențează expunerea, denumită "triunghiul expunerii" ("the exposure triangle"). Pentru cei care au citit ce am scris până acum, nu ar trebui să fie o noutate, dar poate este o metodă mai simplă de a înțelege cum schimbarea unei setări influențează luminozitatea dintr-o imagine.

În centru avem imaginea cu luminozitate scăzută și să vedem de aici ce se poate modifica pentru a crește luminozitatea și ce impact are fiecare setare în parte.

Dar înainte de asta, eu aș dori să introduc un element în discuție - lumina. Folosiți setările care să mărească luminozitatea numai atunci când efectiv lumina nu poate fi "ajutată". Și veți vedea de ce este foarte important acest aspect și de ce se chinuie profesioniștii cu lumini chiar dacă se află în aer liber, într-o zi cu soare. 

Primul lucru pe care îl stabilim când facem o fotografie este adâncimea de câmp corelat cu posibilitățile obiectivului. Pentru a face acest lucru, folosim aparatul în modul A sau M.

Și în desenul de mai sus am dat un exemplu. La f/1.4, diafragma este deschisă, imaginea este luminoasă și adâncimea de câmp este mică. Cu cât crește adâncimea de câmp, cu atât imaginea devine mai întunecată. Mai multe despre diafragmă, aici.

Dacă îl folosim în modul A, el va calcula automat durata expunerii pentru ca imaginea să fie corect expusă (din punctul lui de vedere, dar nu intru în detalii acum). Eventual, dacă aparatul permite și setarea automată a ISO și este activată, va crește și sensibilitatea în mod corespunzător.

Dacă îl folosim în modul M, atunci noi trebuie să stabilim și durata expunerii. Această abordare ne oferă un control deplin asupra setărilor.

Durata expunerii influențează direct modul cum este prinsă acțiunea în mișcare. Și în desen este exemplificat astfel: cu cât durata este mai mare (de exemplu 1s) cu atât imaginea va fi mai luminoasă, dar și acțiunea va fi capturată în mișcare. Cu cât reducem durata (să presupunem 1/250), reducem și luminozitatea, deoarece cantitatea de lumină care ajunge la senzor este mai mică, fiind expus mai puțin și o consecință a acestei expuneri reduse, rapide, este înghețarea acțiunii în imaginea realizată.

Deja v-am prezentat o serie de practici pentru a stabili durata expunerii astfel încât imaginea să nu fie mișcată. Dacă ne aflăm în situația în care am împins la maxim setările posibile pentru a avea cea mai luminoasă imagine fără să fie mișcată, însă imaginea tot este subexpusă (spre negru), atunci apelăm la creșterea sensibilității (ISO).

Pentru mine ISO este mereu ultima alternativă. Prefer să "adaug" lumină (cel mai simplu exemplu este un blitz sau alegerea unei anumite perioade din timpul zilei) în primul rând. Apoi să stabilesc un compromis între adâncimea de câmp și durata expunerii, iar ca ultimă soluție, să cresc ISO. Alții întâi cresc ISO și mai departe văd ei ce fac. 

De ce mă feresc de ISO mare? Sensibilitatea crescută duce la apariția zgomotului și pierderea detaliilor. Și cu cât folosești mai mult o sensibilitate mare, cu atât senzorul devine mai cald și cu atât mai mult calitatea scade la cadrele următoare.

Oricât de bun ar fi aparatul, de ce să am o problemă pe care o pot evita. Știu că pare mai simplu să crești ISO și apoi să stabilești celelalte 2 setări din triunghi, dar să ne gândim puțin. Profesioniștii, care au cele mai bune aparate și echipamente în general, cu o vastă experiență în editare de cele mai multe ori, s-ar mai chinui cu tot felul de lumini, inclusiv în spațiu deschis? Mulți îi consideră niște fraieri, dar cu siguranță nu sunt.

Scopul nostru este de a obține o calitate cât mai bună, indiferent ce fotografiem. Și noi nu avem nici cele mai bune obiective, nici aparate. ISO este cu atât mai mult o problemă delicată, ce trebuie atacată cu grijă. Uneori apare zgomot și la valori ISO minime, ce să mai spun despre folosirea în mod curent a unora foarte mari. 

Astfel am ajuns la imaginea subexpusă. Prefer uneori o imagine puțin subexpusă, decât să cresc ISO. Oferă o calitate mai bună la final. Totuși voi prezenta un caz extrem de subexpunere. Și am ales o imagine la care, oricât de mult vă veți uita, sigur nu știți ce este. Să vedem ce putem recupera.

Precizez că imaginea cu care voi lucra este obținută direct din aparat. Voi folosi Light Room 3 pentru prelucrare, fiind mai rapid, dar orice soft specializat oferă diverse soluții.

Puteți observa și histograma în dreapta sus.

Am schimbat în modul Develop (1), am setat modul de previzualizare pentru a putea compara mai ușor rezultatele (2), am modificat o serie de parametrii (3) și puteți observa rezultatele atât în imagine, cât și pe histogramă (4).

Nici o problemă până acum. Din nefericire, când subexpunem și recuperăm acea imagine, apare un efect de granulație. El este cu atât mai puternic cu cât gradul subexpunerii a fost mai mare. Se poate diminua. Rezultatul final după cum spuneam, depinde de imaginea de la care am pornit. Aici fiind un caz mult exagerat, evident că nu vor fi minuni sau ...

Am folosit soluția de reducere a zgomotului direct din program. Nu este cea mai bună, dar este rapidă.

Rezultatul este ușor de observat. Și v-am mai povestit eu ceva. Imaginile făcute cu aceste aparate la rezoluții foarte mari, oferă un avantaj când sunt vizualizate pe un monitor la o rezoluție mai mică. Este aceeași situație ca atunci când faceți o fotografie cu telefonul și pe ecranul acestuia ea pare perfectă. Când o vedeți pe monitor, calitatea ei este una mediocră, dar pe telefon nimic nu trădeaza asta. Cam așa stau lucrurile și aici. Pe monitor va arăta mult mai bine. Folosită pe internet, de exemplu pe un blog, chiar nu se observă.

Aș putea spune acum că am folosit prea mult blitz-ul, deși nu a fost nici un blitz acolo.


Desigur nu orice cadru poate fi salvat astfel. Dacă există detalii foarte fine, ele vor fi pierdute.

În principiu, subexpunerea este de preferat supraexpunerii, deoarece, dacă dintr-o imagine subexpusă grav, precum cea de mai sus, se poate recupera ceva, dintr-o imagine supraexpusă toate detaliile în general dispar rapid și definitiv.

Un caz particular apare când dorim o anumită adâncime de câmp, dar să capturăm și mișcarea (de exemplu o apă curgătoare). Ambele setări vor duce în mod evident la expunerea senzorului unei cantități foarte mari de lumină. Scăderea sensibilității nu este o opțiune viabilă. În astfel de situații folosim filtre. În mod normal filtre ND cu diverse valori (se pot monta suprapuse mai multe dacă nu produc o vignetare accentuată) sau chiar "filtre" împrumutate, gen o bucată de geam folosit la sudură.

Sper că acest "triunghi" al expunerii să fi luminat puțin utilizarea unui DSLR. Înțelegerea lui și stabilirea priorităților și a setărilor sunt esențiale în utilizarea unui DSLR.