Fotografia între "claritatea" mesajului și compoziție

"Claritatea este un concept burghez".

Bun citat pentru a susține un altul (îl voi menționa imediat), dacă nu ar fi fost rostite aceste cuvinte cu un cu totul alt sens. De fapt Henri Cartier-Bresson făcea haz de necaz cu amicul său Helmut Newton, la o vârstă la care mâna nu mai era de cam multă vreme un exemplu de fermitate. 

Ansel Adams însă spunea că nu este nimic mai inutil decât o imagine clară a unui concept neclar.

Cei care-și apără imaginile de slabă calitate cu această "maximă" uită câteva aspecte, dar cel mai importat ar fi faptul că Ansel Adams știa când să "focalizeze" și când să "nu focalizeze". Altceva încerca să comunice.

Problemele par a fi eterne. Țineți minte ce spunea Titu Maiorescu? 

... forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă ...

Cam dur, dar situația cerea o astfel de atitudine. Lucrurile nu s-au schimbat.

Aparatul digital a stricat puțin fotografia. A facilitat prea mult accesul la fotografie și a făcut asta prin a se plasa singur în mijlocul întregului proces, când de fapt acolo ar trebui să stea imaginea.

Da, probabil prea des se oferă soluții tehnice (deși ele se cer), se vorbește despre cum să faci o fotografie, nu cum să vezi o fotografie.

De ce se întâmplă asta, destul de greu de precizat. Voi încerca însă să mai aduc în prim-plan câteva idei de luat în seamă, poate ajută. Ele nu sunt o rețetă, nu garantează fotografii, dar e mai bine decât nimic.

Un cadru pornește de la identificarea subiectului, cadrare și abia apoi setarea aparatului pentru a obține imaginea finală astfel cum dorim să o prezentăm celorlalți.

Identificarea subiectului nu înseamnă în mod necesar un obiect. Poate fi un concept, o idee. Ne folosim de obiecte doar pentru a le putea exprima. Astfel poți avea în vedere un sentiment și poți căuta un cadru care să-l transmită.

O fotografie trebuie să transmită ceva, să "folosească" toate cele 1000 de cuvinte pe care le are la dispoziție. Mesajul trebuie să fie clar și să se poată încadra într-o temă universală.

Fotografia trebuie compusă pentru a pune accent pe subiect și pe mesajul transmis. Orice alt element care distrage atenția sau care poate altera mesajul trebuie eliminat.

Cele mai puternice compoziții sunt cele simple.

Recapitulând - mesaj clar, bine delimitat și simplu prezentat.

Și atunci când doriți să apăsați declanșatorul, este bine să vă întrebați "care este mesajul, cui îl adresez, cum se raportează el la subiect, este mesajul clar, este mesajul suficient de simplu pentru a fi înțeles".

De multe ori o reacție negativă în fața unei imagini poate fi nu din cauză că privitorului nu-i place pur și simplu, ci din cauză că nu o înțelege din diverse motive.

Trebuie să ne întrebăm mai des de ce fotografiem și pentru cine.

Și acum probabil unii dintre voi se întreabă ce tot aberez eu aici cu mesaje, prezentări și alte alea. Să ne imaginăm un scenariu.

Gigel are o floare pe balcon. Gigel mai are și un aparat foto. Acum doar nu vreți ca biata floare să stea liniștită pe balcon, nu? Gigel ia aparatul, îi trage niște fotografii și le pune forum. 

În cadru intră Ionel. El identifică floarea, puțin cam neclară, vede "fotografia" în ansamblu, sesizează și cerul ars, și roata de la bicicletă în prim plan și nu identifică nimic din mesajul pe care Gigel îl "transmite". Cum este posibil așa ceva?

Gigel nu văzuse de fapt fotografia. El știa floarea, a "fotografiat" floarea, o floare frumoasă, că doar el o alesese. Nu mai avea ochi pentru alte detalii "inutile" de care se împiedică alții. Ce dacă nu e clară. Că vorba lu' nea Adams, claritatea e nașpa.

Dacă Ionel face imprudența să-i spună lui Gigel ce conține de fapt "fotografia" sa, va fi mare tragedie. Ionel sigur are ceva cu Gigel, cel mai probabil îl roade invidia pentru că nu poate avea imagini la fel de bune. 

Dar dacă lucrurile ar sta altfel?

Să presupunem că Gigel are un trandafir roșu și o cameră foto. Gigel face o fotografie trandafirului și i-o trimite iubitei sale, Mărioara. Gigel are un mesaj clar, un subiect universal, o culoare potrivită mesajului și dacă nu mai prinde prin cadru și alte elemente inutile (de exemplu bicicleta sau parcarea din fața blocului sau vecina dezbrăcată din blocul de vis-a-vis - deși în acest caz sigur nu mai vedea floarea), toate  sunt concentrate într-o prezentare simplă pentru a fi ușor de înțeles. Contează și prezentarea. Vă dați seama cam ce ar crede Mărioara dacă Gigel îi dă o fotografie cu vecina dezbrăcată? Ea sigur nu observă nici o floare. Să presupunem că nu există nici o vecină. Dacă Mărioara este "superficială" și vede floarea neclară? Păi așa atenție îi acordă Gigel ei? 

Revenind la prima situație, pentru ca Gigel să "ofere" tuturor floarea sa, trebuia să-i dea un caracter de universalitate, să o arate simplu, corect și pe cât posibil într-o manieră cât mai personală, originală. Să-i confere un fond. 

Elliot Erwitt spunea că tehnica nu poate compensa lipsa abilității de a observa. Dar n-ar trebui să ne surprindă, pentru că tot el spunea că fotografia nu o studiezi (nu o înveți), o faci (celebrul "just do it", dar fără legătură cu Nike de această dată).

Corect, dar cele două nici nu se exclud. 

Mai spre zilele noastre, Tony Hewitt spunea că fotograful trebuie să-și dezvolte capacitatea de a vedea ce majoritatea nu poate și să-și asume rolul de a arăta lumea cum o vede el, prin pricepere, tehnică și echipament.

După un anumit nivel, lucrurile pot fi privite și altfel, dar deja este o discuție separată. Tot Henri Cartier-Bresson spunea că nu-l interesează fotografia și că doar vrea să surprindă un interval din realitate. Poate fi o idee bună să privim și astfel lucrurile.

Să vedem ce se întâmplă după alegerea subiectului.

În momentul cadrării s-au conturat mai multe abordări pentru compunerea imaginii. De fapt nu sunt atât de diferite, doar importanța pașilor este alta. Îi voi prezenta ca 1, 2, 3, însă nu trebuie să fie luați strict în această ordine. În mod cert nu există o rețetă universală pentru orice cadru, orice subiect, orice viziune. Dar când ai o serie de repere, ți se lărgește puțin capacitatea de a găsi o perspectivă favorabilă.  Diane Arbus spunea că nu-i place să aranjeze lucrurile și atunci când se află în fața a ceva, nu-l remodelează pentru a corespunde cerințelor ei, se remodelează ea. Într-o oarecare măsură are dreptate. Vedem mai târziu că nu sunt cu totul de acord și de ce.

Despre regula treimilor și alte bune practici în compoziție am mai discutat (ce ține de compoziție). Veți vedea acum că uneori mai multe "reguli" duc aproape la același rezultat, se sustin sau se completează.

1. Când te uiți prin vizor cauți să indentifici geometric ceea ce vezi. Ce formă are subiectul, ce formă au elementele ajutătoare, cum se "mișcă" liniile în cadru, ce echilibru se formează.

Să analizăm puțin următoarea imagine:

La o primă vedere, pare echilibrată. Poate prea echilibrată. Cum ne dăm seama în ce direcție trebuie "mutată" coloana? Ne-ar putea ajuta liniile din imagine să facem acest lucru? În primul rând trebuie să le identificăm.

Se observă că nu este cea mai bună abordare. O încadrare mai fericită ar fi fost următoarea:

Alt exemplu:

Modul în care cadrul se dezvoltă, crează diverse forme geometrice care vor trasa modul în care elementele cadrului relaționează și modul în care privitorul va urmări acel cadru. Dacă aceste legături nu există, imaginea devine deseori neinteresantă sau prea complicată pentru a fi urmărită cu usurință. Formele geometrice pot fi alcătuite de către subiect, de către subiect și alte elemente ale cadrului sau doar de către elemente ale cadrului. 

2. Al doilea pas în reprezintă identificarea spațiului negativ.  

Vă mai aduceți aminte de elementele din cadrul lui Gigel?

Spațiul negativ este spațiul din jurul subiectului. În pictură există o practică conform căreia subiectul trebuie construit pornind de la spațiul negativ. Practic nu se pictează subiectul, ci spațiul din jurul acestuia.

Această abordare ne forțează să ne concentrăm nu numai asupra subiectului, ci și asupra spațiului din jurul său. Astfel, aspecte care de obicei trec neobservate, deoarece în mod natural întreaga atenție este acordată subiectului, sunt mai bine folosite în compunerea cadrului.

Spațiul negativ în imaginea de mai sus este zona neagră. Spațiul negativ trebuie să vină în susținerea subiectului, nu să conțină elemente care ar putea distrage atenția.

3. Al treilea pas îl reprezintă verificarea cromaticii din imagine.

Trebuie să știm ce culori sunt complementare de exemplu. Ce nuanțe se pot combina mai bine și în ce situații pot fi ele valorificate la maxim. Am scris aici următoarele:

Culorile primare sunt cele care nu se obțin prin amestecul altor culori și sunt considerate culori pure - roșu, galben, albastru.
Culorile secundare se obțin prin amestecul culorilor primare - portocaliu, verde, violet.

Semnificații:

- Roșu - pasiune, dorință, energie, putere. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile calde. Este complementar cu verde, poate fi înlocuit de către portocaliu.
- Albastru - încredere, liniște, armonie. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile reci. Este complementar cu portocaliu, poate fi înlocuit cu verde.
- Portocaliu - bucurie, atracție, optimism. Face parte dintre culorile secundare și dintre cele calde.
- Verde - siguranță, speranță, liniște. Face parte dintre culorile secundare și reci.
- Galben - bucurie, prietenie, bogăție. Face parte dintre culorile primare și dintre culorile calde. Este complementar cu violet.
- Violet - înțelepciune, spiritualitate, mister, independență. Face parte dintre culorile secundare și reci.

- Gri și Maro - culori neutre, care nu contrastează cu nimic. Semnifică monotonie, tristețe.

Culorile dominante sunt cele care acoperă cea mai mare suprafață. În funcție de acest raport pot fi nuanțate anumite semnificații.
Proporțiile ideale sunt galben - violet 3:1 (imagine cu puternic caracter cald); portocaliu - albastru 2:1 (imagine cu un caracter cald); roșu - verde 1:1 (o imagine echilibrată).
Nu judecați culorile în termeni absoluți, priviți imaginile ca nuanțe și tonuri predominante.

Înțelegerea și aplicarea unei palete cromatice este mult mai complexă, dar orice are un început. Unele asocieri sunt mai plăcute și transmit privitorului un sentiment de liniște, altele pot genera o stare de neliniște.

Nici nu trebuie să ne blocăm în culori. Dar, pe cât posibil, să ținem cont de ele. De fapt nu trebuie să ne blocăm în nici o așa-numită "regulă". Scopul lor este să lărgească abordările, nu să le îngrădească. Îmi pot desființa afirmația cu un alt citat din Ansel Adams dacă vreți, care era impotriva regulilor, el vedea numai fotografii bune, lipsite de reguli. Până să ajungem acolo, ne folosim de ce putem.

Roșu fiind complementar cu verde, chiar dacă scopul meu era fotografia macro, am ales să fac altceva. Nu sunt cele mai reușite cadre, dar sunt un bun exemplu.

La fel și aici:

Tendința naturală a unui începător ar fi fost să scoată ochii gâzelor ...

... fără să observe puțin culorile, dezvoltarea cadrului. Probabil nici nu ar mai fi văzut frunzele sau florile.

Din această cauză susțin mereu că sunt utile cât mai multe cadre, dar diferite, cât mai diferite. Mai largi, mai strânse, cu diverse perspective.

În alte situații puteți profita de omogenitarea tonurilor, chiar dacă vi se poate reproșa lipsa contrastului:

Sau:

Nu neglijați nici semnificația culorilor. De exemplu doar din culoare se poate sugera cu totul altceva, deși subiectul este același:

N-am acordat o atenție foarte mare editării, dar cred că înțelegeți ideea. În funcție de mesaj puteți alege o culoare sau în funcție de culoare puteți alege mesajul. Nu forțați asocieri nepotrivite. Dacă doriți să transmiteți un anumit lucru și culoarea sugerează altceva, se poate contura ușor o rețetă a dezastrului.

Veți spune că nu se poate controla fundalul pe teren. Că natura nu face cromatica după "regulile" noastre. O mai țineți minte pe Diane Arbus?

Ei bine, eu cred că puteți "remodela" puțin natura. De exemplu nu se știe niciodată cum o încadrare schimbă total spațiul negativ din jurul subiectului:

Ce aminteam mai sus? Diverse perspective. Aici vă remodelați voi.

Dar imaginați-vă și că aveți la voi câteva cartoane colorate. Cam câte credeți că vă trebuie? Pentru un efect interesant, nu trebuie să fie uniform colorate, ci mai mult ceva de genul:

Astfel puteți utiliza un subiect care se află într-un context nefavorabil, dar el ca subiect este unul extrem de bun. 

Fotografia este și un joc al manipulării. Însăși ideea de a prezenta ceva anume rupt din context și de a sugera un lucru real sau nu, reprezintă o formă de manipulare. Nu trebuie să vă fie frică să vă jucați.

Știu că pentru un începător este greu să-și pună multe întrebări. În primul rând pentru că are un acces redus la imagini deosebite. Dar dacă nu exersează mult, nu va avea cunoștințele necesare pentru a surprinde acele imagini așa cum trebuie, când le întâlnește. În acest context, încurajez alegerea oricărui subiect, oricât de banal, într-o prezentare considerată clișeu, dacă altfel nu se poate, dar fotografiat cât mai bine posibil, cu încercarea adăugării de la cadru la cadru a unui element original, a unei noi viziuni. Și până să mai vină cineva să-mi dea noi citate din domnul Adams, știu ce spune.

Helmut Newton afirmase cândva că primele 10.000 de fotografii sunt cele mai proaste. Dar asta era pe vremea filmului. În era digitală numărul lor poate crește la 100.000 lejer. Desigur că nu sunt de total de acord. Nu și dacă încerci să nu fie. Așa cum nu sunt de acord nici nu afirmația lui Ansel Adams că 12 imagini deosebite pe an reprezintă o "recoltă" bună. Cum nu suntem Ansel Adams, ne "mulțumim", nu cu mai puțin, ci cu mai mult. Dar nu cu mult mai mult. Vă recomand să triați foarte mult fotografiile. Să alegeți 2-3 cadre dintr-o serie de câteva sute.

Încercați să nu prezentați lucrurile așa cum ele se arată tuturor. Căutați cadrele deosebite. De exemplu nu fotografiați totul de la nivelul ochilor. Foarte probabil ca o astfel de imagine să nu comunice în cel mai bun mod frumusețea acelui lucru. Încercați să descoperiți cadrele "ascunse". Cele pe care nu le observă oricine.

Vor mai exista altfel de prezentări și pe viitor. Sper să vă fie de folos.