ACTUALIZARI

Playlist martie 2012



marți, 5 octombrie 2010

Despre fotografie ... (3) Compoziția

Introducere

Știu că vă încearcă o întrebare: „De ce acest "curs" nu respectă orânduirea clasică care începe cu aparatul, setările etc.?”

În înțelegerea mea, fotografia ține de capacitatea de a vedea, de a înțelege și de a lua decizii. Aparatul este doar un instrument, setările sunt doar mijloace de punere în practică a deciziilor luate.
Capacitatea de a vedea se referă la capacitatea de identificare și previzualizare a reproducerii a ceea ce vedem de către aparat. Sună complicat, poate și este, dar dacă se pun în vedere câteva aspecte mai importante, lucrurile se simplifică. Adevărata artă de a vedea este nativă sau apare ori se îmbunătățește în urma experienței directe, nu citind ceva anume.


O fotografie nu începe cu aparatul, ci are următoarea abordare:  
(1)identificarea subiectului (indiferent că este el om, copac, bloc, stradă etc. etc.);
(2)determinarea cadrului (perspectivei) cel mai avantajos pentru acel subiect, ținând cont de plasarea în spațiu, printre lumini și umbre;
(3)alegerea setărilor potrivite și folosirea aparatului, în considerarea condițiilor existente sau necesare în funcție de rezultatul final (intermediar) urmărit. Am precizat și intermediar pentru că sunt cazuri în care este necesară o procesare ulterioară a imaginilor pentru a obține ce ne dorim.

Identificarea subiectului pare ceva simplu, dar dacă vă gândiți puțin, nu este chiar așa. De fapt este de departe cel mai dificil pas și culmea devine tot mai dificil cu cât experiența crește, deoarece și exigența crește, iar subiectele cu adevărat interesante, aflate în ipostaze interesante ori plasarea lor ca atare este un lucru greu de realizat.
Găsirea subiectului presupune efort fizic, căutări, eșecuri, depinde și în mare măsură de natura sa, dar în general un subiect bun trebuie căutat, rar vine el la tine. Deși se spune că o fotografie bună te găsește, cam greu să te găsească chiar acasă. Sunt multe subiecte și prin casă, dar totuși au un caracter finit și oarecum repetitiv. 
Imaginea 1. Puțin probabil să surprindeți un astfel de cadru dacă rămâneți acasă.
Determinarea cadrului și a încadrării optime  țin de creativitate, experiență, scop urmărit uneori, nu se poate standardiza, nu vă pot spune sau nu vreau să vă spun ce să faceți foarte exact, nu vreau reproduceri și imitații.

Important este întâi să înțelegeți ce fotografiați și apoi să treceți la compunerea fotografiei.
Compoziția nu se poate preda, nu se poate învăța. Aș putea să transmit niște stereotipii și să va spun că astea sunt regulile, trebuie să le aplicați. 
Ce vă voi scrie aici sunt niște idei călăuzitoare, niște practici preferabile dacă doriți, vreau să trasez niște linii de ghidare, nu de îngrădire. 

Vă recomand de la început să fotografiați orice - oameni, animale, clădiri, mașini, flori, copaci, cadre mai largi, mai înguste, care să le combine în cele mai ciudate moduri, absolut orice. Asta vă va ajuta fie să determinați ce anume vă place cel mai mult să fotografiați, fie vă lărgește din start orizontul (foarte mulți inițial se limitează la 2-3 situații). Experimentați! 

Alegerea aparatului, obiectivelor și setărilor potrivite se poate învăța însă, deși fiecare fotografie are particularitatea ei, există anumite puncte de plecare. De exemplu există o regulă pentru a fotografia în lumina soarelui -„regula f/16”, sau o regulă pentru a fotografia luna - „regula f/11”, dar personal am văzut că luna iese mai bine cu diafragma închisă la f/13 în anumite situații. Porniți de la "regulă", nu vă limitați să o aplicați mecanic.


În fotografie nu sunt reguli. Folosiți „regulile” ca puncte de plecare, interpretați-le, inovați-le, combinați-le cât mai creativ posibil.
Scopul final este imaginea, care la rândul ei trebuie să transmită ceva sau să aparțină unui gen, nu trebuie să fie mereu o manifestare artistică.
Imaginea 2. Fotografie de vacanță din Barcelona.

La nivel de începător este bine să tratăm fotografia din 2 aspecte diferite, care nu se exclud, dimpotrivă:


(1) imortalizarea obişnuită a unor locuri sau lucruri pe care le vedeți prin vacanțe mai ales. Unii numesc asta chiar „Point-and-shoot”, deși termenul desemnează de fapt o cameră foto de mici dimensiuni cu funcții simple de bază, dar se potrivește bine procesului (vezi Imaginea 2);
(2) abordarea estetică a fotografiei, pornind de la diverse „reguli” ale compoziției (vezi Imaginea 1).
Nu pot totuși exclude și fotografia ca exprimare artistică, dar o voi trata separat. De foarte multe ori cele de mai sus sunt un bun punct de plecare.
Imaginea 3. Vă voi explica la timpul potrivit cum am obținut această imagine doar cu ajutorul aparatului în principal.



Imortalizarea obișnuită este denigrată cu mare avânt de către foarte mulți fotografi, deoarece nu respectă nici una dintre „regulile” compoziției decât tangențial și pur întâmplător.
Nu mă număr printre ei, dar nici fotograf nu sunt, așa că este de înțeles.

„Reguli” privind încadrarea 

Abordarea estetică a fotografiei prezintă un grad sporit de dificultate. „Estetica” vine din filosofie, termenul a fost introdus de către A. G. Baumgarten în 1750 în lucrarea „Aesthetica”. Conform acestuia „estetica” este știința cunoașterii senzoriale. Baumgarten distinge între cunoașterea senzorială și cunoașterea pură (a gândirii) prin contrastul dintre scopul esteticii și a logicii: prima urmărește frumosul, iar a doua adevărul. Sursa 
Pornind de aici se poate discuta la nesfârșit despre ce este „frumosul”, „frumosul artistic”, „frumosul natural”, contextul în care trebuie privit, cum este influențat de o serie de factori precum societatea, educația, predispozițiile native etc.


Prima greşeală pe care o face aproape fiecare începător (și nu numai) este să-şi fie suficient sieşi. Până şi când citeşti sună rău și nu cred că se aplică numai aici. Ce înseamnă asta în cazul nostru particular?
Are tendința de a spune că toate fotografiile făcute, trebuie în mod necesar să-i placă numai lui. Pe termen scurt, abordarea îl scuteşte de multe întrebări inutile, pe termen lung îi va limita evoluţia. Am trecut prin aşa ceva și eu. De fapt cam tot ce am scris am şi experimentat, nu ar avea sens să discutăm discuţii. Şi ideea de bază a acestor prezentări este ca în final să experimentaţi pornind de la ceva concret.

Asta nu înseamnă să treceţi automat în extrema cealaltă, așa cum este românul sau omul obișnuit să o facă. Extremele sunt dăunătoare. Nu trebuie să ajungeţi să faceţi fotografii pentru ceilalţi şi să nu vă placă, ce rost ar avea? 
Singurul caz în care faceţi asta ar fi dacă deveniţi profesionişti şi vă adresaţi unui anumit public, clientelă etc. Poate chiar şi aici un fotograf cu personalitate şi-ar impune stilul într-o măsură mai mică sau mai mare. 

Până nu de mult gândeam astfel: „E petrecerea mea şi fac ce vreau cu ea”. Ce a determinat o schimbare? Nevoia de a evolua şi de a ieşi din propria rutină. La început poate veți porni timid, apoi depinde de voi în ce direcţie vă îndreptați, important este ca primul pas să fie cel corect sau cât mai corect.
Toți suntem supuși, într-o primă fază, mai mult sau mai puțin unor convenții cu privire la frumos (care se modifică în timp sau care diferă de la o regiune la alta de exemplu),  apoi unor limitări native sau predispoziții („limitare” sună înjositor totuși), ca abia în final să găsim „frumosul pur”, universal valabil. 


O primă convenție care se aplică compoziției este „regula treimilor”.

Regula treimilor este destul de simplă, cadrul va fi împărțit în 9 părți egale prin intermediul unor linii imaginare, numite linii de forță, iar punctele în care aceste linii se intersectează fiind puncte de forță. (Imaginea 4)


Imaginea 4


Ar fi suficient că v-am spus ce presupune și că trebuie să o aplicați, dar există un mic neajuns. În mod natural începătorul are tendința de a centra subiectul în cadru și de a apela la simetria geometrică. 

Consider important să înțelegeți de ce se întâmplă acest lucru și cu ocazia asta mai aflați și alte informații interesante. 
 În primul rând precizam la început că trebuie să „vedeți”. Există o diferență majoră între modul cum vede omul și cum vede aparatul.
Omul are o vedere binoculară tridimensională, aparatul foto doar monoculară, bidimensionlă (desigur că se fac primii pași serioși spre fotografia 3D, dar mai este până la utilizarea ei pe scară largă - încercăm și noi într-o prezentare viitoare să obținem o imagine 3D).
Ochiul se aseamănă cu un aparat foto.
Imaginea 5
Imaginea 6. Reprezentare schematică. Sursă original
Corneea este primul mediu de refracție a luminii, echivalent al lentilei la obiectiv. Deoarece poziția și forma ei nu pot fi modificate, omul are distanță focală fixă. Pupila este echivalentul diafragmei, ea se închide sau se deschide (se dilată sau se contractă) pentru a controla cantitatea de lumină care trece.
Sensibilitatea ochiului uman este aproximativ f/2.5 în mod normal, închiderea maximă fiind aproximativ f/8 în lumină puternică. 
Cristalinul este al doilea mediu de refracție și realizează focalizarea, fiind mobil și elastic. 
Retina este echivalentul senzorului la aparatul foto. 
Pleoapa este echivalentul shutterului. Este cea mai simplă modalitate de a înțelege ce este shutter-ul - o pleoapă mereu închisă. Cu cât stă deschisă mai mult, cu atât trece mai multa lumină spre senzor.
Imaginea 7

Imaginea 8

Imaginea 9

Imaginea 10

Imaginea 11
Observați cum de la „Imaginea 7” la „Imaginea 11”, shutter-ul a fost din ce în ce mai mult deschis (a scăzut viteza, a crescut durata expunerii).

Prin așezarea ochilor, omul are un câmp vizual de aproximativ 180 de grade, dar numai o porțiune redusă poziționată central este clară, în focus. 
Astfel este natural ca omul să poziționeze central în câmpul său vizual obiectele asupra cărora își concentrează atenția. 

Există și o altă explicație. Trebuie să înțelegem la nivel minim cum focalizează un aparat foto și anumite particularități.

Dar ce înseamnă focus și a focaliza? Simplu spus, focalizarea este procedeul de reglare a clarității imaginii subiectului vizat, folosind un ansamblu optic. 
Imaginea 12. Neclar (out of focus)

Imaginea 13. Clar (in focus)
Focalizarea se poate realiza manual (MF) sau automat (AF).
Aparatele foto realizează focalizarea automată cu ajutorul unor puncte de focus și prin 2 metode:
(1) pe baza detectării diferențelor de contrast pe o anumită distanță prestabilită - contrast detection;
(2) pe baza detectării diferențelor de iluminare a unei anumite zone - phase detection - până nu de mult apanajul aparatelor DSLR, dar chiar foarte recent Fujifilm a introdus „TTL phase detection” la camerele compacte. Apropo, TTL vine de la „through-the-lens”, prin obiectiv.


Senzorii de focalizare sunt în principal de 2 feluri, de tip linie și de tip cruce (cross type sensor). Cel de tip linie detectează pe o singură direcție, cele de tip cruce (care sunt de fapt 2 senzori de tip linie), detectează pe 2 direcții. 
Există și un al treilea tip, stea (dual diagonal cross-type sensor), nu intru în detalii, detectează pe toate 4 direcțiile. 
În funcție de aparat, ei sunt activați ca linie, cruce sau stea în combinație cu anumite deschideri ale diafragmei. La unele sunt de tip cruce sub f/5.6, altfel devin de tip linie, la altele pot deveni de tip stea sub f/2.8 etc.
Numărul punctelor de focalizare diferă în funcție de clasa aparatului, de la 3 la peste 50, pentru DSLR-urile profesionale (exemplu: D300s are 51). 
Fie că ne uităm pe un ecran sau printr-un vizor când focalizăm, prin punctele de focalizare sau prin ghidaje, atenția ne este îndreptată spre centru:
Imaginea 14. Vizorul (viewfinder).

În general cele de tip cruce sunt concentrate central. De exemplu la noul lansat Nikon D7000, deși are 39 de puncte de focalizare, doar 9 sunt de tip cruce și sunt poziționate central. 
Foarte mulți fotografi profesioniști folosesc numai punctul de focalizare central (dacă nu se impune folosirea tuturor punctelor de focalizare, de exemplu pentru fotografia sportivă), deoarece asigură cea mai bună focalizare, corelat și cu faptul că obiectivele în general au cea mai clară imagine în centrul ansamblului optic (termenul folosit fiind „sharp”) și mai puțin clară spre margini („soft”).

Cum interpretăm „regula” treimilor în acest context atunci?

„Regula” treimilor a  apărut ca o constatare, nu ca o invenție și oricum nu este ceva recent.
O serie de studii au relevat faptul că  atunci când privim o fotografie, atenția ne este îndreptată în mod natural spre „punctele de forță”, deoarece asociem o plasare a subiectului (sau a unui punct de interes al subiectului) pe unul dintre punctele de forță cu o dinamică imprimată imaginii, comparativ cu plasarea centrală care dă impresia de static. De asemenea asociem plasarea liniei orizontului de exemplu, pe una dintre liniile de forță și nu pe baza simetriei geometrice, pentru a crea un echilibru estetic și nu matematic.
De ce nu se mai aplică concentrarea atenției central? Pentru că fotografia deja se află integral în câmpul nostru  vizual clar și atenția ne este influențată de către alți factori. De exemplu se consideră punctul 4 din Imaginea 4 ca fiind punctul cu forța cea mai mare pentru persoanele care citesc de la stânga la dreapta, deoarece vor proceda la fel și cu vizualizarea unei imagini (eu am o sensibilitate spre poziționarea în punctul 1, deși citesc tot de la stânga la dreapta).
Știu că este foarte probabil să nu fi simțit personal aceste aspecte până nu le-am precizat aici și atunci să le disconsiderați. Nu vă pot obliga să le adoptați, depinde de voi care va fi alegerea făcută.
Până la urmă scopul este de a pune lucrurile în perspectivă, nu de a le impune. 


6 comentarii:

  1. Bravo, nene. Drept rasplata, am dat de mancare la pestisori. :P
    Esti incredibil cata rabdare poti sa ai. Ai imbatranit atat de mult de cand nu ne-am mai vazut?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc!
    Încerc din mers să le aduc la o formă cât mai logică și accesibilă. Dacă timpul permite, le voi reorganiza și pe primele două.
    Și da, am ceva fire de păr alb.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa prezentare ! Daca se poate, as interveni (in modul constructiv pe cat posibil), fara a dori sa critic, in legatura cu punctele de maxim interes:
    Eu stiam (de la cursul foto al domnului Mircea Albu, art-image.ro) ca fotografia e ca o pagina scrisa. Privitorul o citeste de la stanga la dreapta, astfel privirea "sare" peste punctul 1 (=introducerea,de regula neinteresanta) si "cade" pe punctul 2 (=cel mai important punct), acesta fiind punctul unde privirea "stationeaza" pentru prima data pe acea fotografie. Se trece mai departe la punctul 4, care ar avea o "putere" mai redusa iar 3 ceva mai redusa decat 4. Deci ar fi in ordinea 2,4,3,1. Un argument in plus ar fi ca , in general, exista linii care ghideaza atentia spre subiect. In cazul in care avem o "sageata" ascendenta cu varful spre "2", se transmite ceva pozitiv, optimism,etc. In cazul in care folosim "4", vom avea o linie descendenta, opusa ca sens, deci pesimista, negativa, dramatica,etc. Deoarece "sagetile" de care spuneam ar fi orientate de la stanga la dreapta, ar fi motivul pentru care punctele 2 si 4 ar fi "mai puternice". Se spune ca aceste observatii au fost facute in diverse cercetari ce tin de psihologia omului.... Probabil sunt mai multe teorii dar care, dupa cum spuneai, nu sunt menite sa ingradeasca fotograful ci sa-l ajute sa transmita un mesaj prin ceea ce inregistreaza cu aparatul foto. Mesajul se transmite de multe ori subliminal si de aceea e bine sa intelegem de ce se intmapla sa ne placa enorm o fotografie aparent simpla si banala...in special cele alb-negru (doar liniile si formele conteaza in transmiterea mesajului, culorile sunt de prisos).....
    Astept cu interes continuarea !

    RăspundețiȘtergere
  4. Contribuția este foarte foarte bine venită.
    Ce ai explicat nu poate fi decât informație foarte utilă.

    Da, sunt mai multe „reguli”, mai mult sau mai puțin generale sau/și aplicabile la scară largă. Și eu știam despre „citirea” cadrului, cu punctul 4 ca punct de maxim interes și acum ai previzualizat puțin și din prezentarea următoare.
    Recunosc că îmi este greu să concentrez multă informație într-o prezentare ce se vrea totuși ușor de citit și înțeles, de asta am ales să fie mai largi scrierile decât îmi doream la început.
    Totuși, dacă tot ai amintit, până voi scrie la întrepătrunderi cu alte reguli, punctul 4 din „regula treimilor” este cel mai aproape de „proporția de aur” folosită încă din antichitate. Doream să scriu puțin despre numerele lui Fibonacci de asemenea, o privire matematică asupra esteticii sau cum există ordine în haosul unor percepții atât de iraționale la prima vedere.

    Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte tare,sunt incepator,m-ai dat gata prin ce explicatii poti sa dai.BRAVO,felicitari si tine-o tot asa ca sa invatam si noi.

    Stima maxima,Catalin.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...