Data trecută am rămas la des amintita „regulă” a liniilor care ghidează privitorul spre punctul de interes. La cât de des este pomenită, cam atât de rar sunt prezentate și alte aspecte legate de această abordare, care este mai mult un procedeu, decât o regulă.
Vă voi arăta câteva exemple de „linii” interesante, dar care nu au drept finalitate subiectul, ele fiind elementul forte al cadrului, iar subiectul, dacă există, capătă un rol secundar. Aceste imagini au o altă abordare, o altă „citire”. Folosirea liniilor ne „plimbă” prin cadru și accentuează spațialitatea.
Linii care ghidează privirea spre anumite puncte de interes:
Linii care ne plimbă prin cadru:
„Liniile” pot fi căi ferate, râuri, poduri, drumuri etc., am încercat mai sus să vă dau exemple cât mai variate.
Tot la capitolul „linii” aș integra și folosirea formelor geometrice în cadru:
Încălcarea regulilor
Am încercat să vă dau chiar mai sus o serie de exemple cu încălcarea regulilor. Ba chiar aș spune ca atunci când faceți o fotografie să apelați la reguli numai dacă ați epuizat orice altă posibilitate. În felul acesta sper să apelați la stereotipii cât mai puțin sau să dati șansa unui cadru să se dezvolte și altfel. Până la urmă regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
De asemenea nu uitați că uneori anumite reguli (abordări, procedee - cum doriți să le spuneți) pot avea o putere mai mare ca altele.
O abordare centrală a creat un efect interesant:
Aici centrat mi s-a părut cadrul ca fiind cel mai echilibrat:
Am tăiat din om pentru a pune accentul mai mult pe bufniță:
Deși nu este natural, unghiul transformă imaginea radical, o scoate din banalitate:
Aici centrat mi s-a părut cadrul ca fiind cel mai echilibrat:
Am tăiat din om pentru a pune accentul mai mult pe bufniță:
Deși nu este natural, unghiul transformă imaginea radical, o scoate din banalitate:
Nerespectarea proporțiilor poate da naștere unei imagini deosebite:
Zona dinamică care trebuie să urmeze unui obiect aflat în mișcare nu este necesară dacă există alte elemente care să sublinieze acest lucru:
Și excepțiile pot continua. Creativitatea este deasupra tuturor regulilor. Mesajul poate și el să pună regulile într-un plan secundar. Încercați mai multe abordări ale aceluiași cadru și alegeți-o acasă pe cea mai potrivită.
Încadrare - focus - reîncadrare
Pentru a respecta regula treimilor sau alte procedee, există o tehnică numită „focus și recompunere”.
Dacă vă mai aduceți aminte din prezentările anterioare, punctele de focalizare sunt concentrare central de obicei, uneori cel mai eficient fiind numai în centru. Pentru a avea un focus cât mai clar și rapid este normal să focalizăm central. Dar astfel suntem foarte limitați în compunerea cadrului (nu numai pentru a respecta regula treimilor).
O soluție este să recompuneți cadrul după ce a fost focalizat subiectul, prin mișcarea aparatului. Manevra funcționează doar dacă focalizarea aparatului este setată pentru a se „bloca” pe un anumit câmp de focalizare.
Cum spuneam, shutter-ul este ca o pleoapă mereu închisă, care se deschide la apăsarea definitivă a unui buton - shutter release button.
Același buton este folosit și la focalizare prin apăsarea la jumătate, dacă aparatul și obiectivul sunt setate pentru focalizare automată (AF).
Punctele de focalizare pot fi activate în două moduri principale: să funcționeze toate și aparatul să aleagă automat zona de focalizare din cadru sau să funcționeze numai unul (de obicei cel poziționat central) asupra căruia ai control deplin.
Focalizarea automată este de mai multe feluri. Deși poartă diverse denumiri, practic se comportă la fel și voi face referire la denumirile întâlnite la Nikon:
AF-C - focalizare automată în mod continuu. Practic aparatul va încerca permanent să focalizeze subiectul sau anumite zone pe care le consideră el a fi vizate (în funcție și de punctele de focalizare activate). Dacă apăsăm butonul pentru shutter la jumătate și mișcăm aparatul, va focaliza permanent.
Avantajul acestui mod este că imaginea va fi mereu focalizată, mai ales dacă subiectul se află în mișcare (există și derivate din acest mod, pentru a păstra automat focusul pe un subiect care se mișcă în cadru, de exemplu „3D tracking”). Neajunsul este că nu există un control foarte bun asupra zonelor focalizate dacă dorim recompunerea sau chiar și când subiectul este în mișcare. Dacă focalizăm un subiect prin ținerea la jumătate a butonului pentru shutter și mișcăm aparatul, el nu va păstra subiectul respectiv în focus, ci va focaliza pe noi obiecte sau zone, chiar dacă subiectul devine staționar.
AF-S - focalizare automată o singură dată. Când ținem apăsat butonul pentru shutter la jumătate, focusul s-a „blocat” pe zona aleasă și putem muta aparatul pentru a recompune cadrul.
Avantajul este că recompunerea cadrului va păstra subiectul în focus. Dezavantajul apare dacă fotografiem și obiecte aflate în mișcare și staționare, deoarece trebuie să schimbăm mereu modul de focalizare automat.
Pentru a elimina neajunsul de mai sus, au fost introduse 2 metode.
Prima este un al doilea buton numit „autofocus lock” (AF-L) care permite „blocarea” focusului pe un anumit subiect atunci când folosim AF-C.
A doua metodă este una automată, „autofocus automatic” (AF-A), prin care aparatul decide când un subiect este în mișcare sau nu.
Mă opresc puțin asupra AF-L. Acest buton, introdus pentru prima dată de către Canon la aparatele pe film SLR în 1989, oferă o serie de avantaje, dar este neglijat foarte des, mai ales de către începători. În fond trebuie să lucreze cu 2 butoane simultan, pe când apăsarea unui singur buton pare mai simplă.
AF-L de obicei este asociat și cu AE-L. AE-L înseamnă că va fi „blocată” și expunerea împreună cu zona de focus. În principiu se pot separa cele 2 funcții, dacă nu se dorește și blocarea expunerii, dar este un lucru foarte util (din păcate nu este acum momentul pentru abordarea ei).
AF-L poate fi folosit și la fotografierea unui subiect care se mișcă. Să presupunem că o mașină va trece printr-un anumit loc. Prefocalizați locul respectiv, apăsați AF-L și când trece mașina declanșați. În funcție de aparat se pot combina diverse setări pentru a obține anumite rezultate. Vă povestesc mai multe la fotografierea lucrurilor în mișcare și cu alte ocazii despre AF ON/OFF, AF-L și AE-L.
Pentru recompunerea cadrului trebuie să folosim fie AF-S, fie AF-C+AF-L.
Dar cât de bine focalizat mai este un subiect (sau zonă a acestuia) dacă „blocăm” focusul și mișcăm aparatul?
Pentru a înțelege această zonă de focus, întâi să ne imaginăm fotografia în profunzime, ca pe o succesiune de geamuri transparente, fiecare fiind un plan de focalizare. Apoi fiecare geam în funcție de închiderea diafragmei, are o zonă clară („in focus”) și una neclară („out of focus”).
Observați în imaginea următoare cum același plan (poziționat în adâncime) a ieșit focalizat.
Pentru ca la recompunere să nu pierdem planul de focus, mișcările trebuie să fie stânga/dreapta și/sau sus/jos, nu înainte/înapoi.
O serie de teste au arătat că există mici defocalizări ale subiectului chiar în condițiile de mai sus, dar de obicei sunt neglijabile. Dacă trebuie să vă mișcați o distanță mare de la subiect pentru a recompune cadrul, atunci poate este mai bine să folosiți un punct de focalizare mai aproape de subiect, dacă nu chiar pe acesta, dar numai dacă în mod normal rezultatul este unul slab.
Aceste abordări se bazează pe folosirea focalizării automate. Multe dintre neajunsuri vor fi eliminate prin focalizarea manuală, dar apar altele. De exemplu majoritatea aparatelor nu au un vizor sau un ecran suficient de sensibile pentru a știi exact claritatea imaginii. Apoi nu multe obiective permit reglarea suficient de fină a focalizării. Și nu în ultimul rând (lucru valabil și dacă blocăm focalizarea) este foarte ușor să pierzi câmpul de focus prin mișcări involuntare.
De asemenea cu cât diafragma este mai deschisă și DOF-ul este mai mic, cu atât va fi mai puternică defocalizarea și se va realiza la cele mai mici mișcări.
La recompunere mai trebuie să aveți în vedere un aspect. L-am mai precizat, dar îl reiau și aici. În general obiectivele au o zonă centrală în care imaginea este mai clară și apoi spre magini devine mai „moale” (soft - se pierde din claritatea detaliilor și din puterea culorilor). S-ar putea ca la recompunerea unui cadru, deși nu sunt erori în focalizare, totuși subiectul să nu mai fie foarte clar.
Crearea unei fotografii nu este o muncă simplă și poate fi frustrant uneori. Nu renunțați ușor. Răbdarea trebuie să caracterizeze orice fotograf, amator sau profesionist.
Reîncadrarea în post-procesare. Cum putem salva un cadru ratat
Reîncadrarea după ce am făcut fotografia portă denumirea de „crop” - „tăiere”. Aproape orice program de gestionare a fotografiilor permite tăierea și resalvarea imaginilor - despre programe mai târziu însă.
Mai jos este un cadru care nu pune în valoare subiectul. 
De obicei se recurge la această procedură din diverse motive. Nu s-a făcut corect încadrarea, nu era timp, acasă vi se pare mai bună altă abordare etc.
Totuși se impun anumite condiții pentru a fi reușită operația. Să aveți o imagine de mari dimensiuni (mulți megapixeli) și să fie de o calitate măcar bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu