Despre fotografie ... (2) Cadrul - proportii, distanta focala, unghiul de cuprindere.

De la instantaneu la fotografie.

Termenul “fotografie” este unul cu o largă cuprindere. Pentru a înţelege mai uşor unele aspecte, am ales să folosesc această formulare, “de la instantaneu la fotografie”. Recunosc că sună mult mai bine în engleză, “from snapshots to great shots”. Şi chiar dacă nu este foarte originală, este extrem de sugestivă. În plus, recunosc că nu am citit cărţile care tratează acest subiect, aşa că încercaţi să nu comparaţi abordările, dacă se potrivesc, este poate doar datorită firescului lor.

Formularea poate fi interpretată din două perspective (din punctul meu de vedere), una pozitivă şi alta negativă.

Cea negativă pune egal între “snapshot” şi redarea banală a realităţii, în opoziţie cu “great shot”, surprinderea şi transmiterea trăirilor din spatele unei imagini.

Cea pozitivă priveşte “snapshot”-ul ca pe un instantaneu care redă cât mai fidel cotidianul, comparativ cu “great shot”, care presupune interpretarea şi redarea într-o manieră personală deosebită (aşa de dragul variaţiunii, deşi puteam să vă sugerez să recitiţi vreo două rânduri mai sus).

Noi încercăm să facem din “snapshot”-ul negativ, unul pozitiv, chiar împins spre “great shot”, de ce nu, pornind de la cadru, încadrare, culori, obiective, setări etc. etc., sunt o mulţime de lucruri de spus, dar trebuie luate încet, cu exemple.

Eventual dacă-mi vin alte idei pe parcurs, în funcţie de reacţii, aşa cum a fost cazul acum, deşi aveam alt plan, mă adaptez.

Atenţie la faptul că majoritatea celor spuse se aplică oricărui aparat de fapt, inclusiv referirile la obiective.

Obiectivul

Deoarece vorbesc despre „imagine”, mi se pare natural să încep cu „ochiul” aparatului (sau cum veți vedea, o parte a „ochiului”, dar una extrem de importantă), limitat la ce mă interesează acum.

Obiectivul (grupul optic sau în engleză „lens”) este o componentă esențială a oricărui aparat foto (sau video) deși nu pare la prima vedere. Rar un începător acordă atenție obiectivului deoarece nu-l înțelege. Pune mai mult preț pe datele ale aparatului precum rezoluția (megapixeli), dimensiunea ecranului, mai nou capacitatea de a înregistra filme și altele.

Dar obiectivul are un impact major asupra unor multitudini de factori care influențează calitatea produsului final, imaginea. Și pot menționa claritate, culoare, contrast etc.

În „Imaginea 1” aveți un exemplu de obiectiv pentru aparatele DSLR, pentru că această categorie de aparate va fi în centrul atenției aici, dar multe dintre lucrurile precizate se aplică tuturor aparatelor foto.

Imaginea 1

Sursa

Pe un obiectiv veţi observa scrise o serie de valori. Încerc acum să explic în mare ce reprezintă și de ce sunt importante.

1. (24-105) mm - reprezintă distanţa focală (focal length)

Momentan nu intru în detalii, puțin mai jos va fi reluată și prezentată complet.

Voi folosi acest prilej pentru a discuta puţin despre senzori, filmul pe 35mm (apropo, denumirea de “35mm” vine de la lăţimea acestuia)

Imaginea 2.

şi DSLR-uri pt. a înţelege de ce se vorbeşte mereu despre ××mm şi echivalentul lor în film pe 35mm, dar despre senzori şi calitatea imaginii voi vorbi mai târziu, momentan nu este necesar.

Aparatele SLR (single-lens reflex camera) pe film de 35mm aveau un senzor de 36×24mm.

Imaginea 3.

Aparatele DSLR (digital SLR) full frame păstrează această dimensiune a senzorului. DSLR-urile full frame sunt foarte scumpe, nu le voi avea în vedere nici acum, nici mai târziu, dacă ajungi să cumperi un “full frame” deja fotografia mai are puţine necunoscute pentru tine.

Dintre DSLR-urile cu senzor mai mic, APS-C (Advanced Photo System type-C) ne interesează pe noi în mod special, fiind cel mai utilizat (ca o scurtă paranteză, ştiu că la modă acum sunt şi micro four thirds, dar personal nu le apreciez şi nu le voi menţiona, prea multe neajunsuri, deşi am văzut şi ideea de micro four thirds DSLR – Lumix G1, G2). Dimensiunile variază între 20.7×13.8mm şi 28.7×19.1mm, influenţând proporţional unghiul de cuprindere (“câmpul vizual”) cu acelaşi obiectiv la aceeaşi distanţă focală, care este mai mic decât în cazul “full frame”-urilor şi este raportat la “full frame” printr-un crop factor de mărimi diferite:

– 1.7× — Sigma SD14, Sigma SD10, Sigma SD9, Canon EOS DCS 3*

– 1.6× — Canon EOS 7D, 500D (T1i), Canon EOS 550D (T2i), 60D, 50D, 1000D, 40D, 400D, 30D, 450D, 20Da, 350D, 20D*, 300D*, 10D*, D60*, D30*

– 1.54× — Pentax K20D, Pentax K-7

– 1.53× — Pentax *istD*, Pentax *istDs*, Pentax *istDs2†, Pentax *istDL*, Pentax *istDL2*, Pentax K100D*, Pentax K100D Super*, Pentax K10D, Pentax K200D

– 1.52× — all Nikon DSLR cameras except the full-frame D3, D3s, D3x and D700; all Fuji, Sony (except for the full-frame α 850, α 900), and Konica Minolta DSLR cameras.

– 1.3×** — Canon EOS-1D Mark IV, 1D Mark III , 1D Mark II (and Mark II N), EOS-1D?, Kodak DCS 460*, DCS 560*, DCS 660*, DCS 760*, Leica M8, M8.2

Notes:

*discontinued

** A 1.3× Focal Length Multiplier is also known as APS-H. Actual multiplier factor is 1.25×, though commonly referred to as 1.3×

Sursa

Imaginea 4.

Imaginea 5.

Astfel, la un aparat cu senzor APS-C crop factor 1.5, cu 50mm imaginea va apărea ca fiind mai aproape (dar nu este), cadrul cuprins este mai îngust decât ce vedem noi. De fapt 50mm acum este echivalentul a 75mm pentru aparatele pe film de 35mm. Mai aproape de câmpul vizual al omului ar fi un obiectiv de 30-35mm pe un DSLR APS-C.

Valori mai mici, de exemplu 16mm, înseamnă că obiectivul este capabil să cuprindă mai mult decât vedem şi în mod sigur aţi auzit de obiective wide. Cu cât valoarea este mai mică cu atât cadrul va fi mai cuprinzător (perspectiva va fi mai largă, unghiul fiind mai mare). Există şi un neajuns, imaginea tinde să fie deformată la extremităţi. În principiu se poate corecta în postprocesare mai mult sau mai puţin, deşi de multe ori acest lucru reprezintă un avantaj în creativitate.

Pentru a vedea obiecte îndepărtate ca printr-un binoclu, avem nevoie de un obiectiv telesau cu zoom. Un teleobiectiv este de exemplu unul cu distanţa focală de 400mm. Un obiectiv din categoria zoom sau ultra zoom presupune posibilitatea de a te apropia sau a te îndepărta de subiect, distanţă focală variabilă. De ex. 70-200mm sau 120-400mm.

În mare, obiectivele se împart 2 tipuri: cele cu distanţă focală fixă, denumite şi prime, care nu pot face zoom între fotograf şi subiect şi cele de tip zoom, care pot “merge” pe distanţe diverse, de la wide la tele, de exemplu 18-250mm.

Imaginea 6.

Factorul de mărire la un astfel de obiectiv se află prin împărţirea distanţei maxime la cea minimă. Din 250/18 rezultă că obiectivul are un zoom de 13.8x de la minim la maxim, nu în termeni absoluţi. 400/120 înseamnă că obiectivul măreşte de 3.3x, dar de la distanţa focală corespunzătoare pt. 120mm.

Lentilele “prime” oferă o calitate mai bună, fiind mai puţin complexe şi sunt de obicei lentile rapide (o să vedeţi de ce rapide puţin mai târziu), luminoase, cu o deschidere a diafragmei mai mare decât obiective de tip zoom, la o distanţă focală identică. Dezavantajul major este însă distanţa focală fixă, apropierea şi îndepărtarea faţă de subiect se face prin deplasarea fotografului.

2. f-ul, f-stop sau deschiderea diafragmei.

De ce este important? De el depinde câtă lumină trece spre senzor, simplist pus. Cu cât este mai mică valoarea, cu atât diafragma este mai deschisă, cu atât va trece mai multă lumină şi imaginea va fi mai bună în condiţii de lumină slabă corelat cu un ISO mic (discutăm despre ISO puţin mai jos). Obiectivele cu f mic sunt numite şi luminoase.

Imaginea 7. Diafragma

Imaginea 8.

Cu fiecare închidere cantitatea de lumină este redusă la jumătate.

Dar deschiderea diafragmei mai are o utilitate. Permite modificarea profunzimii de câmp (DOF).

DOF-ul este influenţat de mulţi factori, printre care şi dinstanţa focală menţionată mai sus. Un DOF mic (îngust) înseamnă un subiect clar în faţă şi un fundal în “ceaţă” (ba chiar în acelaşi plan, cu un obiectiv care să permită asta, putem avea DOF extrem de îngust, voi exemplifica şi studiem asta separat mai târziu). Dacă dorim să avem 2 obiecte aflate la distanţe diferite (unul ceva mai în faţă şi celălalt un pic mai îndepărtat) clare în imagine, atunci mărim profunzimea prin creşterea f-ului care închide diafragma (aici e puţin de discutat, dacă folosiţi un obiectiv cu focală mare, s-ar putea să fie chiar imposibil să aveţi clare cele 2 obiecte, cel mai bine este să faceţi teste multiple, voi relua discuţia mai târziu prin exemple concrete).

Imaginea 9.

De la f/32 la f/5, observaţi cum fundalul devine tot mai puţin clar

Fundalul în ceaţă, difuz, menţionat mai devreme şi care se poate observa în imagine, se numeşte bokeh (care în japoneză cred că înseamnă chiar “ceaţă”). Voi discuta despre bokeh într-o post special mai târziu.

Obiectivele luminoase au f cu valori mici, de ex. 1.4 sau 1.8. Obiectivele de tip zoom pot avea valori diferite pe măsură ce distanţa focală creşte, de ex. un 18-250mm poate avea la 18mm f/3.5, la 50mm f/5, iar la 250mm f/6.3. Obiectivele mai scumpe pot avea aceeaşi valoare pe toată distanţa focală, de ex. 17-50mm poate avea f/2.8 de la 17 la 50mm.

3. Distanţa minimă de focalizare – MACRO 0.45m în poza de mai sus. Ne interesează pentru a determina la ce distanţă minimă faţă de subiect putem focaliza.

4. Diametrul filtrului.

Nu era esenţial acum, dar câteva cuvinte sunt bine venite, voi reveni asupra lui cu exemple şi utilizări concrete.

Filtrul este în principal de 3 feluri: polarizant circular (PC), UV şi densitate neutră (ND).

Lumina polarizată poate fi naturală sau artificială. La anumite ore ale zilei avem pe cale naturală lumină polarizată. Un filtru ne permite să schimbăm contrastul (de ex. dacă pozăm un cer cu nori, efectul este vizibil uşor) sau să eliminăm reflexia luciului de apă (astfel putem poza obiecte din apă cu filtrul montat, altfel s-ar vedea lumina reflectată). Dar atrag atenţia tocmai datorită eliminării acestor reflexii. Sunt multe situaţii în care nu trebuie folosit un filtru polarizant, tocmai pentru a nu elimina anumite reflexii care sunt parte integrantă din ce pozăm, decât dacă dorim asta în mod expres.

Filtrul UV înţelege oricine cam ce face şi este cel mai potrivit pt. protecţia lentilelor. În timpul utilizării lentila unui obiectiv este expusă prafului, urmelor accidentale. Un filtru permite protejarea ei, fiind mult mai simplu şi mai ieftin de înlocuit.

Filtrul ND pe scurt reduce cantitatea de lumină (să zicem că e similar cu o pereche de ochelari de soare) ce trece prin obiectiv. Îmi e destul de greu să explic la ce este util în cuvinte, discutăm despre el separat cu exemple. În linii foarte mari, permite să foloseşti o deschidere mare a diafragmei pt. anumite efecte, chiar dacă lumina ar fi în mod normal prea puternica pt. aşa ceva, permite să prinzi într-un cadru şi o zonă puternic luminată care ar fi ieşit “arsă” (ars înseamnă extrem de puternic luminată fără a se mai putea distinge detaliile). Nu este necesar în mod obligatoriu, uneori poate fi “suplinit” prin postprocesare (de ex. spuneam că poţi avea un cadru cu o parte luminata corect şi o parte supraexpusă (prea luminată). Poţi folosi bracketing-ul pt a face o serie de poze cu expuneri diferite pe care le vei folosi acasă pt. a face o poză cu expunerea corectă. Sau de la caz la caz, poţi focaliza pe anumite zone, poţi spune aparatului din ce loc sau în ce mod să considere luminozitatea etc. Sunt şi cazuri unde este mai util filtrul (desigur, mai târziu vedem care)

Fotografia porneşte de la un cadru.

Dacă citiţi aici, este foarte probabil să fi auzit despre termeni precum “rezoluţie” şi “aspectul imaginii”, măcar de la televizor (acum este o campanie de promovare a formatului 16:9 la TVR de exemplu).

Aspectul imaginii este de fapt o proporţie între laturi (lăţime raportat la înălţime).

[Mi-a scăpat ceva: în matematică dreptunghiul are lățime (latura mică) și lungime (latura mare). Mi s-a părut mai sugestivă formularea "lat" (wide) raportat la "înalt" (high), dar am vrut să precizez și acest lucru pentru mai mare corectitudine în utilizarea termenilor]

Ecranul televizorului vechi avea o proporţie de 4:3 (1.33:1 sau îl mai întâlniţi ca 12:9). Ca să înţelegeţi şi mai bine, lăţimea este de 1.33 ori mai mare decât înălţimea.

Noile televizoare folosesc formatul “wide” 16:9 (1.78:1) datorită unor considerente legate de modul în care vedem şi percepem imaginile, nu constituie subiectul discuţiei noastre acum, deşi voi mai face referiri ulterior la modul cum percepem şi interpretăm imaginile.

În cinematografie se folosesc formate şi mai largi, de exemplu 1.85:1 (16.65:9), 2.35:1 (21:9 – Philips l-a introdus şi la televizoare în 2010, ba chiar a câştigat şi nişte premii),  2.39:1 etc.

De ce ne interesează acest “aspect”? Pentru că şi cadrul nostru are unul evident, dar am avut ocazia să punctez nişte lucruri pe care le întâlniţi des şi poate nu erau pe deplin înţelese.

Nu cu foarte mult timp în urmă mă întreba un prieten de ce fotografiile mele nu sunt de format “wide” 16:9, pentru că aşa sunt acum monitoarele, aşa e modern şi aşa i se pare firesc. O întrebare foarte bună, mai ales că majoritatea fotografiilor sunt ţinute exclusiv în format digital şi se vizualizează pe un ecran foarte probabil cu format 16:9.

Dacă vă mai aduceţi aminte, am discutat despre senzorul aparatelor foto vechi pe film de 35mm. De la aceste aparate, DSLR-ul a moştenit proporţia 3:2. (proporţia dimensiunii senzorului 36mm x 24mm).

Există aparate şi cu alte proporţii ale imaginii, 4:3 sau 16:9, de obicei folosite la camerele compacte. Puţini producători de aparate DSLR au introdus opţiunea de a schimba şi de a alege proporţiile la DSLR-uri. Aş putea aminti aici Sony şi Panasonic care au încercat să atragă clienţi dinspre gama aparatelor foto cu grup optic fix (le voi numi compacte) spre DSLR.

Nu mai intru în detalii istorice foarte mult, ca să fie clară plasarea:

Imaginea 10. Sursa

Imaginea 11. 16:9 raportat la cadrul 3:2

Imaginea 12. 4:3 raportat la cadrul 3:2

Observaţi că părţile din afara cadrelor respective reprezintă informaţie pierdută.

Ce se întâmplă dacă dorim să îngrămădim un cadru cu raport 3:2 într-un cadru 16:9? Obţinem o astfel de imagine turtită şi distorsionată:

Imaginea 13. 3:2 redimensionat la 16:9 fără păstrarea proporţiilor.

Am reluat jos imaginea originală 3:2 pentru a compara mai uşor.

Imaginea14.

Voi mai face câteva precizări când discutăm despre imprimarea pozelor pe hârtie, mai ales la dimensiuni mari, ca să nu diluăm foarte mult discuţia aici.

Proporţiile cadrului sunt date desigur de către tipul camerei pe care îl folosiţi, mai exact de către senzorul acesteia.

[Există şi excepţii dacă luăm în calcul posibilitatea unor aparate de a procesa în cameră imaginea şi de a o redimensiona/tăia la alte proporţii, de exemplu 4:3 sau 16:9, după cum am precizat]

Despre tipuri de camere şi senzori am discutat, dau vă mai arăt o imagine pentru a fi puţin mai clară legătura între dimensiunea senzorului şi a cadrului la aparatele “full frame” versus APS-C.

Imaginea 15. Sursa

Reiau puţin discuţia despre obiective şi alegerea lor în funcţie de cadrul pe care dorim să-l obţinem.

Revin asupra distanţei focale.

Distanţa focală (focal length) a unui obiectiv este distanţa de la centrul optic al acestuia (îl vedeţi mai sus, acel punct convergent) până la punctul de focalizare (planul de focalizare, care este senzorul, de asemenea imaginea de mai sus este edificatoare) când este în focus un obiect la infinit.

Ca atare, acum ar fi momentul să fac o mică paranteză şi să explic puţin mai clar de ce se tot menţionează mereu că 50mm pe APS-C (crop factor 1.5×) este echivalent a 75mm pe film.

Am în vedere unghiul de cuprindere.

Imaginea 16.

Sursa sunt eu. Imaginea nu respectă matematic proporţiile, dar exemplifică exact ce se întâmplă.

Unghiul de cuprindere (field of view) – câmpul vizual, este determinat de către distanţa focală şi tipul senzorului (mărime), după cum s-a putut observa şi mai sus.

Din punct de vedere al distanţei focale şi implicit al unghiului de cuprindere, împart obiectivele în mai multe categorii. Încerc să nu mă pierd în detalii foarte mult şi clasificarea o voi face ceva mai lejer pentru a avea o imagine de ansamblu, nu în mod necesar limitat la cea din literatura de specialitate (de fapt sunt mai multe puncte de vedere, dar ăsta ne interesează acum), care se opreşte în mare la:

1. (“ultra wide”) “wide” – sub 28mm (un unghi de cuprindere peste 80° de obicei) – în cadru obiectele par mai mici şi la distanţă mai mare faţă de fotograf;

2. “standard” – 35-85mm (un unghi de cuprindere în jurul a 40-50°) – în cadru obiectele par la o dimensiune şi la o distanţă aproape egală cu cea din realitate;

3. “tele” (“supertele”) – 100-300mm (supertele este peste 300mm, unghi de cuprindere sub 10°) – în cadru obiectele par mai mari şi mult mai aproape decât în realitate.

Deja am complicat inutil folosind şi câteva exemple ale unghiului de cuprindere în grade, ele sunt puse orientativ. Ar putea fi utilă informaţia mai ales când alegeţi un obiectiv “ultra wide” – “wide”, pentru a ştii exact unghiul de cuprindere.

Apoi nu am fost pe deplin corect cu precizarea “dimensiunilor” şi a “distanţei” elementelor în cadru în privinţa obiectivelor “standard”, dar aşa este mai uşor să vă formaţi o imagine de ansamblu.  Voi detalia puţin când discut despre ele, de ce nici nu s-ar putea stabili exact o corelaţie, ci sunt acceptate nişte convenţii.

– de tip fisheye, care sunt circular fisheye şi extremely wide – sunt lentile (obiective) cu o cuprindere foarte mare ~180°. Oferă o perspectivă unică asupra imaginii, dar cu o puternică distorsiune.

Imaginea 17. Imagine obţinută cu un obiectiv de tip “circular fisheye”

Imaginea 18. Imagine obţinută cu un obiectiv fisheye la distanţa focală 10.5mm.

Distanţa focală pentru acest tip de obiectiv este în general între 4-10mm, cu excepţii.

Distorsiunile geometrie se pot corecta ulterior prin soluţii software.

Imaginea 19.

Nu intru în detalii, dacă va fi nevoie, o voi face în capitolul despre post-procesare.

– de tip ultra wide –

Imaginea 20. Imagine obţinută cu un obiectiv Sigma 10-20mm.

Distanţa focală pentru acest tip de obiectiv este în general între 10-15mm (nu uitaţi că referirile sunt în special pentru APS-C), cu excepţii (distanţa focală se poate întinde pe o plajă mai largă spre distanţa focală maximă, pe noi ne interesează de fapt unghiul de cuprindere cel mai mare posibil).

– de tip wide, cu distanţa focală între 15-35mm.

Unghiul de cuprindere pentru “ultra wide” şi “wide” este de obicei între (+)80°~(+)100°, nu există o delimitare clară bazată doar pe distanţa focală, astfel că este indicat să cautaţi date legate şi de acest aspect când achiziţionaţi un obiectiv în ideea de a avea un grad de cuprindere cât mai mare.

– de tip normal (standard), cu distanţa focală între 35-85mm. În mare aceste obiective oferă o perspectivă naturală sau aproape naturală. 50mm ar fi trebuit să fie egal cu câmpul vizual al unui om normal (de fapt este vorba despre un unghi de cuprindere cam de 45-50° sau dacă vreti pt. un 50mm de ~47°) în cazul unui aparat pe film de 35mm.

Dacă vă mai aduceţi aminte, ~35mm la APS-C şi 50mm la full frame ofereau un câmp vizual similar cu cel al omului (puţin incorect, dar aşa se consideră în literatura de specialitate, de fapt omul are un câmp periferic mult mai mare, o zonă clară relativ mare şi o zonă de focus mult mai mică şi ca să se complice lucrurile şi mai mult, toate astea diferă în funcţie de vârstă şi chiar de la om la om). Astfel este aproape imposibil să stabilim o corelaţie fixă între câmpul vizual al omului şi un standard. Unii au ajuns la concluzia că 43mm “full frame” (29mm APS-C) ar fi mai aproape de ce percepem noi (aşa a apărut Pentax smc FA 43mm f/1.9 la “ciudata” şi foarte rara distanţă focală de 43mm pentru aparatele de film 35mm de exemplu, care se vinde şi astăzi), altora natural li se pare 40mm etc.

Pare interesant, dar până la urmă dacă aprofundăm prea mult, nu iese nimic sigur, iar din punctul meu de vedere toate discuţiile şi dorinţa de a avea în poză numai o perspectivă “umană” nu merită efortul. Mai multe când vom alege obiectivele pentru DSLR-ul fiecăruia, după caz.

– de tip tele, cu distanţă focală între 100-300mm, deşi poate mai corect ar fi fost 70-300 (uneori întâlnim “tele” şi de 55-200mm, denumit “short tele”).

– de tip super tele sau long tele, cu distanţa focală de peste 300mm.

Aceste obiective au o utilizare primară de a apropia şi mări în cadru obiecte aflate la depărtare, similar cu un binoclu.

Voi mai face şi alte clasificări ale obiectivelor pe viitor, voi detalia şi alte utilizări, din alte puncte de vedere.

Cei care nu au un DSLR probabil s-au uitat la ce scrie pe obiectivul aparatului (pe toate scrie ceva) şi nu înţeleg de ce au trecute nişte cifre atât de mici. Voi lua drept exemplu proaspătul lansat Nikon P7000.

Imaginea 21. Observaţi că scrie 6.0-42.6mm 1:2.8-5.6.

Pentru a elucida misterul, trebuie să ne aducem aminte de crop factor, despre care am discutat puţin în prezentarea precedentă, dar şi în acesta, deşi nu explicit. Dacă în cazul unui DSLR APS-C, din cauza unui senzor puţin mai mic decât al “standardului” pe film de 35mm sau al aparatelor DSLR “full-frame”, “crop factor” nu este foarte mare, de obicei 1.X× (şi am dat exemplu pentru “crop factor” 1.5× mai sus), la camerele cu senzor foarte mic, “crop factor” va fi proporţional foarte mare (de exemplu 4×, 5×, 6× depinde de la caz la caz).

Imaginea 22.

Pentru a înţelege ideea de “crop factor”

Imaginea 23.

Pentru a înţelege diferenţele dintre dimensiunile senzorilor

În studiul nostru de caz, 6.0-42.6mm, raportat la dimensiunea senzorului ( 1/1.7″), are echivalent o distanţă focală de 28-200mm şi acum este mai uşor de înţeles care va fi exact unghiul de cuprindere.

Dacă tot suntem aici, “1:2.8-5.6″ este doar o altă formă de a scrie “f/2.8-5.6″ (deschiderea maximă a diafragmei la cele 2 extreme ale distanţei focale), despre care voi spune mai multe la timpul potrivit.

Legat de perspectivă (simplu spus, unghiul din care priveşti cadrul), acum precizez doar atât, prin creşterea distanţei focale nu se schimbă şi perspectiva.

Şi să recapitulăm puţin, pentru a vă face exact o idee despre legătura dintre distanţa focală şi unghiul de cuprindere, fără schimbarea perspectivei:

18mm

35mm

50mm

70mm

200mm

Partea a 3-a.

Mulţumesc pentru timpul acordat,  sper să vă fie de folos.